Emilian Bucov

Emilian Bucov (8 august 1909, Chilia Nouă, regiunea Odesa, Bucovina, Ucraina - 17 octombrie 1984, Chişinău) - poet, prozator şi dramaturg.

Născut într-o familie de ucraineni săraci, termină, după învingerea unor dificultăţi materiale, Liceul „B.P. Hasdeu” din Chişinău (1930) şi apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1936). Student fiind, devine membru al Uniunii Tineretului Comunist şi desfăşoară în ilegalitate diverse activităţi politice.

Din 1940, se refugiază la Moscova şi contribuie prin versurile lui la difuzarea sloganurilor bolşevice antiromâneşti. Stabilit din 1944 la Chişinău, era considerat unul dintre scriitorii activişti de seamă din Republica Moldova. A fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1945-1946, 1955-1958), locţiitor al preşedintelui Sovietului Miniştrilor (1947-1951), redactor-şef al revistei „Nistru” (1966-1971). A fost distins cu Premiul de Stat al Moldovei (1966), cu titlul de Erou al Muncii Socialiste (1979) şi de Scriitor al Poporului (1982).

Bucov a colaborat la reviste de stânga ori de avangardă debutând, probabil, la „Herald” (1933), cu o traducere din ruseşte. Continuă apoi să publice versuri şi proză la „Adevărul literar şi artistic”, „Cuvântul liber”, „Făclia” şi „Societatea de mâine”, semnând fie Bâcov, fie Bucov. Lirica este a unui insurgent gălăgios, care anunţă „apusul Parnasului” şi respinge poezia „burgheză” (în care include şi „hârdăul eminescian”), cultivând programatic o tematică ostentativ proletară. Modelul era poezia sovietică a vremii, cu deosebire cea a lui Vladimir Maiakovski, din care a tradus şi pe care l-a popularizat.

Şi-a strâns versurile din perioada românească în volumele Discursul soarelui (1937) şi China (1938). Perioada sovietică începe în 1942, la Moscova, unde îi apar volume care cuprind versuri violent antiromâneşti. Este orientarea pe care a păstrat-o patru decenii, răstimp în care a tipărit enorm. Poligraf industrios, Bucov colportează clişeele propagandei sovietice în versuri, în romane, în dramaturgie, condus de principiul - versificat tot de el - potrivit căruia „Ni-i Moscova soare, iar Kievul frate”. În jurul vieţii şi scrierilor sale, oficialităţile sovietice au creat o legendă profitabilă. A tradus şi din I. Ilf, E. Petrov şi Serghei Esenin.

Opera literară

  • Discursul soarelui, Bucureşti, 1937;
  • China, Bucureşti, 1938;
  • Andrieş, Chişinău, 1946;
  • Ţara mea, Chişinău, 1947;
  • Cresc etajele, Chişinău, 1952;
  • De vorbă cu cei mici, Chişinău, 1953;
  • Opere alese. Chişinău, 1954;
  • Oraşul Răut, Chişinău, 1956;
  • Lirică, Chişinău, 1957;
  • Piese, Chişinău, 1960;
  • Timpuri şi oameni, Chişinău, 1961;
  • Stele şi lanţuri, Chişinău, 1962;
  • Ultimul zăplaz, Chişinău, 1962;
  • Povestiri despre Petrică-Rică, Chişinău, 1963;
  • Vietnamul meu, Chişinău, 1966;
  • Magistrala, Chişinău, 1969;
  • Scrieri, I-V, prefaţă de Silvia Cibotaru, Chişinău, 1970-1973;
  • Pomul vieţii, Chişinău, 1974;
  • Scară fără trepte, Chişinău, 1976;
  • Oglinda, Chişinău, 1978;
  • Bim-Bom, Chişinău, 1981;
  • Tinereţe în flăcări, Chişinău, 1982.

Traduceri

  • Maxim Gorki, Vestitorul de furtună. Cântecul şoimului, Chişinău, 1968 (în colaborare cu Andrei Lupan);
  • Vladimir Maiakovski, Poezii şi poeme, Chişinău, 1951.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …