Frunză verde magheran…, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară doină populară

Primele producţii literare ale poporului român au fost create de autori anonimi şi transmise din generaţie în generaţie, de-a lungul veacurilor, pe cale orală. Conţinutul acestor prime creaţii literare româneşti a reflectat tradiţia şi mentalitatea poporului, sentimentele şi gândurile acestuia, exprimate într-un limbaj artistic specific, care a particularizat neamul românesc între celelalte popoare. Toate aceste creaţii alcătuiesc literatura populară română, una dintre componentele definitorii ale folclorului. De aceea, totalitatea poeziilor, baladelor, legendelor, basmelor sau poveştilor se mai numeşte şi folclor literar.

Una dintre poeziile prin care românul exprimă cea mai variată şi complexă gamă de sentimente este doina populară. Doina populară este o specie a liricii populare, caracteristică numai folclorului literar românesc, în care omul, în directă relaţie cu natura, exprimă sentimentele de dor şi jale, stări sufleteşti specifice exclusiv românului şi puternic înrădăcinate în structura lui spirituală.

Cuvintele „dor” şi „jale” nu au corespondent în altă limbă, sunt intraductibile şi definesc specificul sufletului românesc. În funcţie de cauzele care determină exprimarea stărilor sufleteşti de dor şi jale, doinele pot fi: doine de dragoste, doine de cătănie, doine de sărăcie, doine păstoreşti, doine de haiducie, doine de înstrăinare, doine despre soartă şi noroc. Stilistic, doina se individualizează, între celelalte creaţii lirice, printr-o; deosebită bogăţie metaforică, printr-o armonie perfectă a eului liric cu natura înconjurătoare, care amplifică stările sufleteşti exprimate.

Doina Frunză verde magheran... a fost publicată de Vasile Alecsandri în culegerea Poezii populare ale românilor şi este o doină de haiducie, cunoscută şi sub numele de doină de voinicie.

Titlul

Titlul este sugestiv pentru această specie cu totul aparte în lirica populară românească, fiind format dintr-o sintagmă tipic populară „Frunză verde”, lângă care se alătură planta, care simbolizează plaiurile sau sentimentele cântate în doina respectivă - „magheran”, ilustrând ideea că natura este refugiul sufletului de român. Altfel spus, titlul Frunză verde magheran... simbolizează ideea că această poezie este reprezentativă pentru doina populară de haiducie.

Structură, semnificaţii, limbaj artistic

Poezia este alcătuită din cinci strofe, inegale ca mărime, structurate conform ideilor lirice care se evidenţiază în fiecare dintre ele.

Prima strofă

Strofa întâi reia titlul, Frunză verde magheran şi fixează locul în care a fost creată această doină, pe plaiuri mehedinţene: „Voinicel mehedinţean”. Comuniunea omului cu natura, temă predominantă în creaţiile populare, este reliefată prin ideea că românul s-a născut şi a trăit - dintotdeauna - în mijlocul naturii, în strânsă legătură spirituală cu aceasta: „Sunt născut pe frunzi de fag / [...] Şi-s scăldat de mic în Olt / [...] Şi-s frecat cu busuioc”.

Vasile Alecsandri

Trăsăturile specifice ale românului sunt sugerate încă de la început, printr-o confesiune lirică, deoarece poezia este scrisă la persoana I singular. Românul îşi exprimă direct dorinţa să fie iubit, viteaz şi norocos: „Ca să fiu la lume drag / [...] Să mă fac viteaz de tot / [...] Să am zile cu noroc”. Limbajul artistic este popular, atât prin expresia „Frunză verde magheran”, cât şi prin forma populară „frunzi”, ori diminutivul „voinicel”.

Strofa a doua

În strofa a doua, exprimarea este tot la persoana I singular, poetul anonim simbolizându-i pe românul care-şi mărturiseşte devenirea ca haiduc, pe meleagurile natale. Ajungând flăcău, cântăreţul popular a fugit în munţi şi s-a făcut haiduc, cu „trei rânduri de pistoale” şi având „inima de oţel”. De aici reiese o altă trăsătură a românului, aceea de însetat de dreptate, de aceea cei viteji se refugiau în munţi sau în păduri, împlinind menirea justiţiară şi fiind ocrotiţi de natura înconjurătoare: „C-am fugit de la părinţi / Tot în munţi la Mehedinţi, / [...] Ş-am ajuns un voinicel / Cu inima de oţel”. Curajul şi tăria sufletească, neînfricarea haiducului sunt exprimate sugestiv prin epitetul metaforic „de oţel”.

Strofa a treia

Strofa a treia începe cu o exclamaţie retorică tipică limbajului popular - „Aoleo! ce foc de dor! - care exprimă bucuria că va avea prilejul de a se alătura revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Românii care au aderat la idealurile revoluţiei de la 1821 au fost numiţi panduri şi adunaţi, în majoritate, dintre haiducii codrilor: „Veni-va badea Tudor / Să mai strângă din păduri / Cete mândre de panduri”.

Expresia populară - „Frunză verde păducel” marchează începutul strofei a patra, prin care se sugerează atracţia pe care o aveau haiducii pentru mişcarea revoluţionară pornită de Tudor Vladimirescu împotriva asupritorilor: „Cine-a merge după el?”. Alte trăsături ancestrale ale românului sunt evidenţiate în continuare, prin virtuţile pe care trebuia să le aibă un pandur: ţintaş neîntrecut - „Care ştie să chitească / Rândunica s-o lovească” -, călăreţ priceput şi luptător curajos - „Şi mai ştie de călare / Să se lupte-n fuga mare” -, îndrăzneţ şi viteaz - „Şi mai ştie să înoate / Vâslind Dunărea din coate”.

Ultima strofă

Ultima strofă exprimă dorinţa arzătoare a haiducului de a-şi împlini menirea, idee sugerată de exclamaţia retorică populară şi de repetiţia „Aoleo! mă arde focul / [...] Aoleo! de rău, de bine”. Haiducul se consideră norocos dacă va reuşi să facă dreptate: „Ca să-mi cerc şi eu norocul”, lăsându-se în voia sorţii, - „de rău de bine”. Chiar dacă acest fapt presupune sacrificiul suprem, ultimul vers evidenţiază starea de revoltă a românului, răzvrătit împotriva nedreptăţilor şi însetat de libertate: „Ţipă sufletul în mine!”.

Limbajul artistic

Limbajul artistic este predominant de factură populară. Figurile de stil exprimate prin epitetele populare „viteaz de tot”, „inima de oţel”, „cete mândre de panduri” şi diminutivele „voinicel”, „păducel”, „şoiman mehedinţel” sunt reprezentative pentru curajul excepţional şi dragostea pentru haiducie ale românului.

Alte mijloace artistice sunt expresiile tipic populare, cu caracter de oralitate, reliefând dorinţa arzătoare a haiducului de a împlini dreptatea: „ce foc de dor!”, „mă arde focul”, „să-mi cerc şi eu norocul”, „de rău, de bine”, „ţipă sufletul în mine!”. Această ultimă sintagmă este o personificare hiperbolizantă, deoarece exprimă revolta fără margini a unei inimi de voinic.

Doina populară Frunză verde magheran... este o doină de haiducie, deoarece conturează portretul moral al haiducului român, înzestrat cu înalte trăsături morale, reprezentative pentru neamul românesc: curajul, vitejia, setea de dreptate şi libertate, legătura strânsă cu natura ocrotitoare, spiritul de sacrificiu.

Doina este cea mai cuprinzătoare manifestare lirică a sentimentelor umane, prin acest cântec popular românul şi-a exprimat cele mai profunde stări sufleteşti, fiind o creaţie specifică şi exclusivă a poporului român. La UNESCO, naţiunea română figurează cu trei concepte spirituale, care-l definesc şi-l individualizează între celelalte popoare: doină, dor şi colind.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …