Dumitru Ciurezu

Dumitru Ciurezu (7 noiembrie 1897, Pleniţa, judeţul Dolj - 5 ianuarie 1978, Sibiu) - poet şi gazetar. Este fiul Anicăi (născută Potârcă) şi al lui Ion Ciurezu, ţărani. Şi-a terminat studiile cu întârziere din cauza participării la războiul din 1916-1918. A debutat cu versuri la revista „Viaţa studenţească” (1921), pe când urma cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti. Tot acum a mai publicat, în alte periodice, poezii şi articole, precum şi traducerea romanului Iama de Al. Kuprin (1924, semnată Baljar Ciurezu).

Descoperit şi apreciat de Octavian Goga, Ciurezu devine colaboratorul acestuia la „Ţara noastră”, unde îi apar, din 1924, versuri şi unde, între 1931 şi 1934, desfăşoară o intensă activitate publicistică, semnând aproape zilnic articole inserate la rubricile „Probleme culturale”, „Comentarii critice” şi „Cronica teatrului”. Deşi apt să intuiască valoarea, Ciurezu îmbină oarecum forţat intelectualismul cu un sentimentalism poetic, într-o exprimare improprie uneori. Totodată, a mai colaborat, în special cu poeme, la „Viaţa românească”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale” etc., iar după 1933 va fi redactor al „foii săptămânale pentru popor”, „Albina”. În această calitate a iniţiat colecţia „Biblioteca Albinei”, în cadrul căreia a îngrijit şi a prefaţat câteva cărţi de larg interes.

În 1944 s-a stabilit la Sibiu, unde, în principal, a fost o vreme cercetător la secţia locală a Filialei Cluj a Academiei Române, elaborând lucrări de istorie literară. Continuă să scrie versuri, din care puţine îi apar în timpul vieţii şi mai multe postum, în „Ramuri”, „Transilvania”, „Albina”, „Familia”, „Manuscriptum” etc.

Cele trei plachete - Răsărit (1927), Pământul luminilor mele (1940), premiate de Academia Română, şi Cununa soarelui (1942) - îl definesc pe Ciurezu drept un tradiţionalist de expresie oltenească, vizibil influenţat de „Gândirea” din prima fază (în speţă de Lucian Blaga). Aşadar, el acordă prioritate elementului originar, arhaic, ca factor regenerator şi de autenticitate, cultivând tentaţia vieţii primitive, exuberanţa vitalistă trăită cu ardoare şi frenezie.

„Revărsarea” în natură, voluptatea cufundării în biologic, exaltarea instinctelor vitale vin dintr-o arzătoare dorinţă de plenitudine, de conectare la ritmurile eterne ale vieţii. Sensul complex al tradiţiei transpare în mai multe straturi. Matricea geografică este evocată cu veneraţie în largi tablouri ale împrejurimilor satului, ale câmpurilor şi activităţilor agreste. Duhul ancestral al pământului, instinctul apartenenţei la sat, perceput şi în dimensiunea atemporală, ca o colectivitate eternă, cu un mod de a fi unic - sumă a tuturor vieţilor şi a moştenirii etnice -, alcătuiesc solul spiritual din care îşi trage substanţa conştiinţa poetică.

Folclorul, prezent şi în prelucrări, este difuz în poezia lui Ciurezu, sub forma unor modalităţi şi motive din cântece, descântece, balade, oraţii, basme. Tradiţia religioasă păstrează înţelesul ţărănesc, de credinţă într-o putere ce creează, conţine şi ocroteşte viaţa, dându-i un sens ascendent, ca aspiraţie a pământului spre cer, a întunericului spre lumină. Personajul liric însuşi se conturează ca un element al acestui cadru general - materie şi energie, copac şi vietate, crescut cu toate celelalte ale firii şi ale satului. Răscolit de soare şi de seve, de impulsuri sălbatice sau de nelinişti şi dorinţe nedesluşite, acesta debordează de bucuria de a trăi, de vitalitate, de setea împlinirii, extrapolându-şi trăirile, într-o frenetică celebrare a forţelor telurice.

Erosul, abia presimţit, abia sugerat în primele culegeri, ocupă un loc central în Cununa soarelui. Iubirea este o chemare imperioasă, năvalnică, o supunere în faţa unei legi inexorabile. Protagoniştii sunt făpturi ale naturii, dar intens poetizate, ca şi decorul puternic luminat, fierbinte, foarte viu. Odată săvârşită uniunea între tineri, totul se armonizează, tensiunile dispar, începe un basm cu oraţii de nuntă, cu petreceri fabuloase (înrudite cu cele eminesciene şi coşbuciene), după care se intră într-un crug al împlinirii totale, îmbelşugate.

Când marile elanuri vitale se mai atenuează, sunt sesizate şi alte valori ale existenţei. Lumina nu mai e percepută doar ca o beţie de energie, ci capătă o conotaţie spirituală, de registru existenţial superior, tărâm al bunătăţii şi altruismului. Luminat interior, poetul se opreşte şi la o altă permanenţă decât cea natural-natală, cea a istoriei ţării, cu aceeaşi capacitate integratoare şi semnificantă.

Din conştiinţa istoriei se desprind orizontul mai larg, perspectiva mai profundă a apartenenţei la lumea lui Dumnezeu, călăuză şi sens suprem. O anume spontaneitate ingenuă a lirismului, impresia de prospeţime şi frăgezime a percepţiilor şi a expresiei, stilul frust sunt principalele elemente care au atras atenţia numeroşilor comentatori ai poeziei lui Ciurezu. Încadrarea masivă a limbajului în sistemul de referinţă natural-rural constituie un aspect definitoriu. Lumina, utilizată abundent, este în egală măsură o atmosferă, dar şi o substanţă picturală. Întregul tablou este animat, energizat interior prin folosirea repetată a noţiunilor ce denumesc sau sugerează acţiunea, mişcarea, freamătul, tensiunea, izbucnirea, marcând o adevărată febră lirică.

Departe de a fi direct descriptivă, poezia lui Ciurezu este expresia unei proiecţii de peisaje interioare, de viziuni, stări, trăiri. Versurile tipărite postum indică o deplasare spre meditativ, spre interogaţie şi alegoria filosofică, în repetate încercări de reprezentare poetică a adevărurilor vieţii umane, atât în relaţia individului cu ceilalţi, cât şi cu divinitatea (De profundis..., Inelul minunilor).

Opera literară

  • Răsărit, Craiova, 1927;
  • Pământul luminilor mele, Bucureşti, 1940;
  • Cununa soarelui, Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită de Alexandru Piru, Bucureşti, 1971.

Traduceri

  • Alexandr Kuprin, Iama, Bucureşti, 1924.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …