Emil Dorian

Emil Dorian (16 februarie 1891, Bucureşti - 1956, Bucureşti) - poet, prozator şi traducător. Este fiul Ernestinei şi al lui Herman Lustig. A început să publice versuri originale şi traduceri în „Noua revistă română” (1912-1913), semnând Castor şi Pollux, pe când era student la medicină în Bucureşti.

După războiul din 1916-1918 (la care a participat ca medic militar), a fost remarcat de Eugen Lovinescu, care îi publică în „Sburătorul” (1921-1922) versurile ce vor constitui placheta Cântece pentru Felioara (1923), apreciate superlativ de critic. Continuă să colaboreze la „Adevărul literar şi artistic”, „Adam” etc. şi să editeze noi volume de versuri şi proză. Între 1933 şi 1938, redactează revista „Tribuna medicală”, în care, pe lângă articole profesionale, scrie, în „Pagina literară şi artistică” sau la rubrica „Însemnări”, note literaturizate despre viaţa medicală, comentarii şi informaţii literare, semnate Dr. Otorin, Dr. Knock sau nesemnate.

După 1939, a făcut parte din redacţia ziarului „Înfrăţirea”, unde susţinea rubrica „Jocuri de nisip” şi publica versuri, iar mai târziu (1945-1947), la „Unirea”, îngrijea pagina culturală, în care îi apăreau articole literare, în special despre autorii din care traducea. Câteva volume de proză şi de sexologie au fost tipărite sub pseudonimul Mihail Prunk. În tot acest timp, Dorian a practicat medicina, deţinând şi funcţii importante în conducerea corpului medical din România şi a comunităţii evreieşti din Bucureşti.

În Cântece pentru Felioara, Dorian încearcă să dea expresie lirică trăirilor poetului-tată, care doreşte să zămislească trupul de cuvânt al copilului, din imagini animate, scăldate în unda fierbinte a dragostei paterne. Inefabilul farmec al miniaturalei făpturi, măruntele sale manifestări şi evoluţii sunt descrise sau sugerate cu gingăşie, dar şi cu destulă forţă plastică.

Poeziile din placheta În preajma serii... (1924) se vor o definiţie metaforică a unui timp-spaţiu poetic, care favorizează retragerea eului în sine şi conectarea la eternitatea spiritului şi a cosmosului, având ca efect reverii sau anxietăţi din care se nasc „cântece-n surdină”, mângâietoare pentru sufletul îndurerat.

De vorbă cu bălanul meu (1925) este o cronică în versuri a participării autorului la campania militară, prilej de ironie subţire, disimulată într-o inocentă nedumerire, la adresa abuzurilor şi absurdităţilor generate de război. În proză, după un roman ratat - Profeţi şi paiaţe (1930) -, unde un oarecare interes îl prezintă doar relatările despre mediul şi problemele evreilor din Bucureşti, Dorian publică un altul, Ora sexuală (1932), în care urmăreşte starea sufletească a unei adolescente bogate, care trece cu naturaleţe prin criza erotică, concretizând în felul acesta intenţia autorului de a minimaliza importanţa sexualităţii în viaţa unui tânăr echilibrat.

Volumele de proză scurtă Bărbaţi fără femei (1932) şi Femei şi doctori (1933) conţin fie relatarea spirituală a unei imaginare aventuri menite să reveleze comportamente şi atitudini, fie un fel de anecdote mai ample, inspirate din practica medicală, consemnate cu umor şi cu ironie fină. Mai substanţial este romanul Otrava (scris în 1937, dar publicat în 1947). Condiţia evreilor din România după primul război mondial este abordată matur şi coerent, fiind ilustrată de un personaj viabil, care constituie o paradigmă, un model de echilibru între etnie şi cetăţenie, între individual şi social, între suferinţă şi bucurie.

Primează ideea că definiţia omului adevărat nu este dată de originea etnică, ci de calităţi valabile oriunde şi oricând. Capacitatea de observare şi înţelegere a existenţei infantile stă la baza literaturii pentru copii a lui Dorian: „romanul pentru tineret” Vagabonzii (1935), Memoriile greierului (1937), broşurile Primăvară nouă (1948), Bună dimineaţa (1953) şi Familia de porţelan (1954). O preocupare constantă încă de la debut a fost traducerea de scrieri în versuri şi proză din Heine, publicate, în principal, într-un cuprinzător volum, după 1945.

A tipărit şi transpuneri în româneşte din autori mai puţin cunoscuţi, apoi în 1947, volumul Fabule, după Eliezer Steinbarg, autor pe care îl prezintă într-o prefaţă admirativă. A mai tălmăcit din literatura idiş multe alte texte, fie publicându-le în periodice, fie alcătuind două antologii, Umorul evreiesc (1924) şi Idişul cântă, rămasă în manuscris, ca şi alte scrieri. Dintre acestea, doar însemnările din perioada 1937-1944, în care consemnează, parcă încremenit de oroare, dar păstrându-şi echilibrul şi luciditatea, persecuţii şi atrocităţi antisemite, sunt editate mai întâi în engleză, sub titlul The Quality of Witness (1982), apoi în română, în 1996, sub titlul Jurnal din vremuri de prigoană.

Opera literară

  • Cântece pentru Lelioara, Bucureşti, 1923;
  • În preajma serii..., Bucureşti, 1924;
  • De vorbă cu bălanul meu, Bucureşti, 1925;
  • Profeţi şi paiaţe, Bucureşti,1930;
  • Ora sexuală, Bucureşti, 1932;
  • Bărbaţi fără femei, Bucureşti, 1932;
  • Femei şi doctori, Bucureşti, 1933;
  • Vagabonzii, Bucureşti, 1935;
  • Memoriile greierului, Bucureşti, 1937;
  • Otrava, Bucureşti, 1947;
  • Primăvară nouă, Bucureşti, 1948;
  • Steagurile inimii, Bucureşti, 1949;
  • Bună dimineaţa, Bucureşti, 1953;
  • Familia de porţelan, Bucureşti, 1954;
  • The Quality of Witness, Philadelphia, 1982; ediţia (Jurnal din vremuri de prigoană), Bucureşti, 1996.

Traduceri

  • Heinrich Heine, Sarcasm şi melancolie, Bucureşti, 1913; Cartea cântecelor, Bucureşti, 1915; Cântece şi romanţe..., Bucureşti, 1947;
  • H.H. Ewers, Vrăjitoarea, Bucureşti, 1925;
  • Edmond Haracourt, Cealaltă..., Bucureşti, 1925;
  • Bodo Vildberg, Cazul ciudat al doamnei Buroff, Bucureşti, 1926;
  • Eliezer Steinbarg, Fabule, Bucureşti, 1947.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …