Gabriel Dimisianu

Gabriel Dimisianu (25 ianuarie 1936, Brăila) - eseist şi critic literar. Este fiul Marioarei (născută Burtan) şi al lui Iancu Dimisiano, librar.

A urmat şcoala primară şi liceul la Brăila (1942-1953), iar studiile universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1958. A fost redactor la „Gazeta literară” (1958-1967), redactor-şef adjunct la „Amfiteatru” (1967-1968), redactor-şef adjunct la „România literară” (1968-1984). În prezent este director adjunct la aceeaşi revistă, membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor şi membru în Comitetul Director. Debutează în presă în 1958, la „Gazeta literară”, cu o recenzie la o carte sovietică. A colaborat la „Gazeta literară”, „România literară”, „Amfiteatru”, „Contemporanul”, „Ramuri”, „22” etc.

Debutul editorial îl reprezintă Schiţe de critică, volum apărut în 1966, ce se resimte, ca mai toate scrierile epocii, de pe urma sociologismului şi dogmatismului. În ciuda unor aprecieri conjuncturale, criticul se relevă ca un spirit penetrant, ştiind să distingă valoarea. Această culegere de cronici, ca şi cele ce i-au urmat are profilul „menţiunilor critice” ale lui Perpessicius, deşi formulările sunt mai puţin ceremonioase, începând cu volumul Prozatori de azi (1970), Dimisianu se angajează într-o luptă consecventă împotriva dogmatismului şi proletcultismului.

Scriitorii pe care îi comentează, pe unii în repetate rânduri (Marin Preda, Ştefan Bănulescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Nicolae Breban, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Alexandru Ivasiuc, D.R. Popescu, Sorin Titel, Dumitru Ţepeneag, Petru Popescu, George Bălăiţă etc.), intră, observă criticul, în polemică implicită cu proza schematică şi conformistă a anilor ’50. Remarcându-le modernitatea, comentatorul constată că aceşti autori se dezinteresează de stricta „verosimilitate”, au capacitate de sinteză, preferă adesea reprezentările metaforice şi simbolice, deconstrucţia, tehnica sugestiei, retragerea în parabolă şi vizionarism, eseismul. Ei refac legăturile cu marea proză interbelică.

În acest volum, cronicile sunt organizate pe baza unor idei structurante (Realismul complex, social şi psihologic: Marin Preda, O tendinţă spre romanul „total”: Nicolae Breban etc.), ceea ce dovedeşte nu numai aptitudinea criticului de a urmări, în evoluţia lui, fenomenul contemporan, dar şi comprehensiunea faţă de marea varietate a formelor epice şi ambiţia de a le sistematiza într-o veritabilă istorie a prozei româneşti contemporane. Spirit lovinescian şi, implicit, maiorescian, Dimisianu e mereu atent la scara de valori, fiind puţini poeţii şi mai ales prozatorii şi criticii despre care să nu fi scris. Atenţia lui se îndreaptă cu precădere spre deceniul şapte, când şi-a conturat el însuşi personalitatea.

După volumul Valori actuale (1974), urmează Nouă prozatori (1977; Premiul de critică al Uniunii Scriitorilor), unde se afirmă în deplina maturitate a mijloacelor sale criticul pasionat al actualităţii, care consacră mici studii monografice unora dintre importanţii scriitori despre care scrisese anterior, ca şi altora la fel de importanţi precum Augustin Buzura. Investigând literatura cu un viu spirit analitic şi condus aproape mereu de simţul valorii şi al măsurii, autorul mânuieşte un limbaj critic de o pregnanţă stilistică foarte personală. Textul se citeşte nu numai cu interes pentru judecăţile pertinente, dar şi cu reală plăcere.

Opinii literare (1978) se remarcă în special prin articolele despre criticii şi istoricii literari, mereu la obiect şi, în genere, lipsite de complezenţă. Lecturi libere (1983; Premiul de critică al Uniunii Scriitorilor), ca şi Subiecte (1987) alătură cronicilor şi câteva articole despre clasici, cronicarul ţintind şi o panoramare istorico-literară. Dar cuvântul e tot al criticului, care face şi următoarea profesiune de credinţă: „A urmări orientările, preferinţele publicului, a veghea ca acestea să nu fie canalizate impropriu, ci îndreptate către adevăratele valori, iată ţeluri ce slujesc interesele culturii naţionale.”

Şi el s-a străduit ca aceste idei să marcheze bogata sa activitate de cronicar, comentând într-o mai mică măsură operele unor poeţi ca Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Geo Dumitrescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Petre Stoica, Ion Horea, Florenţa Albu, Mircea Dinescu, şi într-o mult mai mare măsură, pe acelea ale prozatorilor, precum, în afară de cei vizitaţi frecvent, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Titus Popovici, Laurenţiu Fulga, Paul Georgescu, Mircea Horia Simionescu, Dumitru Ţepeneag, Matei Călinescu, Marin Sorescu, Radu Petrescu, Petre Sălcudeanu, Bedros Horasangian, Ion Groşan şi numeroşi alţii.

Aproape deopotrivă i-au atras atenţia volumele criticilor şi istoricilor literari Alexandru Piru, Adrian Marino, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Ovid S. Crohmălniceanu, Constantin Ciopraga, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Mircea Zaciu, Zigu Ornea, Alexandru George, S. Damian, Dumitru Micu, Mircea Tomuş, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Mihai Ungheanu, Mircea Martin, Ion Pop etc.

Criticul literar a avut câteva „repere”, iar o carte a sa din 1990 se şi intitulează astfel, fiind închinată spiritului junimist şi maiorescian, de la care Dimisianu se revendică şi pe care-l identifică la Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Perpessicius şi Vladimir Streinu.

Volumul este plin de substanţă, conţinând patru portrete critice profund individualizate. Pompiliu Constantinescu, cronicar al operelor la zi, diagnostician aproape fără cusur, vede „literatura ca organism”; Şerban Cioculescu e un raţionalist, partizanul „criticii obiective”, pentru care judecata de valoare e obligatorie, înlesnind calea spre adevăr; Perpessicius s-ar caracteriza prin „centrismul estetic”, datorită imparţialităţii şi echidistanţei faţă de sămănătorism şi modernism, iar Vladimir Streinu, prin teoretizarea personalităţii creatoare, ca fiind unică, şi prin oscilaţia între critica pură şi cea istorică. Pe câteşipatru îi caracterizează, în esenţă, fidelitatea faţă de maiorescianism, ca principiu etic şi estetic mereu în vigoare.

Dimisianu are conştiinţa continuităţii acestei tradiţii, în care se înscriu deopotrivă Eugen Lovinescu şi George Călinescu, ca şi a aceleia mai larg literare, criticul întorcându-se nu o dată spre mari scriitori, precum Ion Ghica, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu şi mai ales I.L. Caragiale, pe marginea operei căruia face observaţii întru totul notabile.

Subliniind perspectiva istorică ce-l preocupă, a ţinut să elaboreze un studiu mai larg, atunci când a scris Introducere în opera lui Constantin Negruzzi (1984). Calităţile scriitorului - spiritul analitic, observaţiile percutante, supleţea şi fineţea expresiei - îşi dau aici o întâlnire fericită. Cartea ilustrează excelent aplicarea stilului critic, îndelung exersat asupra fenomenului contemporan, la opera unui scriitor aparţinând istoriei literare. Dimisianu a scris şi prefeţe la volume din opera lui Ion Ghica, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Gheorghe Brăescu, I.A. Bassarabescu, Tudor Arghezi, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade şi Geo Bogza.

Opera literară

  • Schiţe de critică, Bucureşti, 1966;
  • Prozatori de azi, Bucureşti, 1970;
  • Valori actuale, Bucureşti, 1974;
  • Nouă prozatori, Bucureşti, 1977;
  • Opinii literare, Bucureşti, 1978;
  • Lecturi libere, Bucureşti, 1983;
  • Introducere în opera lui Constantin Negruzzi, Bucureşti, 1984;
  • Subiecte, Bucureşti, 1987;
  • Repere, Bucureşti, 1990;
  • Clasici români din secolele XIX şi XX, Bucureşti, 1996;
  • Lumea criticului, Bucureşti, 2000;
  • Amintiri şi portrete literare, Bucureşti, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …