Ecoul Războiului de Independenţă în Transilvania

Războiul de Independenţă purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, în rândurile populaţiei şi în presa română. Un călător francez în trecere prin Braşov în acele zile nota că „românii din Transilvania... nu pot face altceva decât să nutrească aceleaşi sentimente care domnesc în ţara-mamă şi cari sunt, după cum fiecare ştie, în favoarea ruşilor”. Revista vieneză „Der Osten” sublinia că milioanele de români din cuprinsul monarhiei austro-ungare „urmăreau cu sentimente de cea mai intimă participare sufletească acest război glorios al fraţilor lor…”. O atitudine favorabilă aveau şi mulţi saşi.

Presa, îndeosebi „Gazeta Transilvaniei”, primea corespondenţe regulate din Bucureşti. La 15/27 mai 1877 a publicat un apel pentru ajutorarea ostaşilor români răniţi în război, semnat de preşedintele comitetului românilor din Braşov, Diamandi Manole, şi de ceilalţi membri ai Comitetului, între care dr. I. Lapedatu şi Aron Densuşianu. Aurel Mureşianu, ziarist şi viitor redactor al „Gazetei”, lansa îndemnuri pentru intrarea neîntârziată în acţiunea armatei române, iar George Bariţiu exprima într-un articol solidaritatea românilor din Transilvania cu lupta justă a ostaşilor români.

Din acest motiv, el a avut de suferit un proces de presă, dar a fost achitat de Curtea cu Juraţi din Sibiu în ianuarie 1878. „Gazeta Transilvaniei” a continuat să publice articole în care da glas fără ocolişuri speranţei că evenimentele ce se desfăşurau vor duce la desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român. Într-unul din ele, răspunzând unui articol ofensator pentru armata română apărut în „Neue Freie Presse” din Viena, „Gazeta” scria că „dorobanţii şi călăraşii români pot porni către Transilvania şi fără să fie alungaţi de turci”.

În multe localităţi din Transilvania s-au organizat comitete de femei care au adunat bani, îmbrăcăminte şi articole sanitare pentru ostaşii români. Aceeaşi iniţiativă au luat-o câţiva intelectuali din Sălaj, care declarau într-o scrisoare: „Evenimentele în orientul Europei, cari siliră şi pe România să îmbrace faţă de război şi să-şi sacrifice viaţa şi averea fiilor săi pentru apărarea vetrei strămoşeşti, ne impun atât din punct de vedere al umanităţii, cât şi din al legăturii de sânge, în care suntem cu fraţii noştri cei de dincolo de Carpaţi, imperios ca să facem şi noi ceva pentru alinarea durerilor fraţilor noştri...”.

Guvernul interzise această activitate. Mereu timorat în faţa presiunilor guvernamentale, mitropolitul de la Sibiu, Miron Romanul, a publicat o circulară prin care îndemna pe români să rămână liniştiţi în situaţia creată de evenimentele din vecinătatea monarhiei. Gestul său a atras proteste din partea unor grupuri de intelectuali din Braşov şi Cluj. Mişcarea de simpatie şi solidaritate câştigă curând mase tot mai largi.

Tineri voluntari din Blaj, Orăştie, Făgăraş, din sate de pe Târnave şi din Munţii Apuseni au plecat în rândurile armatei române. Bănăţeanul Moise Grozea a luptat la Plevna cu gradul de căpitan, fiind avansat maior, iar mai târziu colonel şi apoi general. Căderea Plevnei prilejui manifestaţii de bucurie la Braşov, Sibiu, Blaj, Cluj, Gherla şi Năsăud. Sentimentele cu care românii transilvăneni priveau evenimentele erau cunoscute în România, unde în preajma intrării în război se ventila ideea atragerii în cadrele armatei române a unor ofiţeri din Transilvania, ca generalul Traian Doda şi colonelul David Ursu.

Împotriva acestor manifestări, elemente şovine ale moşierimii şi burgheziei maghiare dezlănţuiră o violentă campanie de presă. Un moşier din părţile secuieşti, Gabor Ugron, de altfel potrivnic orientării filogermane a monarhiei în politica externă şi nutrind simpatii pentru Franţa şi Anglia, a căutat să organizeze în secret un corp de voluntari cu care să atace pe la spate trupele ruse şi române.

Acţiunea lui a fost sesizată de câţiva foşti tribuni români din 1848, care, întruniţi la Braşov, plănuiră organizarea unor răscoale în ţinuturile Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi Hunedoarei, spre a zădărnici astfel planul lui Ugron. Unul dintr-înşii a plecat la Bucureşti, în septembrie 1877, şi a dezvăluit lui C.A. Rosetti situaţia, cerându-i armament.

Prin intermediul acestuia a adus faptele şi la cunoştinţa lui Gorceakov, care fu de părere să nu se recurgă la o răscoală a românilor transilvăneni, din pricina complicaţiilor inoportune ce ar fi putut surveni cu Austro-Ungaria. El trimise în schimb un protest energic la Viena, care avu drept urmare intervenţia autorităţilor şi eşuarea în faşă a întregii acţiuni aventuriste a lui Ugron şi a complicilor săi.

Campania electorală din 1878, la care participară românii din Banat şi din apusul Transilvaniei, aduse acestora intrarea în parlament a celui mai mare număr de deputaţi aleşi din 1868 până atunci. Nu e greu de văzut în acest fapt un ecou al succesului militar-politic al României, care forma un imbold pentru lupta naţională din Transilvania. Asemenea manifestări constituiră un nou pretext pentru întărirea tendinţelor naţionaliste şi de maghiarizare ale guvernului Tisza.

La 28 februarie / 12 martie 1878 acesta, în calitatea sa de ministru de Interne, trimise prefecţilor din judeţele locuite în majoritate de naţionalităţi un ordin secret prin care le atrăgea atenţia că, războiul fiind terminat, activitatea „minorităţilor” se va intensifica. El dispunea deja de informaţii că „agitatorii” ţin întruniri şi făuresc planuri pentru acţiuni naţionaliste mai mari. În consecinţă le ordona să supravegheze îndeaproape toate mişcările naţionale, pe conducătorii şi organizatorii lor, luând măsuri pentru imediata şi exemplara lor pedepsire.

Imitând „legea excepţională” introdusă de Bismarck în Germania, guvernul Tisza a emis şi în Ungaria o lege prin care se instituia delictul de „agitaţie împotriva naţiunii”. Lupta naţională a burgheziei române va continua cu mai multă intensitate în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Câştigarea independenţei naţionale a României a fost un puternic stimulent pentru lupta poporului român din Transilvania.

Check Also

Participarea Transilvaniei la Războiul de 30 de ani

Domnia lui Gheorghe Rakoczi I (1630-1648) a început sub auspicii nu prea favorabile. Nobilimea, împărţită …

Domnia lui Ioan Vodă cel Cumplit şi Războiul moldo-turc din 1574

În istoria Moldovei, cel de-al optulea deceniu al veacului al XVI-lea este marcat de anii …

Prezenţa Craiovei în Războiul de Independenţă

În ziua de 9 mai 1877, în şedinţa parlamentului ţării Mihail Kogălniceanu făcea declaraţia istorică: …

Populaţia Transilvaniei în secolul al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, reprezintă în general, în …

Recâştigarea independenţei Ţării Româneşti (1595-1596). Încercarea de instaurare a regimului boieresc

La 20 mai 1595, se încheia la Alba Iulia de către ambasada de boieri trimisă …