Fântâna, de Alexandru Macedonski (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literara meditaţie

Alexandru Macedonski a rămas în literatura română mai ales prin valoarea ciclului de poezii al Nopţilor şi prin lirica din volumul Rondeluri. El are meritul de a fi introdus la noi simbolismul european, al cărui teoretician a fost. Ca poet debutează cu un volum intitulat sugestiv Prima verba, în 1872. Poezia Fântâna a fost publicată în 1892, în revista înfiinţată de el, „Literatorul”, apoi în volumul de poezii intitulat Excelsior, din 1895.

Meditaţia este o specie a liricii filozofice, în care poetul cugetă, meditează asupra legilor tainice care guvernează universul, generând în sufletul său melancolie, tristeţe, nelinişti spirituale, până la nefericire, aşadar o puternică participare afectivă.

Titlul

Titlul Fântâna conţine un singur substantiv articulat, care este un simbol pentru profunzimea de gândire şi simţire a poetului, pentru setea de cunoaştere a lumii exterioare, reflectată în conştiinţa şi inima lui.

Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic

Poezia Fântâna, de Alexandru Macedonski, este structurată în două secvenţe lirice, fiecare dintre ele fiind urmată de un vers liber.

Prima secvenţă lirică

Prima secvenţă corespunde primelor două strofe şi versului-liber din finalul acestora. Realitatea exterioară este ilustrată de elemente din natura concretă - „fântână”, „valea umbrită”, „un grangur”, „o mierlă”, „frunze de plopi”, „răchită” - mediu de relaxare şi fericire în antiteză cu oraşul, un spaţiu de suferinţă şi neîmpliniri. Natura este umanizată, prin personificarea păsărilor - „Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat” şi „O mierlă cu care de vorbă am stat / [...] A râs cât se poate”.

Alexandru Macedonski

Poetul este consolat şi sfătuit de un grangur să se relaxeze, să se destindă în mijlocul naturii binefăcătoare - „S-adorm între frunze de plopi şi răchită” - se confesează unei mierle, căreia îi mărturiseşte tristeţea: „O mierlă cu care de vorbă am stat, / Aflând că durerea o sufăr stăpână, / A râs cât se poate, iar eu am oftat...”. Dezolarea şi suferinţa eului liric sunt marcate de repetiţia verbului „am oftat”, care încheie fiecare strofă şi de metaforă „durerea o sufăr stăpână”, sugerând ideea că sursa acestor sentimente este oraşul - „Să uit de oraşul în care-am oftat”. Singurul spaţiu benefic pentru sufletul poetului este natura, idee reliefată de versul-refren „Cunosc o fântână pe valea umbrită”, „Pe valea umbrită cunosc o fântână”.

A doua secvenţă lirică

A doua secvenţă corespunde ultimelor două strofe şi versului-liber din finalul poeziei. Poetul meditează asupra condiţiei omului în lume, încercând să afle care este rostul şi rolul lui pe pământ. Ideea este redată printr-o interogaţie retorică foarte sugestivă: „în lume ce Caut şi ce-am căutat?”. El îşi împărtăşeşte neliniştile existenţiale grangurului „cu viers neuitat!”, constatând cu dramatism că viaţa lui şi a altor semeni este încărcată de nefericire, de dureri sufleteşti: „De mine mi-e jale, de alţii mi-e jale...”. Aceleaşi elemente ale naturii sunt prezente şi în această secvenţă - frunzele, valea, grangurul, izvorul şi mierla -, construind acelaşi tablou binefăcător, aflat în antiteză cu stările sufleteşti care ating disperarea: „Dar e a mea soartă la culme ajunsă...”.

Frământările interioare ale sinelui poetic sunt relevate prin interjecţia „Oh!” urmată de vocativele „grangur” şi „tainică mierlă”, personificate, cărora se confesează cu nostalgie şi tristeţe, sugerând totodată admiraţia lui pentru natura feerică şi plină de încântare. Veşnicia şi superioritatea unei naturi binefăcătoare este simbolizată printr-un epitet de o mare forţă sugestivă, acelaşi pentru două elemente diferite: „Oh! grangur de aur cu viers neuitat!” şi „Oh! tainică mierlă cu râs neuitat!”. Tristeţea şi melancolia eului poetic, izvorâte din setea lui pentru cunoaşterea lumii, pentru condiţia omului în univers sunt evidenţiate de versul-refren: „Prin frunze ascunsă albeşte pe vale”, „Albeşte pe vale prin frunze ascunsă”, „Fântâna sub frunze albeşte ascunsă”.

Prozodia

Muzicalitatea aparte a poeziei este dată de măsura variabilă a versurilor, de 11-12 silabe şi de versurile-refren, care diferă numai prin altă aşezare a elementelor componente. Rima catrenelor este încrucişată, iar versul-liber rimează cu penultimul vers al strofei anterioare. Ritmul este amfibrah, fiind construit din trei silabe, iar accentul cade pe cea din mijloc („Cu-nosc o / fân-tâ-nă / pe va-lea / um-bri-tă”).

Alexandru Macedonski este un poet vizual şi pictural, realitatea concretă a naturii constituind un cadru benefic pentru meditaţie, pentru exprimarea suirilor sufleteşti, cu ajutorul unui limbaj poetic inedit, mai ales prin arta prozodică şi muzicalitatea versurilor. De aceea, poezia Fântâna este o meditaţie.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …