Eugeniu Carada

Eugeniu Carada (29 noiembrie 1836, Craiova - 10 februarie 1910, Bucureşti) - ziarist, traducător şi autor de versuri. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de boieri bucureşteni, cu rădăcinile spiţei coborâte spre 1600, în timp ce mama, o Slăvitească, provenea dintr-o veche familie din Oltenia.

După studii urmate în particular la Craiova şi un bacalaureat în litere obţinut, probabil, în Franţa, Carada frecventează, la College de France, cursuri de drept şi literatură. Precoce şi activ, la 1848 asigură legătura dintre revoluţionarii craioveni şi comandamentul trupelor turceşti, care îl folosea ca dragoman. El face, pe ascuns, şi oficiul de curier al paşoptiştilor exilaţi.

Pe la 1855 scria la gazeta unionistă „Naţionalul”, apoi la „Timpul” lui Grigore R. Bosssueceanu, unde îşi publică şi primele cronici dramatice. Tot atunci începea, ca traducător, colaborarea cu trupele de teatru ale epocii. În anii premergători Unirii Principatelor, s-a manifestat ca militant unionist.

După Unire, nemulţumit de politica lui Al. I. Cuza, Carada ajunge repede unul dintre principalii membri ai opoziţiei şi redactează violenta gazetă opoziţionistă „Clopotul” (august-septembrie 1865). Nu se cunoaşte precis rolul pe care l-a jucat în pregătirea şi desfăşurarea evenimentelor din februarie 1866, dar, după toate probabilităţile, a fost unul dintre organizatorii complotului.

Din 1859, C.A. Rosetti fiind numit director al Teatrului Naţional, Carada devine prim-redactor la „Românul” şi va îndeplini această funcţie până în anul 1871. Veşnic nemulţumit politiceşte şi conspirator prin vocaţie, el organizează comploturi şi împotriva lui Carol I, motiv pentru care va fi obligat să se autoexileze în Franţa. Aici urmează cursuri de economie politică şi comerţ. La Paris, împreună cu Louis Blanc şi Albert Talandier, scoate gazeta democrată şi republicană „L’Homme libre” şi întreţine legături strânse cu Giuseppe Mazzini.

În timpul Războiului pentru Independenţă, I.C. Brătianu îi încredinţează aprovizionarea armatei, prilej pentru Carada de a dovedi încă o dată capacitatea sa administrativă. După 1880, va figura permanent în conducerea Partidului Liberal. A fost, printre altele, director al Băncii Naţionale vreme de 27 de ani. Consecvent în a-şi menţine convingerile republicane, a refuzat orice funcţii şi demnităţi, printre care şi titlul de membru al Academiei Române. A sprijinit material presa românească şi propaganda naţională din Transilvania. Constantin Stere a făcut din el, sub numele Leonid Ciupagea, un personaj al romanului în preajma revoluţiei. Scriitorii Marius Theodorian-Carada şi Caton Theodorian îi sunt nepoţi.

Înainte de Unire, Carada a compus câteva canţonete şi poezii, care s-au difuzat uimitor de repede, datorită conţinutului patriotic manifest. Limba clară, chiar frumoasă, precum şi ritmul popular au facilitat răspândirea poeziilor Milcovul sau Cântec şi a canţonetelor Muntianul şi Pandurul cerşetor. Multe dintre versurile lui au circulat şi în Transilvania. Până în 1860, ar fi tradus, adaptat şi localizat peste o sută de drame, comedii şi vodeviluri. Cele despre care se poate afirma cu certitudine că îi aparţin sunt însă mult mai puţine. Cea mai cunoscută dintre aceste localizări este Urâta satului, prelucrată după o dramatizare a romanului La Petite Fadette de George Sand.

Transpunerile sale dramatice se conformează modei romantice a vremii (intrigi neverosimile, subiecte contorsionate, motivaţie psihică precară) şi manierei vodevilului şi comediei franţuzeşti de atunci. Efortul de a se apropia de realitatea naţională se face simţit în localizările Bucureştenii, Ion cucierul, Cimpoiul dracului, Păcatele vechi, Căpitanul negru, Fraţii din munte (în colaborare cu Constantin Dimitriade, după romanul scriitorului francez E. Gonzales, Les Pecheurs de perles).

Autorii selectaţi erau dintre cei mai cunoscuţi comediografi şi dramaturgi francezi: Eugene Scribe, Emile Augier, Edouard Foussier, Victor Sejour, Melesville, Ph. Dumanoir etc. În calitate de cronicar dramatic, mai întâi la „Timpul”, apoi la „Românul”, Carada a susţinut consecvent unele idei referitoare la condiţionarea naţională a spectacolului de teatru.

Opera literară

  • Ultima oră a unui oştean român din timpul lui Mihai, Bucureşti, 1855;
  • Fraţii din munte (în colaborare cu Constantin Dimitriade), Bucureşti, 1856;
  • Muntianul şi Pandurul cerşetor, Bucureşti, 1857;
  • Milcovul, Craiova, 1858;
  • Urâta satului, Bucureşti, 1936.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …