Extinderea dominaţiei statului kievian la Dunărea de Jos

Dominaţia pecenegă asupra unor regiuni de pe teritoriul României a slăbit pe măsura apariţiei unor noi factori pe arena relaţiilor internaţionale din sud-estul Europei. Dintre aceştia, rolul cel mai important l-a avut statul kievian, sub a cărui dominaţie s-a aflat un timp o parte a teritoriului României. Pe la sfârşitul secolului al IX-lea, fără a înlătura prezenţa pecenegilor din stepele ponto-dunărene, oştile kieviene au ajuns până la ţărmul Mării Negre, încă de pe atunci, cetele cnejilor ruşi, îmbarcate în monoxile uşoare, coborau pe cursul Niprului şi apoi de-a lungul coastelor mării, pe la gurile Dunării, ajungând până la Constantinopol. Ele erau capabile să se măsoare cu forţele navale bizantine, care dispuneau de armament şi tehnică de luptă superioare. În prima jumătate a secolului al X-lea, intervenţiile statului kievian în părţile Dunării au devenit mai frecvente.

Vechea cronică rusă Povestea vremurilor de demult ne informează că, în această vreme, în regiunea Nistrului se afla tribul slav al tiverţilor, care locuiau în aşezări întărite (goroduri). Este probabil că tiverţii s-au întins şi la apus de Prut, unde exista o populaţie băştinaşă, cu care au convieţuit. Tiverţii sunt amintiţi ca alcătuind un trib. În veacul al X-lea, însă, vechea organizare tribală fusese depăşită la toţi slavii răsăriteni; obştile gentilice, constituite pe legăturile de rudenie dintre membrii lor, se transformaseră în obşti săteşti, care aveau la bază legături de vecinătate şi interese economice. Pe baza cercetărilor întreprinse de arheologii sovietici în legiunea Nistrului, s-a constatat că în sânul societăţii din aceste părţi se realizase o însemnată creştere a forţelor de producţie, mai ales în domeniul agriculturii.

Informaţia istorică nu ne permite să cunoaştem în mod sigur natura relaţiilor care s-au stabilit între populaţia de pe teritoriul Moldovei şi conducătorii statului kievian. Vechea cronică rusă, referindu-se la cneazul Oleg, arată că acesta a impus triburile supuse la plata unui tribut. Specificul acestuia depindea de ramura predominantă în economia societăţii respective. Triburilor periferice li se cereau dări mai uşoare; se agravau însă sarcinile celor care se revoltau sau manifestau vreo rezistenţă oarecare.

Se poate presupune că obligaţia tributului a fost impusă şi tiverţilor, amintiţi ca participanţi alături de oştile cnejilor ruşi la expediţiile acestora împotriva Imperiului bizantin. În urma stabilirii triburilor pecenege în stepele ponto-dunărene, extinderea stăpânirii marilor cneji din Kiev în aceste părţi devenise dificilă. Unele din triburile pecenege, aşezate în nordul Dunării, pe teritoriul României, au atacat chiar în mai multe rânduri statul kievian, la începutul domniei lui Igor, dar au fost respinse.

Potrivit relatării lui Constantin Porfirogenetul, pe la jumătatea secolului al X-lea, tribul peceneg Ertem, care locuia pe teritoriul viitorului stat Moldova, avea ca vecine spre nord triburile slave ale ultinilor (ulicilor), dervleninilor (drevleanilor) şi lenzeninilor, tributare cnejilor din Kiev. Tiverţii nu mai sunt amintiţi; atunci când îi menţionează, autorul vechiului letopiseţ rus afirmă că „cetăţile tiverţilor au rămas până în ziua de azi”.

Asemenea constatări îndreptăţesc presupunerea că această populaţie dispăruse sau era foarte rară în vremea când se scria cronica amintită. Acest fapt s-a întâmplat în urma deselor atacuri ale pecenegilor din prima jumătate a secolului al X-lea, când o parte a acestei populaţii a fost distrusă, iar restul supus dominaţiei triburilor nomade din stepă. Ipoteza unei distrugeri totale a acestei populaţii nu se poate admite şi pentru faptul că stăpânitorii nomazi aveau nevoie de populaţia sedentară, pentru a o exploata sub diferite forme, în vederea procurării celor necesare traiului.

Ultimele cercetări arheologice duc, de asemenea, la concluzia că, începând din secolul al X-lea, s-au produs şi sub raportul culturii materiale însemnate schimbări în aceste părţi. Numeroase aşezări - ale căror resturi arheologice seamănă cu cele descoperite pe teritoriul României la Dridu - indică aici prezenţa unei populaţii, care, în unele aspecte ale culturii ei materiale, se lega de cea din Dobrogea. Resturile semnalate aparţin secolelor X-XII, adică tocmai perioadei în care scriitorii bizantini Nicetas Choniates şi Kynnamos semnalează prezenţa românilor în regiunile de la Dunărea de Jos.

Cu ocazia săpăturilor arheologice executate la Dăneşti, Spinoasa, Şendreni, Hlincea, s-a constatat, pe teritoriul Moldovei, existenţa unei culturi datând din secolele X-XII, caracterizată prin aşezări deschise şi prin prezenţa unei ceramici în care predomină borcanele fără toartă, cu marginea gurii mult răsfrântă în afară, tăiată drept sau rotunjită, şi uneori cu şănţuire pentru capac. Decorul lor este alcătuit din linii orizontale incizate, din linii în formă de val, întretăind pe cele orizontale, sau din alveole dispuse în jurul gâtului.

Cercetările întreprinse la Răducăneni au scos la lumină resturi de cultură materială din secolele X-XII, prezentând aceeaşi tradiţie sudică, alături de unele elemente răsăritene; şi aici ceramica este reprezentată prin numeroase borcane, cu semne de olar şi cu acelaşi decor de linii orizontale, de alveole şi împunsături, executate cu rotiţa dinţată. Alături de acestea, căldările de lut cu gura plată, prevăzută cu găuri pentru sfori, imită vasele de metal executate de meşteri din oraşele pontice şi dunărene. Atribuirea lor pecenegilor rămâne încă o problemă de lămurit.

Bordeiele cu vetre deschise, de formă pătrată, sunt asemănătoare cu cele de la Dridu. Obiectele descoperite dovedesc că această populaţie se ocupa cu agricultura şi că avea legături de schimb cu oraşele dunărene şi cu statul kievian. „Drumul de la varegi la greci, care trecea prin regiunile de la gurile Dunării, a avut şi în aceste părţi o oarecare influenţă. Tezaurul de la Voineşti, aparţinând, probabil, unei căpetenii locale şi datat ca anterior invaziei tătăreşti, conţine obiecte de podoabă feminină, din care unele sunt de factură kieviană, iar altele prezintă asemănări cu obiectele venite din sud.

Puterea statului kievian s-a consolidat şi a crescut mult în vremea lui Igor şi a urmaşilor săi, dar atingerea ţărmului Mării Negre şi a Dunării rămâne până la mijlocul secolului al XI-lea numai incidentală. Oştile marilor cneji - fie că aceştia aveau sau nu legături paşnice cu pecenegii - puteau străbate stepa, pentru a ajunge la ţărmul mării sau la Dunăre; în vreme de pace, negustorii puteau circula pe „drumul de la varegi la greci”, dar o dominaţie efectivă şi de mai lungă durată în regiunile de la sud-vest de statul kievian nu s-a putut instaura decât pe la mijlocul secolului al XI-lea. Pecenegii au rămas în stepele dunărene şi după anii 958-971, când Sviatoslav a încercat să-şi mute centrul stăpânirii sale la Dunăre. În acest timp populaţia băştinaşă din Moldova se găsea sub dominaţia pecenegilor, cărora le plătea tribut.

În prima parte a domniei sale, marele cneaz Vladimir I a purtat lupte grele cu pecenegii de la răsărit de Nistru, care, după înfrângerea suferită în anul 1036, au fost împinşi spre Dunăre, de unde apoi, în urma unor tulburări ivite în rândurile lor, au trecut în sudul fluviului, în primii ani de domnie a împăratului Constantin Monomahul (1042-1055). Se poate constata, deci, că, pe la mijlocul secolului al XI-lea, dominaţia marilor cneji de Kiev ajunsese până în regiunea Dunării de Jos; mai mult încă, însemnatele forţe militare de cate dispuneau le permiteau să ia sub protecţia lor unele părţi din Dobrogea.

Curând după aceasta, situaţia din sudul Rusiei şi din regiunile dunărene s-a schimbat. Un nou val de triburi nomade a acoperit întregul teritoriu dintre Ural şi cursul inferior al Dunării. Pe la 1064, uzii (torcii) au trecut prin aceste părţi în Imperiul bizantin, unde au suferit o grea înfrângere. În stepele ponto-dunărene au rămas însă cumanii. Populaţia din Moldova a suferit dominaţia lor timp îndelungat. Triburile cumane s-au aşezat în regiunile de stepă, însă populaţia din vecinătatea acestora, sub ameninţarea expediţiilor pustiitoare ale nomazilor, a fost supusă la plata tributului.

Timp de o jumătate de secol, statul kievian a trebuit să poarte lupte grele pentru a stăvili atacurile cumanilor. Abia în timpul domniei lui Vladimir Monomahul, cnejii ruşi au reuşit să-şi concentreze forţele şi să reia ofensiva împotriva nomazilor. În urma unor grele lovituri din partea oştilor ruse, între 1103 şi 1111, dominaţia cumanilor a slăbit foarte mult-în special asupra regiunilor din partea sud-vestică a statului kievian - şi a rămas în această stare până prin anul 1136. În acest timp, puterea marilor cneji ruşi de la Kiev s-a întins din nou până la Dunăre.

Vladimir Monomahul a încercat să-şi întindă stăpânirea şi asupra unor regiuni din sudul acestui fluviu. În anul 1116, el a sprijinit pretenţiile ginerelui său Leon, fiul împăratului Roman al IV-lea Diogene, la tronul Imperiului bizantin. Ajutat de oştile ruse, acesta s-a instalat la Silistra, dar, în scurt timp, a fost asasinat acolo. Cu acest prilej, Vladimir Monomahul a trimis, în două rânduri, însemnate forţe militare ca să-şi instaleze dregătorii (posadnicii) săi în oraşele dunărene. În vechea cronică rusă se adaugă, însă, că această încercare nu a reuşit. Ea este reluată apoi de cnejii ruşi, care au obţinut un oarecare succes, însă de scurtă durată; din cauza anarhiei şi a luptelor feudale interne,ei nu şi-au mai putut exercita dominaţia în aceste părţi.

Check Also

Stăpânirea romano-bizantină la sud de Dunăre. Daciile sud-dunărene

Deşi imperiul roman mai păstra câteva capete de pod pe malul de nord al Dunării, …

Dezvoltarea feudalismului între Carpaţi şi Dunăre în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Când puternicul stat al Asăneştilor manifestă semne de slăbire sub Asan Borilă (1207-1218), urmaşul lui …

Noi state independente în Europa şi America în secolul al XIX-lea

Epopeea poporului grec La începutul secolului al XIX-lea, burghezia greacă, dezvoltată mai timpuriu decât în …

Cele mai vechi ştiri bizantine despre trecutul românesc la Dunăre. Românii dunăreni şi Imperiul româno-bulgar. Relaţii cu Ungaria. Cele dintâi înjghebări de state. Lupte pentru neatârnare

La început, soarta poporului romanic din răsărit stă în legătură cu întâmplările istoriei bizantine, „imperiale”. …

Stăpânirea primului stat bulgar asupra teritoriilor din stânga Dunării

Bulgarii fac parte din numeroasele triburi de neam turc, care au trecut din Asia în …