Eusebiu Camilar

Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910, Udeşti, judeţul Suceava - 27 august 1965, Bucureşti) - poet, prozator şi traducător. Fiu al unor ţărani, Ion Camilar şi Nataliţa (născută Motrici), Camilar şi-a întrerupt în 1926 (din cauza sărăciei, care i-a întunecat copilăria) studiile liceale, începute la Suceava, traversând apoi o lungă perioadă şi mai grea, când şi-a câştigat existenţa cu slujbe umile.

Nici când lucrează în redacţia unor periodice ieşene - „Chemarea” (1935), „Iaşul” (1938-1940), „Voinţa” (1941), „Cetatea Moldovei” (1942), nici după căsătoria cu poeta Magda Isanos şi după apariţia primelor cărţi, situaţia nu i se schimbă, Camilar trăind la limita de jos a subzistenţei. Începând din 1929, când a debutat cu versuri în „Moldova literară” (Mihăileni-Dorohoi), Camilar semnează în numeroase periodice din Bucureşti şi din ţară, între care „Viaţa românească”, „Banatul literar”, „Fruncea”, „Adevărul literar şi artistic”, „Lumea”, „Însemnări ieşene”, „România literară”, „Universul literar”, „Vremea”, „Jurnalul literar” şi „Revista Fundaţiilor Regale”.

Schimbările aduse de război îi favorizează o anume ascensiune socială, bazată atât pe succesul literar, cât şi pe adeziunea la acţiunea de propagare a ideilor comuniste. Primeşte unele responsabilităţi în cadrul Uniunii Scriitorilor, face parte din redacţia „Gazetei literare” (în care publică mult), este consilier literar al Editurii de Stat, colaborează intens la reviste importante („Viaţa românească”, „Contemporanul”, „Iaşul literar”, „Scrisul bănăţean”, „Tribuna” etc.), tipăreşte numeroase cărţi. Ţine conferinţe la Radio şi în provincie, devine membru corespondent al Academiei Române, călătoreşte în ţară şi peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă şi în manuale.

În versurile volumului de debut, Chemarea cumpenelor (1937), sunt vizibile două atitudini lirice: fascinaţia în faţa naturii şi a muncii agreste; dezolarea profundă, revolta celor umili şi săraci. O expresie necizelată, dar viguroasă, rod al exaltării şi furiei, defineşte mai degrabă un temperament decât un artist. La polul opus, desprinse de condiţionarea socială, sunt versurile din ultima parte a vieţii, adunate în volumele Poezii (1964) şi, postum, Călăreţul orb (1975).

Poetul este parte a viziunilor sale, iar contemplaţia tinde către o participare onirică la existenţa eternă. Umanitatea pare dizolvată în desfăşurarea cosmică, în virtutea consubstanţialităţii universale. Totul devine semn sau manifestare a simbiozei dintre terestru şi ceresc, prin lumină şi fantezie. Imaginile construiesc mici alegorii ale unei mistuitoare nevoi de depăşire a condiţiei individuale, într-o tentativă graţioasă, senină de a transcende existenţa concretă spre una eternă, luminoasă.

Primul volum în proză, Cordun (1942), este o încercare originală de a reface percepţiile, trăirile, „relatarea” unui copil, fără intervenţia adultului în interpretare, ordonare, povestire. Felurite secvenţe din viaţa familiei sau a satului sunt notate cu simplitatea şi sărăcia de limbaj specifice unei psihologii neevoluate. Sensibilitatea, memoria afectivă a copilului au fost activate de întâmplările urâte, crude, de partea rea a felului de a fi al oamenilor.

În urma acestei selecţii „inconştiente”, rezultă un tablou coerent, sumbru, în care răul, suferinţa, tragicul sunt dimensiuni ale vieţii cotidiene. Expresia lapidară, nudă, directă, alăturarea cinematografică a secvenţelor produc o impresie deosebită. Asumarea punctului de vedere al unui copil, a inocenţei şi simplităţii are ca efect insolitarea perspectivei, un procedeu modern al artei.

În timp, Camilar alcătuieşte din diferite schiţe şi povestiri, adunate în special în volumele Cartea poreclelor (1957), Nopţi udeştene (1960), Inimi fierbinţi (1963), un fel de anexă la Cordun, completând şi nuanţând imaginea acelei lumi. Într-un fel sau altul, locurile natale, propria copilărie constituie un laitmotiv, dar şi o inepuizabilă sursă de inspiraţie, de date concrete, personaje şi limbaj. Jurnalul de la Udeşti al lui Camilar, apărut postum cu titlul Cartea de piatră (1981), este o mărturie patetică a ataşamentului faţă de casa părintească, de viaţa rurală.

În volumele Prăpădul Solobodei (1943; Premiul Societăţii Scriitorilor Români), Avizuha (1945), Turmele (1946), Valea hoţilor (1948) este prezentată în diferite situaţii o lume primitivă, dominată de obiceiuri ancestrale, superstiţii şi instincte, văzută în lupta, surdă şi grea, pentru supravieţuire. Este o lume mereu tulburată de orice o abate de la obişnuinţele sale, ameninţată parcă permanent de nenorocire, dar şi ameninţătoare, trăind într-o întunecime tragică. O greutate telurică apasă această existenţă rudimentară. Mase de oameni se mişcă animate de un instinct gregar, satul părând mai degrabă o comunitate tribală.

Natura fiind o componentă organică a traiului acestor oameni, totul este inserat, proiectat în semnificative peisaje (vizuale şi sonore), realizate cu forţă şi amploare. Atmosfera tensionată, tonalitatea sumbră, clarobscurul în care apar personajele, neindividualizate - siluete ceva mai distincte pe fondul mulţimii -, conotaţia cvasimagică a gesturilor şi vorbelor, existenţa supusă unei fatalităţi nelămurite şi neliniştitoare, indeterminarea temporală creează senzaţia unei lumi fantastice, halucinante, coborâte din negurile legendei şi ale istoriei.

Admonestat pentru „inactualitatea” şi „misticismul” scrierilor sale, Camilar face o mea culpa publică (1948) şi trece grabnic la producerea unei literaturi angajate ideologic. În Negura (I-II, 1949-1950, primul volum primind Premiul Academiei Române), el blamează vehement clasa conducătoare din România antebelică, înfierează războiul antisovietic, povestind întâmplări oripilante, creionând personaje definite prin bestialitate. Caricând fără preget, Camilar vrea să instituie o realitate atroce, pentru care metafora titlului ar fi prea blândă. Dar construcţia defectuoasă, tezismul evident, situarea autorului în postura de acuzator mânios fac din Negura o scriere caducă.

Romanele Temelia (1951; Premiul de Stat), Satul uitat (1974) şi o lungă serie de povestiri propagandistice (Făina chiaburului şi bordeiul săracului, 1947; Secerişul, 1951; Pe drumul belşugului, 1951; Dreptul la viaţă, 1953 etc.), tipărite în broşuri sau în culegeri de proză scurtă, sunt produse facile ale unei politici literare impuse.

Când imperativele comenzii politice mai slăbesc, Camilar preferă să se afunde în istorie, de unde talentul său evocator scoate tablouri vivante având în centru câteva dintre marile figuri ale trecutului românesc, naraţiuni apărute în volume speciale - Poarta furtunilor (1955), Povestiri eroice (1960), Pământul zimbrului (1962) - şi în alte numeroase ediţii sau opuscule, care reiau, de regulă, acelaşi texte. Cărţile de călătorie - Împărăţia soarelui (1956), Farmecul depărtărilor (1966) - conţin relatări despre realităţi şi personalităţi din ţările vizitate.

Drama istorică Focurile (scrisă în colaborare cu Magda Isanos, premiată şi editată de Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă în 1945) încearcă o reconstituire a principalelor momente ale răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan şi a fost reprezentată la Timişoara în 1946.0 altă piesă în versuri, Valea Albă (1957), dramatizează un episod din luptele lui Ştefan cel Mare. O secţiune importantă a operei lui Camilar este cea a prelucrărilor şi traducerilor.

Repovestirile lui după Halima recreează pe terenul limbii române, printr-o rostire armonioasă, uşor arhaizată, savoarea epică şi fantastică, ţinuta ceremonioasă a basmelor arabe. Din poezia chineză, a transpus mai cu seamă texte clasice. A mai semnat versiuni româneşti după opere de Kalidasa, Eschil, Aristofan, Ovidiu, Omar Khayyam, Puşkin, Gogol, Gorki, Alexei Tolstoi etc. Unele dintre scrierile în proză ale lui Camilar au fost traduse în limbile franceză, rusă, italiană, germană, chineză etc., fiind tipărite în ţară sau peste hotare.

Opera literară

  • Chemarea cumpenelor, Bucureşti, 1937;
  • Cordun, Bucureşti, 1942; ediţia Iaşi, 1988;
  • Prăpădul Solobodei, Iaşi, 1943;
  • Avizuha, Bucureşti, 1945;
  • Focurile (în colaborare cu Magda Isanos), Bucureşti, 1945;
  • Turmele, Bucureşti, 1946;
  • Valea hoţilor, Bucureşti, 1948;
  • Negura, I-II, Bucureşti, 1949-1950;
  • Temelia, Bucureşti, 1951;
  • Prin Ţara de Sus, Bucureşti, 1954;
  • Livezile tinere, Bucureşti, 1954;
  • Poarta furtunilor, Bucureşti, 1955;
  • Împărăţia soarelui, Bucureşti, 1956;
  • Valea Albă, Bucureşti, 1957;
  • Cartea poreclelor, Bucureşti, 1957;
  • Cărţile săgetătorului, Bucureşti, 1957;
  • Cel din urmă apostol, Bucureşti, 1957;
  • Povestiri eroice, Bucureşti, 1960;
  • Nopţi udeştene, Bucureşti, 1960;
  • Pământul zimbrului, Bucureşti, 1962;
  • Inimi fierbinţi, Bucureşti, 1963;
  • Poezii, Bucureşti, 1964;
  • Viforul, Bucureşti, 1966;
  • Farmecul depărtărilor, Bucureşti, 1966;
  • Clopote în amurg, Bucureşti, 1969;
  • Turmele. Cordun. Avizuha. Valea hoţilor, postfaţă de Silviu Dan Gheorghiu, Bucureşti, 1971;
  • Satul uitat, Bucureşti, 1974;
  • Călăreţul orb, îngrijită şi prefaţă de Constantin Călin, Cluj Napoca, 1975;
  • Cartea de piatră, îngrijită şi prefaţă de Constantin Călin, Bucureşti, 1981.

Traduceri

  • N.V. Gogol, Însemnările unui nebun, prefaţă de Eugen Schileru, Bucureşti, 1945; Povestiri din Petersburg, Bucureşti, 1952 (în colaborare cu Ada Steinberg); Mantaua. Povestiri din Petersburg, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu Ada Steinberg şi Radu Donici);
  • Leonid Soloviev, Minunata istorie a lui Nastratin Hogea, Bucureşti, 1945 (în colaborare cu Magda Isanos);
  • A.S. Puşkin, Fata căpitanului, Bucureşti, 1946, Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belchin, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Gheorghe Solcănescu), Dama de pică, prefaţă de Gh. Barbă, Bucureşti, 1963;
  • Alexei Tolstoi, Povestiri ruseşti, Bucureşti, 1947;
  • Maxim Gorki, Foma Gordeev, Bucureşti, 1949;
  • Din poezia chineză clasică, Bucureşti, 1956; ediţia II (Poeme chineze clasice), prefaţa editorului , Bucureşti, 1957;
  • Aristofan, Teatru, Bucureşti, 1956;
  • Ovidiu, Tristele, prefaţa editorului , Bucureşti, 1957; Epistole din exil, îngrijită şi prefaţă de Toma Vasilescu, Bucureşti, 1966; 2001 de nopţi, I-IV, Bucureşti, 1959-1963;
  • Eschil, Perşii. Cei şapte contra Tebei, prefaţă de Mihai Nasta, Bucureşti, 1960;
  • Li Tai Pe, Poezii, introducerea editorului, Bucureşti, 1961;
  • Kalidasa, Sakuntala, Bucureşti, 1964.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …