Frumoasă-i…, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Frumoasă-i..., de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Poezii postume, ediţie nouă (cu o prefaţă de Ilarie Chendi), Bucureşti, 1905.

Perpessicius reduce notele şi comentariile la poeziile din manuscrise din considerente tehnice. Avea în vedere stabilirea unui echilibru între notele de la poeziile tipărite în timpul vieţii şi cele din manuscrise.

Este şi motivul pentru care procedăm şi noi la fel. Trimitem însă la volumul IV Poezii din ediţia academică integrală pentru texte şi la volumul V Poezii pentru note şi comentarii.

Poezia se păstrează în manuscrisul nr. 2.259, 34v-35, şi este elaborată, probabil, în 1866. În manuscrise poartă titlul: Ziua de azi.

Mihai Eminescu

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin

Resfrânge-se cerul senin,

Cu norii cei albi de argint,

Cu soarele nori sfâşiind

Dumbrava cea verde pe mal

S-oglindă în umedul val,

O stâncă stârpită de ger

Înalţ-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,

Gândirilor aripi le pui;

De-acolo cu ochiul uimit

Eu caut colo-n răsărit

Şi caut cu sufletul dus

La cerul pierdut în apus.

Cobor apoi stânca în jos,

Mă culc între flori cu miros,

Ascult la a valului cânt,

La gemătul dulce din vânt.

Natura de jur, împrejur,

Pe sus e o boltă de-azur,

Pe jos e un verde covor,

Ţesut cu mii tinere flori.

Văd apa ce tremură lin

Cum vântul o-ncruntă-n suspin,

Simt zefiri cu-aripi de fiori

Muiate în miros de flori,

Văd lebede, barcă de vânt,

Prin unde din aripe dând

Văd fluturi albaştri, uşori

Roind şi bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!

M-aş face un flutur uşor,

Un flutur uşor şi gentil

Cu suflet voios de copil,

M-aş pune pe-o floare de crin,

Să-i beau sufleţelul din sân,

Căci am eu pe-o floare necaz:

Frumoasă-i ca ziua de azi!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …