Fascism, comunism: origini, ideologii şi politici

Apariţia totalitarismului

În secolul al XX-lea, liberalismul, triumfător în numeroase ţări, a fost contestat însă de ideologii totalitare: comunismul în Rusia şi fascismul în Italia. Aceste ideologii au fost, direct sau indirect, produsele primului război mondial.

Deşi se contestă reciproc, cele două ideologii au trăsături comune:

  • conducerea societăţii de către un partid unic - excluzând categoric pluralismul politic;
  • fuziunea partidului unic cu statul;
  • monopolul puterii asupra ideologiei, mass-media şi poliţiei;
  • cultul personalităţii conducătorului.

Revoluţia bolşevică şi URSS

În 1917, în Rusia s-au petrecut două revoluţii. Prima, declanşată în februarie/martie a fost o revoluţie liberală - tipică secolului al XIX-lea - având ca rezultat şi proclamarea republicii. Un timp, puterea a fost împărţită între guvernul provizoriu liberal şi adunările democratice ale muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor, numite soviete.

A doua revoluţie, din octombrie/noiembrie 1917, este cunoscută în istorie ca revoluţie comunistă (bolşevică). În 25 octombrie 1917, Lenin, şeful partidului bolşevic, a declanşat revoluţia comunistă, în realitate o lovitură de stat militară. Puterea a fost preluată de un guvern alcătuit numai din bolşevici şi condus de Lenin. Primele sale măsuri au fost foarte populare: decretul asupra păcii, care a dus la încheierea unei păci separate cu Germania la Brest-Litovsk, şi decretul asupra pământului, care a proclamat naţionalizarea întregului fond funciar al ţării. Decretul asupra naţionalităţilor proclama dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta, mergând până la despărţirea de statul rus.

Lenin a susţinut ideea instituirii unei dictaturi a proletariatului. În acest scop a creat Armata Roşie şi poliţia politică, CEKA. Parlamentarismul fiind respins, Duma a fost desfiinţată. În timpul războiului civil din 1918-1920, în care „roşii” s-au confruntat cu „albii”, adepţii vechiului regim politic, sprijiniţi de puterile occidentale, dictatura proletariatului s-a transformat în dictatura partidului comunist. Armata Roşie, organizată de Leon Troţki, şi-a înfrânt adversarii graţie instaurării comunismului de război, un amestec de teroare şi elan revoluţionar, care a însemnat suprimarea partidelor politice, lichidarea opozanţilor, naţionalizarea întreprinderilor şi rechiziţionarea produselor agricole.

După război, producţia industrială şi agricolă a Rusiei era inferioară celei din 1913. În intervalul 1914-1920 muriseră circa 13 milioane de oameni. În aceste condiţii, Lenin a lansat atunci noua politică economică (NEP), un compromis provizoriu între comunism şi capitalism: micile întreprinderi au fost liberalizate, agricultura a redevenit liberă şi micul comerţ a fost restabilit. Dacă revoluţia a fost salvată de comunismul de război, NEP-ul a salvat regimul. La 30 decembrie 1922, Rusia sovietică a devenit o republică federală: Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).

Fascismul italian

După primul război mondial, tensiunile sociale au creat în Italia un climat de extremă violenţă. Ţăranii doreau împărţirea pământurilor. Muncitorii au adoptat din 1920 o formă originală de luptă: ocuparea uzinelor şi gestionarea lor directă. Se adăugau frustrările naţionaliste ale italienilor, care revendicau în continuare aşa-numitele teritorii iredente.

De această dezordine a profitat partidul fascist, creat în 1919 de Mussolini. „Primul fascism”, demagogic şi revoluţionar, a fost înlocuit în 1920 cu un altul, rezultat din alianţa cu marii proprietari industriali sau agricoli. Forţele paramilitare ale partidului organizau expediţii punitive contra agitaţiilor politice, în 1922, fasciştii au organizat un „marş asupra Romei”, cu scopul de a prelua puterea. Regele Victor Emmanuel al III-lea a acceptat situaţia, iar la 30 octombrie 19221-a numit pe Mussolini preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Între anii 1925 şi 1929, Mussolini a instaurat o adevărată dictatură şi primul stat fascist totalitar din istorie. Celelalte partide politice şi sindicatele nonfasciste au fost interzise. Presa, radioul şi cinematografia au fost cenzurate, votul universal a fost suprimat în 1928, iar Parlamentului i-au fost retrase adevăratele puteri. Politicile regimului fascist italian au avut mai multe obiective:

  • în plan economic, dezvoltarea producţiei agricole şi industriale. După criza din anii ’30 a fost introdusă autarhia.
  • în plan social, corporatismul, însemnând colaborarea dintre clasele sociale. Corporaţiile instituite în 1927 trebuia să cuprindă pe patroni şi pe salariaţi în aceeaşi organizaţie.
  • în plan religios, acordul de la Lateran, prin care papa a devenit suveranul statului Vatican, iar catolicismul religia de stat a Italiei.
  • în politica externă, expansiunea teritorială. Astfel, a cucerit Etiopia în 1936 şi Albania în 1939, intenţionând să transforme Mediterana într-un lac italian.

Regimul politic din România în perioada interbelică

După 1918, regimul politic din România a cunoscut o considerabilă democratizare datorată, în special, acordării dreptului de vot universal. Principala consecinţă a acestui fapt a fost dinamizarea vieţii politice. Au apărut partide noi, cele conservatoare au dispărut. PNL a rămas cel mai puternic partid interbelic, fiind secondat îndeaproape de PNŢ, creat în 1926. În viaţa politică au intrat şi partidele extremiste, fie de stânga, fie de dreapta.

În 1921, Partidul Comunist Român a fost creat de partizanii leninismului şi ai aderării la Internaţionala a III-a de la Moscova. Acest partid cu un număr restrâns de membri a fost scos în afara legii în 1924, deoarece adoptase teza Cominternului, potrivit căreia România este un stat multinaţional, o creaţie artificială a imperialismului apusean.

Extremismul de dreapta a fost reprezentat de mişcarea legionară, care a debutat în anii 1922-1923 sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu şi care în 1927 a devenit Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută după 1930 şi sub denumirea de Garda de Fier. Garda de Fier avea toate trăsăturile mişcărilor de dreapta fasciste contemporane, naţionalismul, antisemitismul, spiritul antioccidental şi cultul conducătorului.