A fi sau a nu fi, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

A fi sau a nu fi (din jurnalul unui conducător de grup), de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

2 iulie

De două zile sunt din nou în tabără. Şi tot la Homorod. Totul e la fel. Parcă-parcă paturile sunt mai mici. Stau într-un dormitor cu încă şase băieţi. Ei n-au mai fost la Homorod. Din prima zi i-am dus la „drumul roman”, la iazul morii, la o mină părăsită, spre Căpâlniţa, pe platoul dinspre Satu-Lung, i-am dus la toate cele şapte izvoare de apă minerală pe care le cunoşteam şi, închipuiţi-vă, chiar lângă vila noastră am descoperit pe al optulea, le-am arătat unde şi cum se pescuiesc raci... A doua zi, i-am dus la seră, la o stână părăsită unde ne-am scris cu toţii numele cu cărbune pe nişte grinzi şi ne-am întors prin pădure cu sânul plin de ciuperci „gheara ursului” şi „crăiţe” rotunde şi fragede ca nişte portocale... Simpatici băieţi!...

3 iulie

Simpatici e puţin zis: astăzi m-au ales conducătorul grupei. Cu ocazia asta, am învăţat şi un cuvânt nou: ;,unanimitate”. E un cuvânt frumos, nu-i aşa? U-na-ni-mi-ta-te... Îndată după alegeri am avut şe-din-ţă. (O şedinţă adevărată, cu scaune.)

- De mâine începem activitatea după program, ne-a spus tovarăşul comandant al taberei. Iar programul trebuie respectat punct cu punct şi minut cu minut. Aceasta depinde în primul rând de voi cei de faţă, de exemplul vostru personal.

- Eu am să fiu un exemplu, îmi venea să strig şi parcă sorbeam cuvintele tovarăşului comandant, ori de câte ori auzeam că „nu e uşor”, că „va fi greu”, că e vorba de „răspundere”. Las’ să fie cât de greu, îmi ziceam, şi aşteptam „programul”, uşor ameţit, gata parcă de luptă cu un duşman a cărui declaraţie de război tocmai ne-ar fi fost împărtăşită...

4 iulie

Prima zi cu program adevărat. Dimineaţa am făcut o excursie pe firul Homorodului, până hăt, departe, spre Vlăhiţa. După-masă, odihnă obligatorie. Ştiţi cu toţii ce însemnează asta; ai, n-ai chef, eşti, nu eşti obosit, stai lungit în pat. Programu-i program.

Deodată zice unul, nu ştiu care:

- Băieţi, ce-ar fi s-o ştergem la gârlă? Eu sar ca ars:

- Cine a pronunţat cuvântul „gârlă”? Ce? Ne facem de cap? Acum ne odihnim! Scurt pe doi: somn uşor!

Băieţii s-au întins pe paturi tăcuţi. De aţipit, nici vorbă. Prea era cald. Şi aud pe unul smiorcăindu-se:

- Doar cinci minute. E la o zvârlitură de băţ. Mă salt în genunchi:

- Vreau să vă pun o întrebare. Scurt pe doi: sunt sau nu sunt conducătorul vostru? Atunci - poate să fie la o zvârlitură de băţ de chibrit. Acum ne odihnim!

5 iulie

Aceeaşi poveste. Ştiţi, odihna asta, pe lângă că e obligatorie, mai e şi zilnică; şi iar începe unul cu căldura, cu zvârlitura de băţ. Şi e cald, e cald... de tot... Şi am observat: cu cât e mai cald, cu atât pare gârla mai aproape. Şi cu cât pare gârla mai aproape, cu atât cearşafurile sunt mai calde şi paturile mai aspre... La zece paşi, susură apa. Arini umbroşi şi brusturi cu foile cât nişte umbrele...

- Hai la gârlă, hai la gârlă, se roagă ei de mine.

„Într-adevăr, gândesc... Ce-ar fi să ne odihnim pe malul apei? Tot odihnă se cheamă.”

Cred că am gândit cu glas tare. În treizeci de secunde eram toţi printre brusturi. Şi de acolo, în apă.

- Dar dacă se află? mă întreabă unul mic, spălăcit. Ştiţi, disciplina.

Adevărat. Are dreptate spălăcitul. Conştiincios băiat... Dacă se află? Încep să ţip:

- Toată lumea afară, repede! Şi, după ce am ieşit, cu mâna pe inimă: Măi, băieţi! Aici e o chestie de disciplină şi de onoare a grupei. Nu care cumva să se afle. Auziţi? Nu suflă nimeni o vorbă! Mormânt.

Şi am intrat din nou în apă.

6 iulie

Nu s-a aflat. Astăzi suntem de serviciu la bucătărie, la curăţat cartofi. Mulţi mai sunt!... Cureţi, cureţi şi nu vezi niciun spor. Deodată unul, nu ştiu care, zice:

- Măi, băieţi, ştiu nişte fragi!... Şi-şi linge buzele.

- Unde? Departe?

Arată cu cuţitul o costişă despădurită:

- Covor, nu alta!... Calci pe fragi!...

Băieţii sar în picioare. Sar şi eu. Vorba aia: sunt sau nu conducătorul grupei?

- Nu se poate, fraţilor, programu-i program. Ce? Credeţi că eu n-aş vrea?

Şi chiar aşa este. Curăţ cartofi şi parcă văd nişte fragi: roşii şi parfumate. Şi acrişoare.

- Numai cinci minute. O zvârlitură de băţ.

Ce-i de făcut? Pot să uit că sunt conducătorul lor? De aceea zic:

- Bineee... dar ştiţi? Mormânt... Nu care cumva să se afle.

- Şi cartofii? întreabă spălăcitul.

Adevărat. Conştiincios băiat! Nu se poate. Cartofii-s cartofi. Zic:

- Ai dreptate. Tu rămâi aici. Dar ştii: mormânt. Nicio vorbă. E o chestie de disciplină şi de onoare a grupei.

8 iulie

Nu s-a aflat nimic. Băieţii ţin la onoarea grupei. S-a dat pe brazdă şi spălăcitul. Simpatic băiat. Chiar ieri, când stropeam careul, vine la mine...

- Ştiu o prisacă. Aici pe-aproape... O zvârlitură de băţ... Băieţii au şi lăsat stropitorile şi sunt gata s-o şteargă. Mă înfurii:

- Ei! Ce înseamnă debandada asta? Sunt sau nu conducătorul grupei? Atunci scurt pe doi: merg şi eu!

- Dar dacă se află? mă-ntreabă ei.

- Nu se află, răspund, gata să apăr taina până la moarte.

- Bineee... Băieţii pun degetul la buze... Dar ştii? Mormânt.

10 iulie

Ieri eram la măturat aleea dintre brazii din faţa clubului. Fiecare cu câte un târş mare de nuiele. După două-trei minute, văd că-mi pun toţi, unul după altul, măturoaiele în mână. Aşa, fără nicio vorbă: scurt pe doi. Apoi unul, nu ştiu care, îmi aruncă peste umăr:

- Noi mergem la pescuit. Eu sar:

- Măi băieţi, fraţilor, vin şi eu... Luaţi-mă şi pe mine! Careva se încruntă şi plescăie din limbă:

- Nu se poate. Tu trebuie să mături. Eşti sau nu conducătorul grupei? Şi ştii? Mormânt!!

20 iulie

De atunci au mai trecut vreo zece zile. La strâns butuci pentru focul de tabără am fost singur... La muşeţel, tot singur... Singur am bătut de praf toate păturile. Băieţii nici nu se mai sinchiseau de mine... de conducătorul lor. În u-na-ni-mi-ta-te se duc la fragi (nu s-or mai fi isprăvit?), la zmeură, după veveriţe, la scaldă şi eu rămân singur, vorba lor: mormânt!

21 iulie

Bine că s-a terminat!... Adineauri a fost careul de închidere a taberei... Acum le mai duc geamantanele la gară şi cu asta - gata. Numai spălăcitul şi-l duce singur. Da, singurul care ţine la autoritatea mea. Şi grele mai sunt! Cred că fiecare şi-a făcut rost de cel puţin două pietrare... Of! Avea dreptate tovarăşul comandant - nu e deloc uşor să fii conducător de grupă. La început, nici nu-ţi dai seama de greutate, dar pe urmă... de abia îţi mai simţi umerii şi spinarea... şi ceafa, ca acum de pildă. Toate mă dor... În u-na-ni-mi-ta-te.

(Idem, seara.) Asta o scriu chiar în tren. Prea m-a durut. O scriu aşa, ca s-o ţin minte. Şedeam amorţit, cu ochii lipiţi, pe banchetă. Auzeam totul ca prin vis: şi ţăcănitul roţilor, şi cântece, şi voci, şi chiar lângă mine, un glas cunoscut:

- Barbu? Conducătorul grupei? Bun băiat, săracu’! (Bun săracu’!) Dar moale, mă, moale... Ştii cum îi spunem în grupă? Mormânt!

Am deschis ochii, gata să-i zvârl în cap necuviinciosului termosul ce-mi stătea la îndemână. Şi cine credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată. Spălăcitul! Da, simpaticul! Conştiinciosul! Singurul care ţinea la autoritatea mea!

Am închis ochii şi m-am prefăcut că dorm... până la Ploieşti, 300 de kilometri! Termosul îmi scăpase din mână şi în bocanci mi se bălăcărea un kilogram de borviz de Homorod.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …