Fronda în literatura interbelică

Premisă. Definirea cazului

În primele decenii ale secolului al XX-lea, tendinţa de emancipare a literaturii române de sub influenţa direcţiei tradiţionaliste, dominante în acel moment, şi de sincronizare cu ideile europene devine tot mai evidentă. Se o produce o delimitare de ruralismul şi autohtonismul, ca şi de idilismului şi paseismului semănătorist şi poporanist, cărora le sunt contrapuse noua sensibilitate promovată de literatura simbolistă.

În anii războiului şi imediat după încheierea acestuia, acţiunea devine mai puternică şi mai violent contestatară, manifestându-se adesea sub forme voit provocatoare, nonconformiste, menite să şocheze gustul comun, dar şi să deparaziteze creierul „consumatorului” de artă. Se naşte astfel mişcarea de avangardă a cărei primă fază, nihilismă şi iconoclastă, va fi treptat înlocuită de tendinţe noi, constructive, susţinute de programe estetice având drept scop să impună o altă viziune nu doar asupra literaturii, ci şi a artei, în general.

Cea mai frecventă şi eficientă forma de exprimare a acestor idei a constituit-o manifestul artistic. Scopul acestui studiu de caz este tocmai identificarea principalelor momente şi forme de manifestare ale mişcării de avangardă în literatura română şi stabilirea relaţiei dintre aceasta şi avangarda europeană.

Efemeritate şi durată în literatura de avangardă interbelică

Caracterul efemer al multora dintre manifestările de început ale avangardei este consecinţa uneia dintre caracteristicile sale importante, teama de formulă, având drept consecinţă refuzul capodoperei şi exaltarea insuccesului, singurele remedii împotriva anchilozării spiritului.

Sincretismul şi deschiderea spre mereu alte experimente vor deveni astfel două dintre constantele mişcării. Totuşi, odată depăşită fronda începuturilor şi produsă necesara decantare a experimentelor, avangarda va contribui decisiv la schimbarea la faţă a literaturii române interbelice şi a primilor ani postbelici, până la instaurarea regimului comunist.

Microantologia următoare oferă câteva exemple din care se pot detecta diferenţele dintre experimentul pur şi creaţia care a dăinuit. Rolul ei este să completeze şi să ilustreze grupajul de manifeste reprodus mai sus. Sugestiile bibliografice conţin, de asemenea, informaţii utile pentru extinderea investigaţiei necesare prezentării acestui studiu de caz.

Concluzii

Adevărate „scrieri de urgenţă”, manifestele avangardei artistice au în comun imperativul schimbării din temelii a literaturii, punerea ei în acord cu noutăţile veacului. Ele - afirma Ion Pop - „atrag atenţia asupra proiectului, deloc neglijabil în ordinea „eliberării totale a omului”, de a transforma poezia în act existenţial, de a o redefini ca poezie trăită, fundament al unui nou comportament liric”. Iar haina scandaloasă pe care o îmbracă unele dintre ele s-a dovedit a fi, în cele din urmă, cea mai eficientă modalitate de comunicare cu publicul şi, în timp, un adevărat „brand” al artei moderne.