Fiica, de Pavlos Matesis (comentariu literar, rezumat literar)

Pavlos Matesis (12 ianuarie 1933, Lampeia, Grecia - 20 ianuarie 2013, Grecia) - scriitor.

  • Titlul original: I mitera tou skilou
  • Prima ediţie: 1990
  • Primul editor: Kastaniotis Editions (Atena)

Istoria modernă greacă nu este bine cunoscută: Al Doilea Război Mondial, foametea, apoi instabilitatea politică şi războiul civil. Fiica ne spune povestea a două femei din această perioadă. Naratoarea Rarau, o actriţă nebună, suferind de frecvente crize de delir, ne relatează povestea familiei sale în timpul ocupaţiei germane a Greciei, din cel de-Al Doilea Război Mondial, când mama sa se culcă cu un ofiţer italian pentru a-şi salva copiii de la înfometare.

După aceea, odată cu „aşa-numita Eliberare”, asemenea femei („colaboratoarele”) sunt pedepsite şi umilite în public; mama sa nu va mai vorbi niciodată. Rarau o duce la Atena, unde, iniţial, devin cerşetoare. Pe Rarau nu o deranjează cerşitul; dorind să devină actriţă, acest lucru o ajută să se obişnuiască cu scena. Mai târziu, dobândeşte succesul în calitate de figurantă în multe producţii teatrale puse în scenă în Grecia. Până la urmă, declară ea, este fericită.

Fiica este o carte unică, deoarece îndrăzneşte să vorbească despre Grecia într-un mod considerat drept o blasfemie şi lipsit de patriotism. În carte, Dumnezeu este renegat de mai multe ori: „Unde era El când copiii mei mureau de foame?”; la fel şi Grecia, „aşa-zisa naţiune”. Rarau este nebună, un narator pe care nu te poţi baza, dar există un proverb grec care i se potriveşte de minune: adevărul poate fi aflat doar de la copii şi de la nebuni.

Ea ne spune istoria ţării sale cu o naivitate dezarmantă, introducând în acest proces un mozaic aproape supranatural de personaje şi incidente. Matesis nu simte nevoia să-şi glorifice ţara sau personajul principal: iubindu-le, aşa cum le iubeşte el, este o dovadă suficientă de sinceritate.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …