Eugen Boureanul

Eugen Boureanul (18 februarie 1885, Tecuci, judeţul Galaţi - 28 noiembrie 1971, Bucureşti) - prozator şi traducător. Este fiul Zoiţei (născută Galery) şi al lui Gheorghe Boureanul, ofiţer. A absolvit liceul la Tecuci, apoi, în 1903, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosof ie şi ale Facultăţii de Drept din Iaşi. În 1906, locuia la Bucureşti, unde lucra ca ziarist şi ca redactor la „Sămănătorul”. Oscilează între capitală şi Iaşi, are ocupaţii diferite şi nesigure, dar după 1918 se va stabili la Bucureşti, lucrând ca funcţionar, în principal la Societatea Română de Radiodifuziune, până în 1944, cu excepţia anilor 1931-1934, când va încerca să profeseze avocatura la Iaşi.

A debutat cu versuri la „Sămănătorul” (1904), apoi a mai fost redactor la „Prezentul” (1905), „Patriotul” (1906), „Evenimentul” (1907-1916), „Opinia” (1913-1914) şi fondator al periodicelor „Sânziana” (1912-1913) şi „Suflet moldovenesc” (1930-1931). A mai colaborat la multe alte publicaţii, între care „Flacăra”, „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Universul” şi „Radio”, cu proză, versuri, recenzii şi articole diverse. Scriitorul Radu Boureanu este fiul său.

Povestiri din copilărie (1905) şi culegerea de versuri Povestea lăcrămioarei (1908) sunt scrieri imature, repudiate mai târziu de autorul lor. Începând cu volumul O istorie din alte vremuri (1921), Boureanul e atras de aura fabuloasă a trecutului şi fantazează romanţios pe marginea unor pagini de cronică, înţelegând epicul numai ca acumulare de fapte senzaţionale - lupte, comploturi, măceluri - şi neglijând logica narativă, urmărirea unei semnificaţii.

Faţă de povestirile anterioare, romanul Vijelia (1969) reprezintă un oarecare progres în reconstituirea istoriei, aici - nestatornica domnie a Movileştilor, pe al cărei fundal întunecat, tragic, evoluează un erou care încearcă să se opună evenimentelor. În alte volume, autorul inventează febril poveşti teribile, în care dragostea, suferinţa şi moartea constituie unicele realităţi ale unei umanităţi dislocate din normal, întâmplări „tari” se petrec în decoruri pe măsură: cimitire, ruine, locuri tainice, stânci ascuţite, mări furioase, spaţii tensionate de voci şi spirite misterioase. În altă categorie de povestiri autorul îşi recrutează personajele din zonele sumbre ale vieţii, din rândurile celor umili, infirmi sau apăsaţi de nenorociri, convins că senzaţională este însăşi vieţuirea la limita condiţiei umane.

Principalele lui motive, atitudini şi posibilităţi narative se regăsesc în romanul Cel din urmă erou (1943), care urmăreşte relevarea impactului dintre conştiinţa individuală (morală) şi existenţa socială, complexă şi paradoxală. O relatare târzie a unei călătorii din tinereţe este De la Thule la Taprobana (1969), în care apar şi imagini ale fiordurilor Norvegiei, ale fumegoaselor teritorii islandeze, ale mărilor nordice sau descrieri fugitive ale deşertului şi mănăstirilor arabe, ale monumentelor Indiei etc.

Cu veleităţi de folclorist şi etnolog, Boureanul abordează unele aspecte ale culturii populare în câteva lucrări, dintre care în volum apare doar Mitologia Eddelor (scandinavă) (1922), mai mult o rezumare a legendelor cosmogonice nordice. Bun cunoscător al mai multor limbi, orientat în cultura universală, a transpus în româneşte câteva opere ale unor scriitori de primă mărime - J.W. Goethe, Gerard de Nerval, Lev Tolstoi, Guy de Maupassant şi Oscar Wilde - acţiune datorată şi colaborării cu editorul G. Filip, ca redactor al colecţiei „Nuvela”, în cadrul căreia a mai semnat şi cu pseudonime (Baldovin, Tugomir, Vana Umbră). Piesa Alt Heidelberg de Wilhelm Meyer-Forster, în traducerea lui, a fost jucată la Teatrul Naţional din Iaşi.

Opera literară

  • Povestiri din copilărie, Bucureşti, 1905;
  • Povestea lăcrămioarei, Iaşi, 1908;
  • O istorie din alte vremuri, Bucureşti, 1921;
  • Mitologia Eddelor (scandinavă), Bucureşti, 1922;
  • Într-o noapte de vară, Bucureşti, 1922;
  • Comoara logofătului, Bucureşti, 1922;
  • Sufletul ruinelor, Bucureşti, 1923;
  • Sărmanii oameni!, Bucureşti, 1925;
  • Lupii, Bucureşti, 1925;
  • Povestiri de pe dealuri, Bucureşti, 1926;
  • Povestiri de prin văi, Bucureşti, 1928;
  • Reflecţii şi paradoxe, Bucureşti, 1929;
  • Omul fără de norod, Bucureşti, 1931;
  • Cel din urmă erou, Bucureşti, 1943;
  • Oameni de demult, prefaţă de Teodor Vârgolici, Bucureşti, 1966;
  • Hatmanul Tomşa, Bucureşti, 1968;
  • Vijelia, Bucureşti, 1969;
  • De la Thule la Taprobana, Bucureşti, 1969.

Traduceri

  • Guy de Maupassant, Misterul, Bucureşti; Răzbunarea mamei, Bucureşti;
  • J.H. Rosny, Cărăbuşul, Bucureşti; Dormea un om..., Bucureşti;
  • Jack London, Fiul lupului, Bucureşti; Omul cu obrazu-ncrustat, Bucureşti;
  • Enrico Corradini, Mama, Bucureşti;
  • G. Civinini, Vremea-i de argint, Bucureşti;
  • M.E. Albuquerque, O răzbunare, Bucureşti;
  • W.W. Iacobs, Taina puţului, Bucureşti;
  • Lev Tolstoi, Prizonierul din Caucaz şi alte povestiri, Bucureşti, 1929; L. Tolstoi povestind copiilor, Bucureşti, 1930;
  • Oscar Wilde, Casa cu rodii, Bucureşti;
  • J.W. Goethe, Povestea vulpoiului şiret, Bucureşti, 1931;
  • Gerard de Nerval, Mâna vrăjită, Bucureşti.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …