Fântâna, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Fântâna, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă în iarna 1868-1869.

A fost publicată pentru prima oară în revista „Convorbiri literare” nr. 1 din 1 martie 1869, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III.

Vasile Alecsandri

Fântâna

Pe cărarea înflorită care duce la fântână.

În ştergar şi în catrinţă, merge-o sprintenă română;

Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,

Cu guriţa lui lipită de al laptelui izvor.

Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare

Şi sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.

Păsărelele-mpregiuru-i zbor voioase şi cântând,

Ea zâmbeşte şi tot merge, pruncuşoru-i sărutând.

Iată,-ajunge la fântână, ş-acolo se întâlneşte

C-un drumeţ din lumea-ntreagă, care lung la ea priveşte,

Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină

Şi vecinei sale-ntinde o cofiţă, albă, plină.

Româncuţa mulţămeşte, suflă-ncet peste cofiţă

Şi cu apa nencepută udă rumena-i guriţă;

Iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapă

Şi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …