Emil Gârleanu

Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878, Iaşi - 2 iulie 1914, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş) - prozator, traducător, jurnalist, regizor şi scenarist de film. Este fiul Pulcheriei (născută Antipa), de la care viitorul scriitor moşteneşte o structură psihică delicată, şi al colonelului Emanoil Gârleanu.

Urmează liceul în oraşul natal, la Şcoala fiilor de militari, unde îl cunoaşte pe Eugeniu P. Botez, cel ce va deveni Jean Bart. Renunţă la ideea de a face carieră ca ofiţer de marină, necorespunzând exigenţelor la matematici. La Şcoala Militară de Infanterie este coleg cu Gheorghe Brăescu. În 1898, ofiţer, este repartizat la Iaşi, la Regimentul 13 „Ştefan cel Mare”. În 1900, înscris la Facultatea de Litere a Universităţii ieşene, debuta cu versuri în „Arhiva” lui A.D. Xenopol, semnând Emilgar, pseudonim întâlnit anul următor în ziarul „Evenimentul”.

Schiţele, notele literare şi plastice îi atrag însă, din partea unui comandant obtuz, mutarea disciplinară la Bârlad (1902), unde, impenitent, înfiinţa, împreună cu George Tutoveanu şi D. Nanu, revista „Făt-Frumos” (1904-1906, 1909). Din textele apărute aici şi în „Sămănătorul” va fi alcătuit volumul Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni (1905), de factură idilic-sămănătoristă. Demisionat din armată, fiindcă nu i se aprobase căsătoria cu Marilena Voinescu (care nu dispunea de dota impusă de regulamentele militare), se instala în februarie 1906 în Bucureşti (sprijinit de Nicolae Iorga), devenind secretar de redacţie la „Neamul românesc”.

Atras de Mihail Dragomirescu, începând din anul următor va colabora la „Convorbiri critice” şi mai târziu la „Falanga”, unde este redactor. Publică, de asemenea, la „Luceafărul”, „Viaţa literară”, „Tribuna” etc. Din aceşti ani datează volumele Cea dintâi durere (1907), Odată! (1907), într-o noapte de mai (1908), 1877. Schiţe din război (1908), Nucul lui Odobac (1910), Din lumea celor cari nu cuvântă (1910) şi Amintiri şi schiţe (1910).

În 1911 este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, la a cărei întemeiere contribuise. Din octombrie, acelaşi an, ca director al Teatrului Naţional din Craiova, îl sprijinea discret pe Liviu Rebreanu, numindu-l secretar literar al instituţiei. În 1913 era redactor la revista „Ramuri”, iar în februarie 1914 edita la Craiova o publicaţie proprie, „Proza”, „revistă bilunară scrisă de Emil Gârleanu” (trei numere). Imobilizat de o afecţiune renală, se stinge prematur. Postum îi mai apar câteva volume, printre care Visul lui Filat (1915), O lacrimă pe-o geană (1915) şi Privelişti din ţară (1915).

La apariţia primei cărţi al lui Gârleanu, Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni, Nicolae Iorga semnala interesul pentru tipuri „casnice, miloase, nemărginit de bune, ai căreia urmaşi pier astăzi ca factori de vederi largi”; în optica criticului, texte ca Franţ şi Bunicul erau printre cele mai bune din „povestirea românească”. Mihail Dragomirescu saluta ulterior „stilul descriptiv, puterea de caracterizare şi puritatea inspiraţiunii”. Însă clişeul sămănătorist obsedează. Figuri de album decolorate, bătrânii săi, mici boieri scăpătaţi, nostalgici, iremediabil dominaţi de pasivitate, trăiesc din amintiri, învârtindu-se în jurul propriului ax; notele repetitive, ticurile, micile manii, tabieturile sunt semnele sclerozării plurale.

Proza din volumele următoare marchează un reviriment. Acum, viaţa în orizont rural e văzută sub specia durităţii morale, a împietririi sufleteşti. S-a vorbit chiar de pesimismul lui Gârleanu, legat poate de influenţe naturaliste prin intermediul lui Maupassant, din care şi traduce. Câteva naraţiuni, de un realism crud, Punga, înecatul, Nucul lui Odobac, Ochiul lui Turculeţ, au drept protagonişti rurali aspri, în genere lipsiţi de emotivitate. Nuvela Punga, reprezentativă prin poetică, alternând între ironie tăioasă şi observaţie glacială, nu departe de mizantropie, este o compoziţie remarcabilă.

O altă nuvelă, cu solid suport dramatic, e Nucul lui Odobac; frapează aici personaje dârze, de o energie aproape neverosimilă la delicatul Gârleanu. Ilarie Chendi vorbea de „trăsături de bronz”, văzând în vânjoasa şi înfocata Ruja „un soi de amazoană de la ţară”. În optica bătrânului Toader Odobac, centenar, un nuc enorm de pe pământul său simbolizează ordinea moştenită. Natură posesivă, Ruja lui Cazacu, măritată cu Mitru Odobac, nepotul bătrânului, exprimă vederile ultimei generaţii, refractară rânduielilor date.

În conflict ireconciliabil, părţile nu acceptă nici un compromis; întocmai ca ţăranii normanzi ai lui Maupassant, eroii lui Gârleanu rămân neclintiţi pe poziţiile lor. Înalt, taciturn, „uscat ca un schivnic”, bătrânul Odobac scapără priviri de stăpân necontrazis. La Ruja, fiica unui hoţ de cai, feminităţii i se substituie o voinţă crâncenă. Neînduplecată, ea vrea să taie nucul, iar pe terenul liberat să planteze vie. Fixată în această decizie, îşi asociază sprijinul tinerilor din jur, încredinţaţi că nucul provoacă molime şi suge „tot sucul satului”. Cum coaliţia partidei tinere nu poate fi înfrântă, Odobac se spânzură în vârful nucului. „Tu tot tare rămâi până la sfârşit”, conchide el, murind.

Posteritatea a arătat interes mai cu seamă volumului de schiţe Din lumea celor cari nu cuvântă, literatură de scurt metraj, fabule în fond, alcătuind un mic bestiarium. Diferite ca timbru narativ de scenariile animaliere semnate de Nicolae Gane, Ioan Al. Brătescu-Voineşti şi Mihail Sadoveanu, miniaturile de aici se despart, de asemenea, de formula lui Jules Renard, moralistul amar din Histoires naturelles. Gârleanu nu excelează prin plasticitate, prin cromatică, nici prin calităţi de observator al comportamentelor, dând mai degrabă curs liber fanteziei.

Dimitrie Anghel îl declara superior, prin farmec şi concizie, unui Louis Pergaud, animalier notoriu, laureat al Premiului Goncourt. Graţios poet al necuvântătoarelor, tandru, comprehensiv, în subtext moralist, Gârleanu introduce descripţia doar ca un pretext de microscenete gingaşe. Pictura sau fotografia în sine nu-l preocupă. Reţine însă două-trei ipostaze semnificative, se distanţează sau se apropie de obiect, amplifică sau reduce dimensiunile, pentru ca pe marginea unei trăsături definitorii să comenteze nestingherit, de cele mai multe ori patetic.

Când autorul nu are în vedere drame mute, intervin discret scene de un umor bonom. Parcul lui de vietăţi (între care o ciocârlie, un vultur, o lebădă, cărăbuşi, furnici, o căprioară) face pereche grădinii cu flori a lui D. Anghel, nota care-i apropie fiind fantezia. Deşi narate cu voce mică, surdinizată, întâmplările cu necuvântătoare au negreşit vivacitate, chiar dacă nu ating poezia sadoveniană. Din 1877. Schiţe din război, de reţinut e realismul. Basmele (De pe când luceferi, Culegătoare de rouă, Fericirea) şi însemnările de drumeţie (Privelişti din ţară) au fost compuse printre picături.

A regizat filmul Cetatea Neamţului (1914) şi a scris scenariul pentru filmul Dragoste la mânăstire (1914).

Opera literară

  • Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni, Bucureşti, 1905; ediţia II, Bucureşti, 1909;
  • Cea dintâi durere, Bucureşti, 1907; ediţia II, Bucureşti, 1909;
  • Odată!, Bucureşti, 1907;
  • Într-o noapte de mai, cu ilustraţii de A. Satmary, Bucureşti, 1908;
  • 1877. Schiţe din război, prefaţă de M.D. (Mihail Dragomirescu), Bucureşti, 1908; ediţie îngrijită şi introducere de Ileana Manole, Bucureşti, 1979;
  • Punga, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1909;
  • Unirea. 24 ianuarie 1859, Bucureşti, 1909;
  • Amintiri şi schiţe, Bucureşti, 1910;
  • Din lumea celor cari nu cuvântă, Bucureşti, 1910; ediţie îngrijită şi prefaţă de Teodor Vârgolici, Bucureşti, 1992; ediţie îngrijită şi prefaţă de Serafim Duicu, Craiova, 1994;
  • Nucul lui Odobac, Bucureşti, 1910;
  • Trei vedenii, Bucureşti, 1910; ediţia II, Bucureşti, 1912;
  • Culegătoare de rouă. O lacrimă pe-o geană. Fericirea. Cioplitorul, Bucureşti, 1911;
  • Visul lui Pilat, Bucureşti, 1915;
  • O lacrimă pe-o geană, Bucureşti, 1915;
  • Privelişti din ţară, Bucureşti, 1915;
  • Fetiţa mamei, Bucureşti, 1916;
  • Ochiul lui Turculeţ, Bucureşti, 1916;
  • Gâza. Icoane cu tâlc, Bucureşti, 1921;
  • Nuvele, Bucureşti, 1925;
  • Bucăţi alese, ediţie îngrijită de Gheorghe Vrabie, Craiova, 1941;
  • Opere alese, ediţie îngrijită şi introducere de Ion Negoescu, Bucureşti, 1955;
  • Pagini alese, ediţie îngrijită de Virgiliu Ene, Bucureşti, 1956;
  • Scrieri alese, I-II, ediţie îngrijită şi introducere de Teodor Vârgolici, Bucureşti, 1963;
  • Nuvele, schiţe, însemnări, ediţie îngrijită şi prefaţă de Teodor Vârgolici, Bucureşti, 1974;
  • Nucul lui Odobac, postfaţă de Constantin Cubleşan, Bucureşti, 1982;
  • Când stăpânul nu-i acasă, Craiova, 1992;
  • Meşterul de oglinzi, Iaşi, 1994;
  • Înecatul. Darul lui Dumnezeu, Bucureşti;
  • Suflet de femeie. Întâmplarea. Conu Iordache Iovu, Bucureşti.

Traduceri

  • Alphonse Daudet, Nevestele artiştilor, Bucureşti, 1908; Sapho, Bucureşti, 1908;
  • Guy de Maupassant, O viaţă, Bucureşti, 1908;
  • Eugene Brieux, Brânduşa (Blanchette), Bucureşti, 1911;
  • Lucien Descaves şi Maurice Donnay, Paseri călătoare, Bucureşti.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …