Epilogul acţiunii eteriste în Moldova

Conducătorii trupelor eteriste din această provincie, C. Pendedeca (ce fusese trimis de Ipsilanti în luna aprilie să guverneze acest principat, după abdicarea lui Mihail Suţu) şi Gheorghe Cantacuzino (trimis în luna mai să reorganizeze acţiunea eteristă din Moldova), după ce şi-au disputat întâietatea şi şi-au dispersat trupele în loc să le concentreze, s-au refugiat în Basarabia, renunţând la lupta cu turcii.

De pe malul stâng al Prutului, Cantacuzino îşi îndemna soldaţii lăsaţi la Sculeni să treacă cu toţii în Basarabia, întrucât nu vor putea ţine piept numeroasei oştiri turceşti care se apropia. Însă acest grup de eterişti n-a urmat exemplul comandanţilor, ci a preferat, în locul fugii, moartea pe câmpul de luptă. La 17 iunie, la Sculeni, pe Prut, o ceată de vreo 400 de eterişti a înfruntat cu eroism o armată otomană de circa zece ori mai numeroasă. Căpetenia lor, căpitanul Athanasie Carpenisiotu, ar fi declarat (potrivit spuselor lui Liprandi): „Ştiu că vom muri aici; în aceasta şi constă datoria noastră; este vorba de onoarea întregului popor”.

În acest timp, Iordache Olimpiotul se retrăgea spre Moldova, pe care cetele lui de arnăuţi au pârjolit-o şi prădat-o, pe mari întinderi, în vara anului 1821. Iordache, cu vreo 300 de oameni, şi-a găsit sfârşitul la mănăstirea Secul, asediată de turci timp de două săptămâni (in septembrie 1821). Chiar din primele zile ale asediului, Iordache a pierit într-un incendiu. Dar rezistenţa a continuat sub conducerea lui Farmache.

Acesta s-a predat în cele din urmă, înşelat fiind de Salih-paşa şi de viceconsulul Austriei din Bacău, Wolff, care i-au promis solemn că, depunând armele, va fi liber să treacă în Austria sau în Rusia şi l-au asigurat chiar că ar fi sosit un ordin de graţiere din partea sultanului. După predare, oamenii lui au fost măcelăriţi pe loc, iar el executat la Constantinopol.

Cercetând sfârşitul acţiunii eteriste în Moldova, Ion Nistor a arătat (pe baza rapoartelor consulare austriece şi a altor documente) că, în vara lui 1821, sfărâmăturile armatei lui Ipsilanti, pe care însuşi supremul ei comandant, părăsind-o, o califică... În termeni prea puţin măgulitori - ca pe o „adunătură de oameni ticăloşi şi fără caracter”, cărora nu li se poate zice „soldaţi” -, au făcut ravagii în acest principat, năpustindu-se în bande asupra localităţilor. De aceea, ţăranii doreau ca eteriştii ce se adăpostiseră în munţi pentru a face de acolo incursiuni de pradă, şi care incendiau şi distrugeau totul, să fie nimiciţi. „în ajutorul turcilor săriră mii de ţărani. Aceştia deschideau potecile prin munţi şi urmăreau cu ură pe eterişti, pentru că prădau şi jefuiau satele”.

La rândul lor, ienicerii nu s-au lăsat, mai prejos decât eteriştii în prădăciuni şi atrocităţi. S-au petrecut atunci numeroase scene de brutalitate şi grozăvie, turcii aruncându-se ca nişte tigri turbaţi mai ales asupra mănăstirilor, pe motiv că ele au servit, de ascunzişuri pentru eterişti. Cum scria consulul Raab, la 2 septembrie 1821: „Sărmana Moldovă, ale cărei suferinţe ar fi trebuit de mult să înceteze... continuă să fie un teatru al pustiirii...”. În ciuda ordinelor categorice date de Poartă armatelor trimise în Principate, de a respecta disciplina cea mai severă şi a nu năpăstui populaţia paşnică, trupele otomane, în special ienicerii, şi-au permis spolieri, devastări şi excese nenumărate.

Check Also

Legământul lui Tudor Vladimirescu cu Eteria

Când conducerea Eteriei a hotărât să pornească mişcarea, Tudor a socotit că sosise momentul să …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Campania regelui Ioan Albert în Moldova (1497)

Pregătită din vreme, campania regelui Ioan Albert din toamna anului 1497 a reprezentat pentru Moldova …