Ecoul mişcării revoluţionare din 1821 din Oltenia printre românii din Transilvania

Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a trezit printre românii din Transilvania un ecou atât de puternic, încât a evocat în faţa autorităţilor şi a claselor stăpânitoare spectrul lui Horea şi le-a silit să ia cele mai severe măsuri de prevedere. Caracterul antifeudal al mişcării lui Tudor a fost recunoscut de la început de ţărănimea ardeleană care, cu 30 de ani înainte, se ridicase cu atâta forţă revoluţionară împotriva exploatării feudale şi care n-aştepta decât prilejul de a relua lupta.

Acest fapt a alarmat clasele stăpânitoare. „Lucrul cel mai primejdios - scrie generalul Schustekh, comandantul suprem al forţelor imperiale din Transilvania - mai ales pentru ţările vecine «cu Ţara Românească», e părerea răspândită de Teodor printre ţăranii din Oltenia că boierii n-au drepturi mai mari decât ceilalţi locuitori. De aceea, ei au să plătească aceleaşi contribuţii şi să suporte aceleaşi sarcini, şi nu trebuie să ceară robotă”.

În mai puţin de două săptămâni după proclamaţia de la Padeş, numele lui Tudor Vladimirescu - sub forma alintătoare de Todoraş sau Todoruţ - era pe buzele tuturor românilor din Transilvania. Rapiditatea cu care vestea mişcării lui s-a răspândit până în nordul Transilvaniei, simpatia şi interesul cu care ţărănimea română a urmărit toate fazele răscoalei, manifestările de solidaritate spontană, au consternat clasele stăpânitoare.

Ţăranii ardeleni erau convinşi că Tudor, de îndată ce va isprăvi cu boierii din Ţara Românească, va veni pe la Boita (Turnu Roşu), în Transilvania, să facă şi acolo dreptate. Adam Bedia din Sulighete (Hunedoara), oriunde întâlnea un grup de ţărani, scotea din şerpar o scrisoare şi, deşi nu ştia carte, se făcea că citeşte o proclamaţie, spunând: „Se face înştiinţare că, de către răsărit, s-a ridicat un crăiuţ, cui e numele Todoraş, dintâi cu puţină oaste, dar din zi în zi sporeşte ... Dumnezeu i-o fi asupra, că vrea să facă dreptate... şi, de-o sfârşi lucrul bine acolo (Ţara Românească), până în Paşti o da şi într-acoace”.

Guvernatorul Transilvaniei, Gheorghe Banffy, era încredinţat că scrisoarea pe care o „citea” Adam Bedia era proclamaţia de la Padeş. El dădu ordin să fie urmărit şi imediat arestat pentru a se cerceta „cum a ajuns actul în mâna lui”. Solidaritatea românilor ardeleni cu mişcarea din Oltenia e atestată de rapoartele mai multor prefecţi. Comitele de Crasna, Paul Banffy, înştiinţează guvernul că „ţăranii din acest comitat nu mai vor să depindă de stăpânul de moşie”. Ioan Popa din Hălmagiu (Arad) a declarat că, dacă stăpâna de moşie va continua să ceară robotă, „va fi lumea lui Horea”.

Comitele de Alba raportează că, la Sângătin, oamenii au fost convocaţi, ca în timp de răscoală, prin tragerea clopotelor şi că judecata care se pregătea asupra nobililor era sfârşitul dominaţiei lor. Comitele de Hunedoara, Alexe Nopcea, semnalează declaraţia lui Toma Voina, cum că, de îndată ce Tudor va sosi în Transilvania, el va fi cel dintâi care i se va alătura, şi Nopcea adaugă: „Toate împrejurările arată că ţărănimea română de aici priveşte cu simpatie evenimentele din Ţara Românească şi, în caz că s-ar produce o incursiune din partea aceea, s-ar arăta fără îndoială dispusă să i se alăture”.

Rapoartele autorităţilor şi declaraţiile inculpaţilor dovedesc că, din februarie până în mai 1821, când mişcarea lui Tudor a fost înăbuşită, agitaţia în mijlocul ţărănimii ardelene a fost extremă. Oamenii erau atât de siguri de venirea lui Tudor, încât i-au fixat şi data: ziua de Sf. Teodor, care, în 1821, cădea în marţea de dinaintea Paştilor.

Astfel, Ignat Ungur a declarat că „încă înainte de a lua Paşti, va bea din vinul stăpânului său ... şi în ziua de Paşti va juca în cizmele lui”. Ignat a mai spus că românii ardeleni vor serba ziua lui Tudor, „fiindcă ziua aceasta socotită ca termen pentru săvârşirea... planurilor sale (ale lui Tudor). Atunci se vor alege lucrurile, şi ei vor trata pe nobili după cum partizanii lui Todoraş îi tratează pe boierii din Ţara Românească, adică îi vor jupui de vii”.

Puternicul sentiment antifeudal al ţărănimii ardelene era îndreptat nu împotriva poporului maghiar, ci împotriva nobilimii ca clasă. Ceea ce urmăresc ţăranii e abolirea exploatării feudale. Pentru nobilimea săracă, ei se arată înţelegători şi se gândesc chiar s-o câştige de partea lor. Ignat Ungur căută să-l liniştească pe Ştefan Magulitsi, un nobil sărac, spunându-i: „D-ta nu te teme, d-le Magulitsi, fiindcă pe d-ta, care porţi portul nostru şi trăieşti din munca d-tale, ca şi noi, o să te scăpăm noi în faţa primejdiei”.

Măsurile de prevedere ale autorităţilor, ca ridicarea armelor şi concentrarea de trupe în Transilvania, erau pentru ţărani dovezi de temeinicia ştirilor din Oltenia şi de frica ce cuprinsese nobilimea. Oamenii sunt convinşi că soldaţii concentraţi nu vor veni în ajutorul nobililor, ci „într-al nostru” şi că, dacă li se vor lua armele, „topoarele nu ni le pot lua... Să dea dumnezeu numai un timp ca acela”, că vor şti ei „să se servească şi de secure”.

Nobilimea era cu atât mai alarmată cu cât şi ea ştia că nu se poate bizui pe fidelitatea trupelor, fiindcă, declară într-un memoriu nobilimea din Hunedoara, „o parte din această armată e de acelaşi neam şi de aceeaşi religie cu poporul de rând”. Şi pentru guvernatorul Banffy gravitatea situaţiei stătea în „strânsa conexiune economico-comercială, atât religioasă, cât şi naţională” a Principatului Transilvaniei cu Ţara Românească şi în receptivitatea unei populaţii care n-a uitat „tumultul lui Horea”.

De aceea primele măsuri luate de autoritate au fost înăsprirea controlului la graniţa românească şi concentrarea de trupe în Ţara Zarandului, de unde pornise răscoala lui Horea. Elementele cele mai suspecte de a răspândi idei primejdioase erau oierii transilvani şi regimentele de grăniceri. Ei au fost puşi sub o supraveghere „discretă”, dar vigilentă.

Autorităţile au întreprins apoi o intensă propagandă contrarevoluţionară. Gazeta vieneză care publicase dezavuarea mişcării lui Tudor de către împăraţii Austriei şi Rusiei şi anatema patriarhului de la Constantinopol împotriva rebelilor au fost răspândite în toate comitatele contaminate şi Banffy a adăugat lămurirea că mişcarea lui Tudor era îndreptată nu împotriva boierilor, ci împotriva turcilor. Pentru românii uniţi, guvernul ardelean a utilizat şi enciclica papală din 13 septembrie 1821, care condamna acţiunea societăţilor secrete şi propagarea ideilor de revoltă. Ţăranii denunţaţi de nobili sau de funcţionarii publici că au rostit „cuvinte necuviincioase” au fost arestaţi şi cercetaţi pentru a se afla sursa informaţiilor lor.

Autorităţile civile şi militare ale Transilvaniei au luat astfel toate măsurile pentru a combate propaganda revoluţionară şi pentru a înăbuşi agitaţia ţărănimii. Aceste măsuri arată, pe de o parte, puternicul ecou al mişcării lui Tudor, iar pe de alta, acuitatea crizei care submina orânduirea feudală şi întreţinea o puternică agitaţie în mijlocul ţărănimii. De aceea, dacă sfârşitul tragic al lui Tudor a înlăturat primejdia izbucnirii unei răscoale, el n-a pus capăt frământării ţărănimii ardelene. Numai revoluţia din 1848 avea să rezolve criza prin desfiinţarea iobăgiei.

Check Also

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …

Poziţia lui Mihail Suţu în timpul Revoluţiei din 1821

Ideea că fanarioţii n-au opus nici o rezistenţă lui Tudor Vladimirescu, ci, dimpotrivă, s-au solidarizat …

Figuri de boieri din timpul Revoluţiei din 1821: Grigore Brâncoveanu, Dionisie Lupu, Grigore Băleanu şi Alexandru Filipescu-Vulpe

Despre unii dintre marii boieri, precum Grigore Brâncoveanu (refugiat la Braşov la începutul lui martie), …

Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739)

În urma păcii de la Passarowitz, Oltenia a fost anexată la Imperiul habsburgic şi supusă …

Procesul de fărâmiţare feudală în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea şi tendinţele de autonomie ale voievodatului transilvănean

Dezvoltarea economică Perioada din istoria Transilvaniei ce începe cu a doua jumătate a secolului al …