Elie Baican

Elie Baican (1845, Crasna, judeţul Vaslui - 1912, Bucureşti) - folclorist.

După şcoala primară şi seminarul absolvit la Huşi, urmează Academia din Iaşi (fosta Academie Mihăileană), Şcoala Normală de la Trei Ierarhi, iar după 1875, Facultatea de Litere la Bucureşti.

A fost institutor la Iaşi, timp în care i-a cunoscut pe Mihai Eminescu, Titu Maiorescu şi Ion Creangă, iar între 1892 şi 1895 a fost director la o şcoală primară din Focşani. A colaborat la „Timpul”, „Epoca”, „Columna lui Traian”, „Convorbiri literare”, „Sămănătorul”, „Făt-Frumos” etc.

Prefaţându-i Literatura populară sau Palavre şi anecdote (1882), Mihai Eminescu nădăjduia că „autorul lor îşi va continua lucrarea, în care arată talent şi se va sili să dezgroape mai târziu poveştile lui Pepelea, cari sunt fără contestare mai vechi decât aceste ce scapără din contactul cu străinii”.

Baican nu va urma însă sfatul marelui poet, ci va publica Obiceiuri la români (1884), Limba metaforică sau Graiul cârâitor la români (1892) şi Spânul şi omul cu barba roşie (1898). Snoavele publicate de el, fără precizarea numelor informatorilor, urmează tematica ştiută a faceţiilor ce circulau în epocă.

Opera literară

  • Limba metaforică sau Graiul cârâitor la români, Focşani, 1892.

Culegeri

  • Literatura populară sau Palavre şi anecdote, prefaţă de Mihai Eminescu, Bucureşti, 1882;
  • Obiceiuri la români, Bucureşti, 1884;
  • Spânul şi omul cu barba roşie, Bucureşti, 1898.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …