În drum spre casă, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

În drum spre casă, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Tribuna”, nr. 49 din 25 decembrie 1938.

A apărut pentru prima oară în volum în Amintirile în 1940.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Eram judecător tânăr pe vremea aceea. Abia de şapte ani intrasem în moara aceea cu măciniş nesfârşit, în care muritorii îşi aduceau, pe rând, în saci şi în desagi spirituali, necazurile, suferinţele, urile, ambiţiile, răzbunările, nedreptăţile, şi le descărcau - unii cu sinceritate, dorind să scape de o povară ce-i înăduşa, alţii cu vicleşug, încercând să înşele la măsură.

Slujba mea, am simţit eu de la început, era cu mult mai ucigătoare de nervi şi de spiritualitate, decât a doctorilor din marile spitale, cari pipăie zilnic boale grele şi rane primejdioase. Mie mi-a fost dat să pipăi boale şi rane ale duhului. Căci toţi cei ce veneau la moara noastră pătimeau sufleteşte.

Judecătoria şi tribunalul m-au pus în faţa atâtor mizerii spirituale, încât, îngrozit, la început n-am cutezat să meditez asupra lor, şi să trag concluzii asupra acestei taine a universului, care este omul. M-au speriat posibilităţile de bine şi de rău, care sunt înrădăcinate în fiinţa lui, şi nesfârşitele forme prin care, mai ales răul, se manifestează.

Intrasem de la început în cunoaşterea şi dezbaterea pricinilor, cum ai intra pieptiş într-o apă adâncă, şi nu mai ai altă grije decât s-o birui şi să nu te îneci.

Dar, în răstimpuri depărtate, aveam şi ceasuri de reflexie, şi atunci mă simţeam nenorocit. Acesta e omul?

Aceasta e viaţa? În tinereţe şi chiar în bătrâneţe, omul se răzvrăteşte, când descopere că realitatea nu acoperă idealul vieţii.

Târziu de tot, am înţeles, şi eu, că nu răzvrătirea e leacul împotriva realităţii, ci înduioşarea, bunătatea şi mila pentru neputinţele noastre ale tuturora şi năzuinţa sinceră de-a pricepe slăbiciunile omului şi a le lecui, după putinţă.

Dar, în primii şapte ani de slujbă, eram departe de acest adevăr. Munceam întins, ascultam, întrebam, studiam dosare, luni de-a rândul, fără să mă intereseze omul în sine, ci numai pricina lui. În subconştientul meu, cred că aveam mereu senzaţia că trăiesc într-un lazaret, pentru că în ceasurile de reflexie, rare, pe vremea aceea, judecătoria, clădirea, îmi mirosea a spital, a boli putrede, a moarte. Şi-mi trebuiau sforţări pentru a intra la slujbă.

În ceasurile acelea, când mă lua gândul fără voia mea, simţeam o povară mocnită, ca de cadavru, pe care n-o mai puteam purta, şi trebuia să-mi iau un concediu de două-trei zile, sub diferite pretexte mincinoase, pentru a părăsi oraşul. De obicei, mergeam la un prieten, care avea un conac pe moşie, la marginea unei păduri.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …