Eugen Constant

Eugen Constant (25 octombrie 1890, Craiova - 27 februarie 1975, Craiova) - poet, prozator şi gazetar. O darnică ursită a făcut ca Dumitru Constantinescu, meşter plăpumar, şi nevasta lui, Eufrosina, să aducă pe lume opt copii, dintre care cinci vor ajunge oameni de condei: Iancu, Eugen, Paul, Savin, Lucia. Însă Constant pare la început atras de lumea cifrelor. După absolvirea unei şcoli comerciale (1902-1904), el urmează Şcoala superioară de comerţ „Gheorghe Chiţu” (1905-1909), obţinând diploma de expert contabil.

Suplinindu-l pe Mihail Cruceanu, va deţine timp de un an o catedră de limba română la această şcoală. De-a lungul unui deceniu şi jumătate a funcţionat ca profesor la Şcoala industrială de ucenici „Obedeanu” şi la o şcoală industrială de pielari. A mai fost - experienţă neplăcută pentru Constant - secretar-contabil la Teatrul Naţional din capitala Băniei. Preşedinte al Sindicatelor Unitare Muncitoreşti, membru al colegiului redacţional al foii „Apărarea ceferiştilor” (Craiova, 1934), condeierul oltean îşi nutreşte din învrăjbirea de clasă spiritul de frondă.

A debutat cu un sonet în „Acţiunea română” (Iaşi, 1917). A mai colaborat la „Ramuri”, „Gândul nostru”, „Adevărul literar şi artistic”, „Datina”, „Actualitatea”, „Bilete de papagal”, „Familia”, „Fulgerul”, „Presa”, „Gorjanul”, „Jurnalul”, „Meridian”, „Gând şi slovă oltenească”, „Tribuna Olteniei” şi „Oltenia muncitoare”, unde a fost redactor, şi la multe altele. A înfiinţat, la Craiova, publicaţiile „Garda” (1928-1931), „Strigătul oltean” (1929), „Condeiul” (1938-1942) şi a contribuit la apariţia cotidianului „Înainte” (1944). Împreună cu Paul Constant editează la Sibiu, între 1932 şi 1934, „Provincia literară”. A folosit pseudonimele Inimosu, Evghenie, Silvirgil, Condeierul, Vulcan etc.

Doar volumul de sonete Oglinzi aburite (1918) poartă pe copertă iscălitura Eugen Constantinescu. Celelalte sunt semnate Eugen Constant, nume care în 1950 devine oficial. Alte cărţi de poezie sunt Galerii de ceară (1924), Cu dalta pe lespezi (1928), Punte peste veacuri (1929), Socluri devastate (1933), Crater scufundat (1936), Versuri (1937), Sărutul însingurărilor (1940), Melancolii sub arcade florale (1942) şi Elanuri răstignite (I, 1943). Amurg prin vitralii este un ciclu din placheta Poezii (1926), Ia care coautori sunt Paul şi Savin Constant. Caracter antologic au volumele Poezii. Articole (1964), Gravuri şi rezonanţe (1967) şi Vibraţii republicane (1973).

Depresiv şi sceptic în primele poeme, vădind înrâuriri din Al. Macedonski şi profesând un baudelairianism apăsat, Constant urzeşte o imagistică întunecată, convulsivă, sugerând irezolvabile nelinişti. Un livresc spăimos, de coşmar uzual, invadează  spaţiul  liric, aglomerându-l cu tocite semne ale „nimicului final”. Schelete, morminte, stafii, un „hohot satanic”, un „rânjet spectral” şi alte lugubre vedenii conturează o lume de umbre în care straniul şi grotescul se învălmăşesc.

Treptat, halucinaţiile descresc, lăsând în urmă o oboseală cu aburiri de tristeţe şi resemnare. „Setea de infinit”, din care se nasc himere, pare a se stinge, făcând loc, într-o gestică afectată, unui sentiment al zădărniciei, ce pulsează în „strofe amare” şi „reverii tombale”. Impasul se traduce prin stări de însingurare, retorica deziluziei scoţând la iveală o interioritate stăpânită nu de credinţă, ci de tăgadă, nu de elanuri, ci de dezgust şi, câteodată, de exasperare.

Mizantrop, misogin, găsindu-şi seninătatea doar în natura care îl tămăduieşte de nevroze, poetul se încarcă de înverşunare şi, cu frustrări de proletar, fierbe de ură atunci când se loveşte de strâmbătatea care, în profitul câtorva paraziţi, îmbrânceşte în mizerie neagră plugari şi salahori, şomeri şi prostituate. Un scrâşnet de mânie aspreşte aceste congestionate, grandilocvente „poezii sociale” cu verb dur, tăios, metalic, în care invectiva, imprecaţia, profetismul sonor nu exclud împroşcările de sarcasm. În anii puterii populare, semeţul coboară de pe baricade, ancorând ţanţoş într-un festivism înstrăinat de poezie. Cântând, în ton cu atâţia alţii, „partidul-părinte”, privind dezmierdător la colectiviştii şi pionierii „patriei socialiste”, răzvrătitul de odinioară îşi trăieşte, în declamaţii sterpe, „ora extazului”.

A scris şi teatru (Pământ blagoslovit, 1938, Muzica stelelor, 1947, Făclierii, piesă apărută în ziarul „Înainte”, 1972), însă de o totală insignifianţă. În publicistică, incisivitatea lui Constant are răbufniri de pamflet. Compasiunea faţă de dezmoşteniţii soartei se întovărăşeşte cu ostilitatea faţă de spoliatori, demagogi şi alţi farsori care se pitesc îndărătul unor caraghioase „măşti de carnaval”. Denunţând, cu un limbaj de stângă vehementă, „putrigaiul” atotstăpânitor, utopistul visează la „o perfecţiune a arhitecturii sociale”.

În „panopticul” de politică externă, Constant încondeiază în fraze acidulate hitlerismul tentacular şi pe „frumosul Adolf”. Un stil alambicat, pretenţios, gongoric înzorzonează notaţiile adesea judicioase şi nu lipsite de nuanţă din Încrustări în rama bibliotecii (I-II, 1930-1940). Preferând „eticul” - „esteticului pur”, intransigentul, încruntatul comentator atribuie criticii un rol profilactic, ceea ce presupune o purificare de „toxine” a vieţii literare. De aici, destule aprecieri tranşante, chiar brutale. Lăudând ceea ce crede că e de lăudat, Constant nu menajează nonvaloarea.

Răzleţ, se ivesc aici unele caracterizări inspirate, şi tot aşa în cartea de Evocări (1980), care însumează portrete de scriitori, deformate de o abuzivă tuşă sociologizantă. Plin de rele umori, şarjând gros şi într-o scriitură întortocheată, indigestă, păcate ale vieţii de provincie, romanul Condicar de lume nouă (1935) nu poate ascunde o dorinţă de răfuială. Înveninări, răutăţi, ricanări şi ranchiune trădează sensibilitatea ulcerată a unui inadaptabil părăsit de iluzii.

Opera literară

  • Oglinzi aburite, Craiova, 1918;
  • Galerii de ceară, Craiova, 1924;
  • Amurg prin vitralii, în Eugen, Paul şi Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926;
  • Cu dalta pe lespezi, Craiova, 1928;
  • Punte peste veacuri, Craiova, 1929;
  • Încrustări în rama bibliotecii, I-II, Craiova, 1930-1940;
  • Socluri devastate, Craiova, 1933;
  • Condicar de lume nouă, Craiova, 1935;
  • Crater scufundat, Craiova, 1936;
  • Lumini la orizont, Craiova, 1937;
  • Versuri, Craiova, 1937;
  • Pământ blagoslovit, Craiova, 1938;
  • Sărutul însingurărilor, Craiova, 1940;
  • Melancolii sub arcade florale, Focşani, 1942;
  • Elanuri răstignite, I, Craiova, 1943;
  • Poezii. Articole, prefaţă de Mihail Cruceanu, Bucureşti, 1964;
  • Gravuri şi rezonanţe, Bucureşti, 1967;
  • Vibraţii republicane, Craiova, 1973;
  • Evocări, postfaţă de Darie Novăceanu, Craiova, 1980.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …