Etapa târzie a destrămării comunei primitive. Începuturile îndepărtate ale sclavagismului. Comunităţile geto-dacice. Istoria şi cultura lor materială. Epoca a doua a fierului pe teritoriul României

În timp ce în oraşele de pe coasta dobrogeană a Pontului Euxin înflorea civilizaţia greacă de tip sclavagist din perioada clasică şi din cea elenistică, în restul teritoriului României se petreceau importantele transformări ce caracterizează a doua epocă a fierului.

Această epocă, îmbrăţişând secolele V î.Hr. - I d.Hr., poartă şi numele de Latene, după acela al localităţii La Tene de pe malul lacului Neuchatel din Elveţia, unde s-au descoperit resturile unei culturi celtice răspândite în toată Europa Occidentală şi centrală, asemănătoare ca nivel şi în parte ca forme cu cultura ce se dezvolta în aceeaşi vreme în regiunile noastre. E vorba de un fenomen general de intensificare a progreselor realizate de populaţiile de la periferia europeană a lumii mediteraneene sub influenţa civilizaţiilor sclavagiste şi în primul rând sub aceea a civilizaţiei greceşti.

Iradiaţia acestei civilizaţii superioare în Occident şi în ţinuturile carpato-danubiene, alături de tradiţii comune mai vechi şi de unele contacte ulterioare directe, explică afinităţile dintre Latene-ul occidental şi cel din Dacia. Totuşi cultura geto-dacă din acea vreme rămâne, prin caracterele sale esenţiale şi prin condiţiile specifice ale dezvoltării ei, deosebită de cultura celtică Latene din Apus.

În epoca a doua a fierului, procesul de destrămare a orânduirii comunei primitive sub forma democraţiei militare, evoluat până acum într-un ritm lent, intră într-o fază de accelerare. Întrebuinţarea uneltelor de fier se intensifică şi se generalizează. Adoptarea plugului cu brăzdar de fier aduce o decisivă dezvoltare a agriculturii, care, alături de creşterea animalelor (vite, cai, oi, porci), rămâne o principală ocupaţie a triburilor geto-dace. Suprafeţe întinse sunt cultivate cu cereale.

Relaţiile de schimb cu grecii devin din ce în ce mai intense. Evoluţia structurii economice locale, prin dezvoltarea forţelor de producţie, prin adoptarea monedei metalice ca mijloc de schimb şi de acumulare a valorilor, prin multiplicarea mijloacelor de transport pe apă şi pe uscat, ajunsese la un grad de progres care făcea aceste relaţii de schimb nu numai posibile, dar din ce în ce mai asidue. În afară de legăturile cu negustorii greci, se înteţesc relaţiile de schimb între triburile apropiate.

Produsele de import devenind insuficiente faţă de rapida creştere a cerinţelor, se ajunge la o dezvoltare a meşteşugurilor locale, care tind la o producţie de nivel superior. În domeniul ceramicii se adoptă tehnica lucrului la roată. Atelierele metalurgice, în special cele destinate prelucrării uneltelor şi armelor de fier, devin frecvente peste tot. Minele de fier se înmulţesc în regiunile metalifere.

Solicitate tot mai mult, atât cantitativ cât şi calitativ, meşteşugurile se dezvoltă ca ocupaţii ale unei categorii sociale speciale, ajungându-se cu vremea la separarea lor de agricultură şi de păstorit, ceea ce constituie a doua mare diviziune socială a muncii. Apărând, către sfârşitul epocii, şi o categorie locală de transmiţători de bunuri, adică de oameni care n-aveau altă ocupaţie decât negoţul, societatea geto-dacă din a doua epocă a fierului se apropia şi de a treia mare diviziune: despărţirea negustorilor de celelalte categorii.

Asemenea procese nu puteau să rămână fără efecte asupra vechilor relaţii gentilice din societatea geto-dacă. Treptat se naşte proprietatea privată, mai întâi asupra vitelor şi obiectelor mobile, apoi asupra pământului, şi se dezvoltă exploatarea muncii sclavilor. Proprietatea obştească asupra pământului este continuu surpată prin progresul noilor tendinţe favorabile familiei monogame, care devine din ce în ce mai mult unitatea economică de bază a societăţii. Ca în toate societăţile aflate pe aceeaşi treaptă de evoluţie, creşterea productivităţii muncii şi a producţiei au accentuat diferenţierile sociale, pe de o parte între bogaţi şi săraci, prin sporirea avuţiilor individuale, pe de alta între oameni liberi şi sclavi, prin ridicarea progresivă a valorii forţei de muncă omeneşti.

Creşterea producţiei şi intensificarea relaţiilor de schimb, precum şi înmulţirea populaţiei şi nevoia de expansiune şi de apărare, au impus strângerea legăturilor intertribale şi realizarea unor uniuni de triburi pe teritorii întinse. La început aceste uniuni au fost fluctuante, formându-se şi desfăcându-se după împrejurări, apoi - pe măsură ce necesităţile economice şi politice deveneau mai acute - au căpătat o coeziune durabilă, cu tendinţa, până la urmă realizată, de a cuprinde cea mai mare parte a triburilor de pe întinsul Daciei.

Uniunile de triburi capătă tot mai mult o organizaţie de caracter militar, în fruntea lor se ridică un conducător, un „rege”, care îşi exercită autoritatea prin consultarea sfatului capilor de triburi şi de ginţi şi cu consimţământul adunării poporului în arme. sunt organele democraţiei militare, forma caracteristică a societăţii dace din a doua epocă a fierului, dezvoltată din perioadele anterioare. Caracterul militar al organizaţiei se datora pe de o parte vechilor deprinderi - acum intensificate - de a purta războaie de jaf, pe de alta nevoilor de apărare faţă de popoarele vecine. Războaiele de pradă devin în această vreme obişnuite, constituind un izvor de îmbogăţire pentru vârfurile aristocratice şi mai ales pentru rege”.

Permanentizarea conducerii exercitate de şeful militar şi veleitatea transformării ei într-o funcţie ereditară, precum şi tendinţa capilor de triburi şi de ginţi de a alcătui o nobilime, au sfârşit prin a îndepărta democraţia militară de orânduirea gentilică din care a izvorât şi a o îndrepta spre realizarea statului sclavagist. Procesul acesta va ajunge la un început de cristalizare la sfârşitul perioadei de care e vorba, când va fi brusc întrerupt prin cucerirea romană şi intrarea celei mai mari părţi a României în cadrul unui imperiu sclavagist de tip superior.

Check Also

Instituţiile şi drepturile cetăţeneşti în România

Justiţia şi apărarea drepturilor cetăţeneşti Una din caracteristicile de bază ale unui sistem democratic este …

Sciţii şi rolul lor în dezvoltarea culturii tracice locale

Intervenţia factorului scitic în procesul dezvoltării social-economice a populaţiei locale reprezintă un fenomen care se …

Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct …

Monarhia, centru de putere în România

Ferdinand I – un monarh constituţional În perioada interbelică, la fel ca în timpul lui …

Minorităţile naţionale în România secolului XX

După constituirea României Mari, pe teritoriul ei alături de populaţia românească majoritară, trăia o mai …