Formarea statului feudal de sine stătător Dobrogea

Încă înainte de împărţirea taratului bulgar în două formaţiuni politice distincte - un tarat cu capitala la Vidin şi altul cu capitala la Târnovo - Izvoarele menţionează spre litoralul pontic, pe teritoriul Dobrogei de azi - care făcuse parte din tema bizantină Paristrion - un mic stat, desprins şi el din cel bulgar. Acest stat - cu o însemnată populaţie românească - grupa oraşele de la Marea Neagră într-o organizaţie politică şi asigura legătura lor cu Imperiul bizantin.

Nucleul statului era vechea „ţară a Cavarnei”, amintită într-o diplomă a lui Ioan Asan al II-lea. În împrejurările fărâmiţării „imperiului” lui Svetislav, Imediat după 1320-1322, vechile tradiţii particulariste renasc; fosta „ţară a Cavarnei”, ţinutul dintre Varna şi Caliacra, s-a constituit într-o formaţiune politică proprie, care, sub raport bisericesc, apare la 1325 legată de autoritatea bisericească a Bizanţului. La această dată, un act al patriarhiei numeşte pe arhiereul Metodie „mitropolit de Varna şi Carbona”. În anii următori, frământările din Bizanţ prilejuiesc un fel de „legitimare” a existenţei noului stat.

În 1346, Balica, conducătorul statului dobrogean, intervine în luptele din Bizanţ. El trimite 1.000 de ostaşi, sub conducerea lui Dobrotici şi Teodor, să sprijine pe împărăteasa bizantină Ana de Savoia, mama lui Ioan al V-lea Paleologul, împotriva lui Ioan al VI-lea Cantacuzino, pretendent la tronul imperial. Rolul deosebit pe care îl va fi avut oastea trimisă de Balica în aceste lupte a făcut ca unul din conducătorii ei, Dobrotici, să capete titlul de strateg, conducător suprem în armata imperială, şi să se căsătorească cu fiica puternicului dregător bizantin din acea vreme, Apokaukos. Prin poziţia şi legăturile sale politice, Dobrotici ajunge în „rândul celor mai vestiţi romei”.

În 1354, după ce Balica dispare în împrejurări necunoscute, Dobrotici ti urmează la conducerea statului. Intervenind în conflictele ce măcinau statele balcanice, într-un moment în care presiunea otomană se făcea tot mai mult simţită, Dobrotici lărgeşte posesiunile statului, care probabil, după numele său, se va numi mai târziu Dobrogea. El duce o îndelungată luptă cu ţarul Alexandru, pentru stăpânirea porturilor Mesembria şi Anchialos.

Un loc deosebit în activitatea de consolidare a statului dobrogean îl ocupă luptele lui Dobrotici cu Bizanţul şi cu coloniile genoveze. Năzuind să reia fostele posesiuni din Peninsula Balcanică şi de la Dunărea de Jos, împăratul Ioan al V-lea Paleologul caută să obţină sprijinul regelui maghiar Ludovic I, dornic, de altfel, şi el să-şi extindă stăpânirea în Peninsula Balcanică. Împăratul întreprinde o călătorie la Buda, unde are loc o înţelegere între el şi Ludovic I. La întoarcere, Ioan al V-lea Paleologul este prins la Varna şi întemniţat de Dobrotici.

O expediţie cruciată din 1366, iniţiată de papă împotriva turcilor, a cărei conducere a fost încredinţată feudalului italian Amedeo de Savoia - căruia legenda i-a dat numele de Contele Verde, după armura pe care o purta - se transformă în expediţie de eliberare a împăratului prizonier. Împins în lupta împotriva lui Dobrotici de papă, care căuta să profite de orice prilej pentru a realiza unirea celor două biserici - ortodoxă şi catolică - Contele Verde este sprijinit în această luptă de veneţieni şi genovezi, care, prin politica pe care o duceau, urmăreau să împiedice întărirea „opoziţiei ortodoxe”, unirea forţelor militare ale stăpânitorilor balcanici, în vederea organizării unei cruciade împotriva turcilor. La această unire - pe care oraşele italiene căutau s-o împiedice, ajutate de vârfurile feudale bizantine şi, într-o oarecare măsură, de regele maghiar, Ludovic I - aderase foarte probabil şi Dobrotici.

Amedeo de Savoia atacă, timp de mai multe luni, castelele stăpânite de Dobrotici pe malul mării, reuşind să cucerească parte dintre ele. Flota sa ajunge până în faţa Chiliei. Cu toate încercările feudalului italian de a o ocupa, Varna, locul unde se afla împăratul prizonier, rezistă. Acest fapt, ca şi apropierea iernii, îl determină pe Amedeo de Savoia să înceapă tratative de pace cu Dobrotici. Războiul se încheie cu eliberarea împăratului de către Dobrotici, căruia i se recunoaşte autonomia politică. Prin apropierea sa de familia imperială, el obţine apoi şi titlul de „despot”, pe lângă cel de strateg, pe care-l avea dinainte. O fiică a lui Dobrotici se căsătoreşte cu Mihail, fiul împăratului Ioan al V-lea Paleologul.

După împăcarea cu Bizanţul, problemele politice şi militare cărora urma pe viitor să le facă faţă Dobrotici vor fi nu atât la sud, cât mai ales la nord. Nu se cunoaşte exact hotarul de nord al teritoriului stăpânit de el şi nici chipul în care a evoluat acest hotar. Ceea ce se ştie este că, în această perioadă (a doua jumătate a secolului al XIV-lea), exista în nordul Dobrogei stăpânirea militară şi politică a negustorilor genovezi.

În urma scăderii veniturilor acestor negustori la Vicina, determinată de acţiunile politice şi militare ale populaţiei locale, ca şi de concurenţa negustorilor din oraşele Transilvaniei şi din Liov, genovezii se deplasează, la mijlocul veacului al XIV-lea, spre nord, caută să întărească organizarea politică şi militară a teritoriului coloniilor lor, acordând o atenţie deosebită cetăţii Chilia, care devine o puternică aşezare militară. Aici la Chilia, vechea cetate Licostomo, îi întâlnim pe genovezi în anul 1359, stăpânind cu garnizoanele lor şi interzicând veneţienilor să participe la comerţul cu grâne.

Interesaţi în acest comerţ, genovezii organizează pe pământurile ce aparţineau coloniei domenii producătoare de cereale, pe care le lucrează foarte probabil cu ţăranii localnici aserviţi. Ei manifestă tendinţa de a-şi întinde stăpânirea cât mai la sud de gurile Dunării, intrând în conflict pentru pământ cu feudalii dobrogeni. La contradicţiile ce existau între stăpânii feudali şi cei ai coloniei genoveze de la gurile Dunării se adaugă antagonismul mult mai puternic care se dezvoltă în a doua jumătate a secolului al XIV-lea între genovezi şi populaţia Dobrogei, interesată în stăvilirea traficului de sclavi pe care negustorii genovezi continuau să-l facă în aceste părţi.

În urma ciocnirilor cu genovezii şi, desigur, a victoriei repurtate împotriva lor, Dobrotici cucereşte în 1366, pentru puţin timp, Chilia şi devine protectorul oraşelor de la Dunărea de Jos. În această calitate, după 1374 până în 1385, el se află într-un război permanent cu genovezii, război ce-şi găseşte explicaţia în dorinţa firească a locuitorilor Dobrogei de a se emancipa de sub tutela economică şi politică a unor conducători străini, de a împiedica expansiunea militară a genovezilor, ce avea un caracter de pradă şi furt de sclavi. Războiul în care s-a angajat Dobrotici se încadra în lupta cu caracter general care se purta în această vreme în sud-estul Europei, îndreptată împotriva genovezilor, exponenţi ai comerţului de tranzit. Dobrotici duce o politică de largă perspectivă, intră în alianţă cu diferiţi stăpânitori din sud-estul Europei şi chiar din ţinuturi mai depărtate.

În 1376, împreună cu Ioan al V-lea Paleologul şi solicitând sprijinul Veneţiei, care era în conflict cu Genova, el caută să înscăuneze pe tronul din Trapezunt pe ginerele său, fiul împăratului bizantin, urmărind, prin aceasta, să lovească în interesele genovezilor, care deţineau poziţii importante în Trapezunt. Detronarea în acelaşi an a lui Ioan al V-lea Paleologul de către genovezi, cu ajutorul turcilor, zădărniceşte realizarea acestui plan. Ridicând împărat în locul lui Ioan Paleologul pe fiul acestuia, Andronic al IV-lea, genovezii urmăreau să realizeze beneficii deosebite, noul împărat fiind dispus la orice concesie, atât faţă de genovezi cât şi faţă de turci.

În anii următori, în Bizanţ se dezlănţuie o înverşunată luptă pentru tron. Dobrotici sprijină împotriva lui Andronic, unealta genovezilor şi a turcilor, pe Ioan al V-lea Paleologul, căruia îi vin în ajutor şi veneţienii. În 1379, flota lui Dobrotici participă la blocada Constantinopolului, luptând cu cea genoveză. Intervenţia despotului dobrogean în treburi ce depăşeau graniţele statului său arată poziţia sa puternică şi amploarea deosebită pe care o căpătase în acel moment politica externă a acestuia. Ea explică de ce genovezii erau interesaţi în înlăturarea lui Dobrotici, în nimicirea puterii statului feudal dobrogean de sine stătător, în care scop folosesc sprijinul turcesc.

Alianţa negustorilor italieni cu turcii se consolidează în ultimele două decenii ale secolului al XIV-lea. Prin pacea de la Torino, din 1381, se pune capăt conflictului dintre Genova şi Veneţia. După această dată, prin politica pe care o duc, ele înlesnesc cotropirea popoarelor din sud-estul Europei de către turci. La îndemnul lor, turcii dezlănţuie în 1383 o mare ofensivă de cucerire în Peninsula Balcanică, lovind, printre alte state, şi pe cel dobrogean.

În 1386, în împrejurări necunoscute, lui Dobrotici îi urmează fiul său Ivanco, care poartă şi el titlul de „despot”. Acesta, deşi strâns între presiunea a două forţe duşmane superioare, hotărâte să distrugă statul dobrogean - la nord genovezii, la sud turcii - caută să păstreze, dacă nu să consolideze, stăpânirile pe care le organizase înaintaşul său. El bate monedă proprie, de aramă, cu legendă în limba greacă. În cursul anului 1386, Ivanco acceptă pacea cu turcii şi tot în acel an, la Pera, încheie un tratat de pace şi de comerţ şi cu genovezii. În anul următor, sultanul Murad cere lui Ivanco şi ţarului bulgar de la Târnovo, Şişman, să-l ajute în expediţia contra sârbilor. Aceştia nu răspund, dar nu sprijină nici pe sârbi, care reuşesc, totuşi, să înfrângă pe turci la Plocnik.

În 1388 are loc o mare expediţie turcească, condusă de vizirul Ali paşa şi îndreptată împotriva celor doi stăpânitori. Ivanco, ultimul conducător al Dobrogei autonome, cade probabil în luptă cu turcii. După moartea lui Ivanco, un rol deosebit în istoria Dobrogei, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui următor, îl are Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti.

Check Also

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Moldova

În vremea în care în Moldova creşteau nemulţumirile populaţiei fata de politica regatului maghiar şi …

Statul de drept şi instituţiile sale după 1989

În decembrie 1989, pentru toţi românii cel mai important era ca regimul Ceauşescu să fie …

Stăpânirea romano-bizantină în Dobrogea (secolele IV-VII d.Hr.)

Pierderea Daciei a fost o lovitură grea pentru imperiul roman. Populaţia daco-romană ce nu se …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …