Eugen Cizek

Eugen Cizek (24 februarie 1932, Bucureşti) - clasicist. Este fiul Virginiei (născută Bălescu), profesoară, şi al lui Alexandru Gustav Cizek, funcţionar, şi frate cu Alexandru Nicolae Cizek.

Cizek urmează liceul clasic (1948-1951) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1951-1955), încheindu-şi studiile superioare cu lucrarea de diplomă Ideile social-politice la Seneca, sub îndrumarea profesorului Aram Frenkian. Este oprit ca asistent la Catedra de filologie clasică, unde devine profesor. I se acordă titlul de doctor în 1968, după susţinerea tezei Lupta de idei a epocii lui Nero în izvoarele literare antice. Realităţi şi idei.

În 1973 obţine doctoratul de stat la Universitatea din Lyon, unde este detaşat între 1971 şi 1974 ca lector de limba şi literatura română. Face parte din uniuni de creaţie şi asociaţii ştiinţifice româneşti: Uniunea Scriitorilor, Societatea de Studii Clasice „Ovidianum” etc., şi internaţionale: Societatea de Studii Latine (Paris), Societatea de Studii Neroniene - Centrul de Studii asupra Monarhiei Antice (Clermond-Ferrand), Societatea de Studii Petroniene (Florida, Statele Unite) etc.

Clasicist, prin pregătire, cu vocaţie de istoric, Cizek îşi va localiza interesul ştiinţific în câmpul Antichităţii latine. O singură carte, întâmplător cea dintâi, Evoluţia romanului antic (1970), acoperă şi zona Eladei, în relaţie comparatistă şi de reciprocă determinare cu cea romană. Propunându-şi numai reconstituirea unor elemente de organizare internă a romanului antic, nu o tratare exhaustivă, autorul îşi sprijină demersul analitic pe mijloace dominant istoriste, întrepătrunse cu cele structuraliste.

Rememorând contextul istorico-literar şi arhetipurile, el stăruie asupra componentelor structurii interioare. Alături de analogiile indicate de alţi cercetători, formulează însă amănunţit deosebirile dintre cele două eflorescente ale speciei în Antichitate. Pluralitatea formelor romaneşti va transmite prelungiri în aşa-numitul roman creştin, în cel medieval şi în cel modern - este concluzia demonstrată convingător. Preocupările latinistului, predominante, gravitează în jurul epocii lui Nero, extinzându-se treptat.

Este şi cazul monografiei Seneca (1972), în care reia cercetările din teza de licenţă. Concepută pozitivist, lucrarea va păstra acest caracter cu toată strădania de modernizare, detectabilă mai ales în stratul stilistic. Familiarizarea cu şcoala structuralistă, aplicarea noilor procedee odată cu modificările operate în afara abordărilor istoriei tradiţionale autorul le va desăvârşi, prin urmare, abia în jurul anului 1970, tot acum sau ceva mai târziu realizând şi primele contacte cu noua critică.

Gândit şi realizat conform aceloraşi canoane pozitiviste, studiul L’Epoque de Neron et ses controverses ideologiques (1972) creşte din teza de doctorat. Interferând mai multe discipline - istorie, filosofie, estetică, politică -, lucrarea are un caracter complex, preponderent istoric, ceea ce va conduce la potenţarea factologiei. Ilustrative sunt profilurile grupurilor influenţate de Annaei şi de Calpurnia, Thrasias şi Neron. Diferenţierile, subliniate stăruitor, dintre programele politice, sistemele filosofice pe care acestea se întemeiază şi principiile estetice emanate de cercurile literare constituie miezul cărţii, oferind reperele esenţiale pentru reconstituirea epocii. Şi aici aderenţele structuraliste, nu prea potrivite cu natura subiectului şi cu scopul urmărit, se menţin în plan secundar.

Decantările conceptuale conduc spre un adevărat salt în monografia Tacit (1974). Modalităţile structuraliste se impun în actul critic, reţetarul pozitivist retrăgându-se spre nivelurile referenţiale. Convins că nici un alt prozator antic nu este atât de familiar sensibilităţii veacului al XX-lea prin limbajul artistic şi tiparele literare, Cizek îşi propune să argumenteze ideea modernităţii lui Tacit convertind pledoaria într-o aproape ostentativă demonstraţie de virtuozitate structuralistă. Polisemia latentă şi structura romanescă a scrierilor istoricului latin prevestesc parcă literatura secolului al XX-lea, dovedind perenitatea înnoirilor autentice, într-un cuvânt, a modernităţii.

Sub aceeaşi incidenţă metodologică se înscrie şi Structures et ideologie dans „Les Vies des douze cesars” de Suetone (1977). Secvenţele mari ale planului, informaţia şi logica enunţului indică sorgintea teoretică şi maniera pozitivistă, înfăptuirea analizelor trădează recuzita structuralistă, iar menţinerea judecăţilor în câmpul unei relativităţi incitând la meditaţie îndreaptă spre noua critică. Semnificaţiile se organizează din trăsături a căror simplă inventariere şi notare algebrică relevă un profil sau albul, închegat gradual prin efecte ascendente, ca şi viziunea lui Suetoniu, influenţată de ideologia lui Carneade şi a lui Cicero.

Iniţiativele interpretative ale lui Cizek, moderne, descoperă de fiecare dată aspecte inedite în literatura Antichităţii. Valoarea acestor întreprinderi istorico-literare constă însă mai ales în integrarea rezultatelor analitice în câmpul mai larg al istoriei culturii. Pe acest drum se angajează şi lucrarea Epoca lui Troian. Împrejurări istorice şi probleme ideologice (1980) ca şi Istoria literaturii latine (I-II, 1994), în care mijloacele expunerii tradiţionale se împletesc armonios cu metodele mai noi.

Opera literară

  • Evoluţia romanului antic, Bucureşti, 1970;
  • L’Epoque de Neron et ses controverses ideologiques, Leiden, 1972;
  • Seneca, Bucureşti, 1972;
  • Tacit, Bucureşti, 1974;
  • Structures et ideologie dans „Les Vies des douze cesars” de Suetone, Bucureşti-Paris, 1977;
  • Epoca lui Traian. Împrejurări istorice şi probleme ideologice, Bucureşti, 1980;
  • La Roma di Nerone, Milano, 1984;
  • Istoria literaturii latine, I-II, Bucureşti, 1994;
  • Histoire et historiens a Rome dans l’Antiquite, Lyon, 1995.

Traduceri

  • Seneca, Apokolokyntosis, Petronius, Satyricon, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1967;
  • Pierre Grimal, Civilizaţia romană, I-II, Bucureşti, 1973.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …