Flori de mucigai, de Tudor Arghezi (comentariu literar, rezumat literar)

Volumul de povestiri intitulat sugestiv Poarta neagră din 1930 ilustrează tragica experienţă de viaţă a lui Tudor Arghezi care a petrecut o scurtă perioadă de detenţie în închisoarea de la Văcăreşti, în perioada 1918-1919, din motive politice.

Volumul de poezii Flori de mucigai, apărut în 1931 reeditează aceeaşi experienţă de viaţă în variantă lirică, în care lumea interlopă a hoţilor, delincvenţilor este privită cu înţelegere şi omenie de poet.

Titlurile poeziilor care compun acest volum sunt deosebit de sugestive (Galere, Ion Ion, Tinca, Ucigă-l toaca, Fătălăul, Morţii etc.) pentru lumea aceasta periferică, faţă de care Arghezi are compasiune, considerând că „Pretutindeni şi în toate este poezie, ca şi cum omul şi-ar purta capul cuprins într-o aureolă de icoană. Toate lucrurile naturii şi ale omului şi toate vietăţile poartă ţandăra lor de aureolă, pe dinafară sau pe dinăuntru”.

Poezia Flori de mucigai se află în deschiderea volumului omonim şi constituie arta poetică a lui Arghezi, concepţia lui despre efortul artistului şi implicaţiile acestuia în actul creaţiei, constituind - aşadar - poezia programatică a acestui volum, aşa cum Testament este arta poetică din volumul Cuvinte potrivite.

Tema

Tema poeziei este modernă şi exprimă efortul creator al artistului pentru un produs spiritual şi consecinţele pe care le are acesta asupra stărilor interioare ale eului poetic, chinuit de frământări şi de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelaţii, al harului divin, ci al unei nelinişti artistice şi al setei creatoare.

Titlul

Titlul poeziei Flori de mucigai este un oximoron, în care florile sugerează frumuseţea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea şi întunericul. Oximoronul creează o imagine contradictorie a lumii, în care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea închisorilor, în care viaţa oamenilor este supusă reprimărilor, restricţiilor rigide.

Tudor Arghezi

Titlul este, în acelaşi timp, reprezentativ pentru inovaţia limbajului arghezian numită estetica urâtului, o modalitate artistică întâlnită în lirica europeană la Charles Baudelaire, care scrisese Florile răului. Asocierea celor două categorii estetice contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - şi urâtul - sugerat de mucigai - oferă titlului o expresivitate şocantă şi fascinantă totodată prin efectele estetice. Urâtul are rolul de a evidenţia imperfecţiunile vieţii, senzaţiile de aversiune şi oroare care capătă valori noi, ele făcând parte din existenţa umană.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia Flori de mucigai este structurată în două secvenţe lirice inegale, prima ilustrând crezul artistic arghezian, iar cealaltă neputinţa artistului de a crea în condiţii de claustrare.

Prima secvenţă lirică

Prima secvenţă sugerează dorinţa devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă şi lipsindu-i uneltele scrisului, încearcă să zgârie „cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală, / Pe întuneric” versurile născute din nevoia comunicării. Condiţiile vitrege de viaţă îi seacă forţa creatoare, „Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de Ifeul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”.

Enumerarea prin negaţie a elementelor fabuloase ale evangheliştilor, „taurul”, „leul”, „vulturul”, creează o imagine de mare forţă sugestivă privind starea de deprimare a poetului nefericit în absenţa creaţiei, în raport direct cu scrierile religioase a căror esenţă este Absolutul. Versurile sunt săpate în sufletul poetului, sunt „stihuri fără an” ce nu pot fi exprimate în viaţa reală, dar sunt profund simţite de sensibilitatea artistului: „Stihuri de groapă / De sete de apă / Şi de foame de scrum”.

Harul poetic, „unghia îngerească”, este tocit de efort, nu-i mai permite poetului revelaţia, deoarece ea „nu a mai crescut” sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regăsi în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: „Sau nu o mai am cunoscut”.

A doua secvenţă lirică

Ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera sumbră, e „întuneric”, iar ploaia se aude „departe afară”, ceea ce provoacă poetului o durere simţită profund, „ca o ghiară”, din cauza neputinţei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-şi dezvălui trăirile îl silesc să scrie „cu unghiile de la mâna stângă”.

O simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forţele demonice, în opoziţie totală cu puterea divină a creaţiei, închisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante, însă, în acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Răul, urâtul sunt numai conjuncturi ale destinului, cărora omul le opune aspiraţia spre frumos, care poate fi regăsit în sine, în vis sau în speranţa împlinirii.

Modernismul

Modernismul poeziei Flori de mucigai este argumentat de structura compoziţională, cele două strofe inegale se constituie în secvenţe lirice ideatice, în care poetul îşi exprimă în mod direct concepţia despre actul creaţiei, accentuând dificultăţile condiţiei artistului în lume.

Imaginarul poetic

În spirit modern, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specific argheziană, prin revalorificarea cuvântului ca forţă creatoare a sensibilităţii lirice, prin funcţia expresivă a procedeului stilistic şi semantic, estetica urâtului, inovat de Tudor Arghezi.

Lirismul subiectiv

Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie, confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I - „am scris”, „am lăsat”, „am cunoscut”, „m-am silit”,, „mi”, „mă”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Sugestia textului liric este susţinută de estetica urâtului, în primul rând prin oximoronul ilustrativ pentru reevaluarea limbajului poetic: cuvântul „mucigai” este regionalism cu aspect, având sensul conotativ al degradării morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestivă către om, deoarece el însoţeşte cuvântul „flori”, care poate semnifica viaţa, lumea.

Metaforele

Metaforele „unghia”, „puterile neajutate”, „stihuri de groapă”, „foame de scrum”, „unghia îngerească” potenţează starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrâns să-şi reprime setea de comunicare şi sintetizează condiţiile vitrege la care este supusă fiinţa umană.

Epitetele

Epitetele „puterile neajutate” şi „unghia îngerească”, precum şi comparaţia „mâna ca o ghiară” amplifică disperarea eului liric din cauza claustrării spirituale, care poartă în ea stimatele răului şi acţionează negativ asupra naturii angelice a fiinţei umane, împiedicând-o astfel să se exprime.

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin topica inversată, „Sau nu o mai am cunoscut”, prin folosirea timpului trecut al verbelor, care variază perfectul compus cu imperfectul: „am scris”, „au lucrat”, „s-a tocit”, „am cunoscut” / „era”, „bătea”, „mă durea”.

Verbele aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal) permanentizează patima structurală de a scrie, freamătul creator şi dorinţa de comunicare a sinelui poetic cu lumea, idei care conferă caracterul pragmatic al poeziei.

Limbajul artistic

În Flori de mucigai predomină registrele stilistice ale esteticii urâtului, pe de o parte ca inovaţie lingvistică, pe de altă parte ca substanţă a ideilor exprimate.

Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care şochează prin expresivitatea fascinantă, cuvinte „urâte”, al căror sens capătă noi valori. De pildă, cuvântul „mucigai” este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradării morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestivă către om, deoarece el însoţeşte cuvântul „flori”, care poate semnifica viaţa, lumea. Arghezi utilizează cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca „firidă”, „stihuri”, din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelişti - Luca, Marcu, Ioan - pentru a sugera atemporalitatea stărilor sufleteşti de tristeţe, dezamăgire şi deprimare ale poetului.

Oximoronul „flori de mucigai” transmite ideea complexă a imperfecţiunilor vieţii, a condiţiilor vitrege la care este supusă fiinţa umană, fapt care îi provoacă poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenţează starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrâns să-şi reprime setea de comunicare. Neputinţa creatoare a artistului este sugestiv-relevată de metafora „cu puterile neajutate”, deşi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea închisorii poartă în ea stigmatele răului care acţionează negativ asupra naturii angelice a fiinţei umane, topeşte „unghia îngerească”, împiedicând-o astfel să se exprime.

La noutatea limbajului arghezian s-a referit şi Tudor Vianu, care afirma: „Renovarea liricii româneşti, smulgerea ei de pe căile unde o fixase marea influenţă a poetului Luceafărului, este consecinţa cea mai importantă produsă de afirmarea lui Arghezi încă din al doilea deceniu al secolului nostru”. Permanenta sete de comunicare cu lumea şi preocuparea pentru perfecţiunea stilistică definesc profunzimea spirituală a lui Tudor Arghezi, după cum însuşi mărturisea „Întâia gravă preocupare, după ce ai învăţat să te îndoieşti de ceea ce scrii, este să cauţi perfecţiunea, pe care n-ai s-o ajungi niciodată, dar pe care ai să o urmăreşti cât îţi durează firul”.

Registrele stilistice

Registrele stilistice îmbină, în manieră modernă, limbajul popular cu iz arhaic cu cel religios, din această combinaţie reieşind, de altfel, originalitatea, adesea controversată, a expresivităţii artistice şi ambiguitatea poeziei: „mucigai”, „firidă”,, „stihuri” / „taurul”, „leul”, „vulturul”, simboluri ale evangheliilor lui Luca, Marcu şi Ioan.

Prozodia

Prozodia modernă este susţinută de versurile cu metrică şi ritm variabile de lexicul abrupt, colţuros, în consonanţă cu asprimea ideilor transmise.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …