Emilian I. Constantinescu

Emilian I. Constantinescu (29 decembrie 1894, Râmnicu Sărat, judeţul Buzău - 17 ianuarie 1977, Bucureşti) - critic literar. Este al doilea dintre cei trei copii ai Demetrei (născută Ionescu) şi ai lui Iordache Constantinescu, subchirurg. Primii ani de învăţătură i-a făcut la şcoala „Vasile Boerescu” din oraşul natal, unde urmează şi gimnaziul (1902-1910). Devine apoi elev al Liceului „Unirea” din Focşani (1910-1914). Anii petrecuţi în cursul liceal superior îi dau prilejul să citească mult şi debutează cu o schiţă în „Revista noastră” (1914), periodic scos de elevii liceului.

În toamna anului 1914 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie şi la Facultatea de Drept ale Universităţii din Bucureşti. Nu termină însă decât cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, în 1919, după ce aproape un an, în timpul războiului, este mobilizat. Student preferat al lui Mihail Dragomirescu, face parte, cu intermitenţe, între 1921 şi 1934, dintre asistenţii Catedrei de estetică. Totodată, este profesor secundar la Liceul „Sf. Sava” (1919-1920), la Râmnicu Sărat (1921-1923), la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti (1923-1924), la Oradea Mare (1925-1930 şi 1943-1946), Câmpulung (1930-1931) şi la Liceul Comercial din Bucureşti (1931-1943 şi 1946-1948). Starea precară a sănătăţii l-a obligat în mai multe rânduri să-şi întrerupă activitatea profesională.

O teză de doctorat, Anarhismul poetic, pe care o susţine în primăvara anului 1931 sub conducerea lui Mihail Dragomirescu, este revăzută înainte de tipărire şi completată cu puncte de vedere îndrăzneţe, înnoitoare, care ieşeau din cadrul estetic teoretizat de mentorul său. Cartea, apărută în 1932 şi premiată de Academia Română, semnată Const. I. Emilian, va provoca în cercurile literare discuţii aprinse.

Reprezentanţii orientărilor avangardiste au protestat, nemulţumiţi de observaţiile critice avansate de Constantinescu şi de situarea lor în tabloul general al literaturii române. Mihail Dragomirescu, în schimb, l-a acuzat de „trădare” a principiilor sale şi de „ingratitudine”, ceea ce nu l-a oprit totuşi să-i propună, câţiva ani mai târziu, să fie succesorul său la catedră, în 1920-1921 Constantinescu scoate împreună cu Octavian Moşescu, la Râmnicu Sărat şi gazeta „Foaia Râmnicului”.

A colaborat, mai ales cu contribuţii de istorie a literaturii, la „Analele literare”, „Convorbiri literare”, „Clipa”, „Cele trei Crişuri”, „Săgetătorul”, „Buletinul Institutului de Literatură” şi „Revista generală a învăţământului”, iar după 1960, la „Viaţa românească” şi „Steaua”. În manuscris a rămas textul memorialistic În zorii unui veac nou.

Pentru Constantinescu, opera literară constituie factorul esenţial care trebuie să intre în atenţia comentatorului, „desprinsă şi indiferentă în raport cu personalitatea creatorului”. Din această perspectivă este urmărită în Anarhismul poetic mişcarea modernistă. Termenul de anarhism şi, la fel, înţelesurile date modernismului sunt utilizate însă într-o accepţie largă. Selecţia scriitorilor discutaţi începe cu Tudor Arghezi sau Nicolae Davidescu şi Alexandru A. Philippide, pentru a ajunge la autorii de la revistele „unu” ori „Contimporanul”.

Eliberarea de sub autoritatea dogmelor, o aşa-numită „criză a noţiunii de realitate”, disoluţia eului sau o abordare specială, plecând de la Freud, a funcţiilor psihice (ilogicul, inconştientul, instinctualul, misticul, patologicul) constituie, în concepţia lui Constantinescu, „elementele structurale” ale anarhismului poetic. Originile „poeziei anarhice” autohtone sunt aflate într-un registru divers de surse, pornind de la „evenimentele politico-sociale” (unul dintre ele este primul război mondial), de la „literatura individualistă” (în care sunt încadraţi Feodor Dostoievski, Andre Gide, Marcel Proust şi Francis Jammes) sau de la unele direcţii ale filosofiei sfârşitului de secol XIX (Friedrich Nietzsche, Henri Bergson).

Centrul de greutate al cercetării se situează în zona exerciţiului literar. Marile curente (romantismul, simbolismul), influenţa exercitată de Baudelaire şi Marinetti, tendinţele specifice ale principalelor direcţii lirice europene sunt discutate şi în ele se descoperă, parţial, rădăcinile orientărilor literare apărute la noi după 1920. Nu sunt neglijate nici înrâuririle venite dinspre artele plastice sau dinspre arta populară. Se adaugă pagini consistente consacrate descrierii aplicate a tehnicii „lirismului anarhic”. Se au în vedere, aici, lexicul, sintaxa, stilul, „figurile” (epitetul, metafora etc.), se urmăresc atent şi adecvat procedeele de versificaţie.

Constantinescu grupează scriitorii socotiţi ca făcând parte din orientarea discutată în două mari categorii: „extremişti” şi „moderaţi”. Numele citate în prima categorie (poeţii de la „Contimporanul”, „Unu”, „Integral” etc.), excepţie făcând poate B. Fundoianu, îşi află cu îndreptăţire locul în rândurile „anarhiştilor” poetici. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei „moderaţi”, împărţiţi după sistematica dragomiresciană în exponenţi ai „liricii minore” (Felix Aderca, Alexandru A. Philippide etc.) şi ai „liricii de virtuozitate” (George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi). Deşi exactitatea unor analize de text sau unele soluţii de amănunt pot fi contestate, ceea ce s-a şi făcut în epocă, deşi multe argumente nu se susţin în totalitate, selecţia scriitorilor fiind numai un exemplu, în ansamblu Anarhismul poetic a marcat la apariţie un eveniment şi l-a impus pe Constantinescu între criticii importanţi ai anilor ’30-’40.

Opera literară

  • Anarhismul poetic, Bucureşti, 1932;
  • Valorile literare în critica lui Titu Maiorescu, Bucureşti, 1937;
  • Un aspect al originalităţii lui Ion Creangă, Bucureşti, 1938;
  • Studii literare, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cristian Popescu, postfaţă de Şerban Cioculescu, Cluj Napoca, 1983.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …