Formarea statelor feudale Moldova şi Ţara Românească

Problema formării statelor feudale Moldova şi Ţara Românească este una din cele mai însemnate din întreaga istorie medie a poporului român. De aceea e firesc să fi constituit de mult timp o preocupare deosebită a istoricilor. Lipsiţi, însă, de o orientare ştiinţifică, istoricii vechi - chiar cei mai însemnaţi - nu au putut pătrunde întru totul adevărul istoric, necunoscând legile fundamentale de dezvoltare ale vieţii sociale premergătoare apariţiei statului, cauzele interne care au făcut posibilă organizarea statală. Formarea statelor feudale româneşti era văzută prin prisma teoriei antiştiinţifice normaniste.

Locul criticii izvoarelor istorice l-a luat adesea încrederea deplină în legenda despre formarea statelor feudale româneşti ca rezultat al „descălecatului” lui Radu Negru din Făgăraş, în Ţara Românească, şi a lui Dragoş vodă din Maramureş, în Moldova. Concluziile istoricilor nu depăşeau prea mult cunoştinţele cronicarilor. Istoria Ţării Româneşti şi a Moldovei începea astfel - pentru mulţi istorici, ca şi pentru cronicari - cu „descălecatul” lui Radu Negru şi Dragoş vodă. Acordând încredere ştirilor cuprinse în legendă, istoricii din trecut nu au înţeles procesul formării claselor sociale, cauzele apariţiei statului şi nu au putut să explice esenţa acestuia.

Alţi istorici au încercat ca, în explicarea apariţiei statelor feudale româneşti, să opună teoriei „descălecării” o alta numită „pluralistă”, potrivit căreia, la formarea Ţării Româneşti şi a Moldovei, ar fi contribuit mai multe elemente româneşti, printre care un rol deosebit l-ar fi avut cele din Peninsula Balcanică, în Ţara Românească, sau de la nord de Nistru, în Moldova. Unii istorici au socotit drept factor determinant al „întemeierii” statelor feudale Ţara Românească şi Moldova activitatea negustorilor genovezi de la gurile Dunării sau a celor transilvăneni, considerând drumurile comerciale „creatoare ale statelor româneşti”.

Se ştie, însă, că formarea statului nu este rezultatul luării în stăpânire a unui teritoriu de către un grup de oameni, care ar fi venit - indiferent de unde - pe acest teritoriu; apariţia lui nu poate fi explicată nici prin existenţa unor drumuri comerciale. Statul este produsul contradicţiilor de neîmpăcat dintre clasele sociale, instrument al dominaţiei de clasă. „Statul nu este deci nicidecum o putere impusă societăţii din afară... El este, dimpotrivă, un produs al societăţii ajunse la o anumită treaptă de dezvoltare”. Cât priveşte statul feudal, el a fost instrumentul cu ajutorul căruia nobilimea a ţinut în jug pe ţăranii iobagi; la baza procesului de constituire a lui a stat dezvoltarea relaţiilor feudale şi, odată cu ele, a conflictului dintre cele două clase fundamentale în feudalism: ţăranii dependenţi şi stăpânii feudali.

Din capitolele anterioare s-a putut vedea că, încă din veacurile IX-X, pe teritoriul României au apărut raporturi feudale. În secolul al X-lea, procesul de formare a raporturilor feudale şi a instituţiilor politice corespunzătoare ajunsese pe o treaptă înaintată. Rezultatul acestui proces a fost apariţia primelor formaţiuni statale de tip feudal, frânate însă în dezvoltarea lor de ultimele popoare migratoare care s-au abătut asupra teritoriului locuit de români. Năvălirile pecenegilor şi cumanilor în secolele X-XII şi marea invazie tătară de la mijlocul secolului al XIII-lea, nu numai că au cauzat devastări şi distrugeri materiale considerabile, dar, prin aşezarea năvălitorilor pe teritoriul românesc, au împiedicat progresul societăţii de pe teritoriul României.

În secolele XIII-XIV, înmulţirea ştirilor privitoare la căpeteniile feudale româneşti indică activitatea crescândă a acestora; aptitudinea lor de organizare arată, totodată, că se apropia momentul în care aceste căpetenii vor putea să se constituie în state feudale proprii. Condiţia obiectivă principală externă a cristalizării acestui proces a constat în slăbirea dominaţiei tătare. Slăbirea şi apoi înlăturarea stăpânirii tătare s-a realizat în urma luptei victorioase duse de popoarele subjugate de tătari şi de cele care sufereau deseori jafurile lor. În această luptă un rol hotărâtor a avut poporul rus, care lovea Hoarda de Aur în chiar centrul puterii sale. Ca urmare a luptei comune a popoarelor din estul Europei împotriva tătarilor s-a putut desfăşura, astfel, cu succes şi lupta de eliberare a poporului român şi de constituire în state proprii mai mari.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Proiectele de realizare a statului român modern (secolul al XVIII-lea – 1859)

Condiţiile care au dus la naşterea României moderne sunt legate atât de transformările suferite de …