Dreptatea leului, de Grigore Alexandrescu (comentariu literar, rezumat literar)

Creatorul fabulei este considerat Esop, care a scris în din secolul al VI-lea î.Hr. În Franţa, fabula cunoaşte o evoluţie strălucită prin La Fontaine, care a şi devenit unul dintre cei mai cunoscuţi fabulişti din literatura universală, în literatura română au scris fabule Anton Pann, Alecu Donici, Grigore Alexandrescu, George Topârceanu şi Tudor Arghezi.

Grigore Alexandrescu a rămas în literatura română printr-o operă bogată, care cuprinde specii, teme şi motive variate, clasice şi romantice, de la elegie, meditaţie, poezie social-patriotică, la fabulă, satiră şi epistolă. Poetul, fire pătimaşă şi necruţătoare, este întemeietorul fabulei în literatura română, în care adaptează la specificul românesc modele preluate din creaţiile lui La Fontaine, Florian sau Krîlov.

Fabulele lui Alexandrescu sunt mici scenete, cu replici vii şi spontane, importante fiind personajele cu un joc subtil al gestului şi mai ales al limbajului şi mai puţin faptele sau evenimentele. Morala fabulei lui Alexandrescu reiese mai ales din dialogul personajelor, de aceea ea apare, adeseori, numai formal, deoarece învăţătura este evidenţiată pe parcursul întregii poezii, din comportamentul şi replicile personajelor.

Fabulele lui Grigore Alexandrescu alcătuiesc o adevărată „comedie umană” în versuri, în care personajele sunt ilustrate alegoric prin animale cu trăsături specifice, cum ar fi leul care întruchipează omul puternic, vulpea sugerează omul viclean, boul este prostul, iar iepurele fricosul. Fin observator al realităţilor sociale, Alexandrescu satirizează în fabule cele mai variate defecte omeneşti, apelând la comicul de situaţie şi comicul de caracter, considerând că această specie poate ilustra strălucit moravurile epocii: „căci e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim”.

Subiectul fabulei

Leul, împăratul animalelor, se află în conflict cu regele Leopard, terenul disputat care despărţea statele lor fiind doar „Un petec de câmpie / Şi un colţ de pădure” cu totul neînsemnate, constituind numai un pretext al orgoliilor nemăsurate care-i stăpâneau pe cei doi puternici ai lumii. S-au purtat numeroase bătălii sângeroase conduse de „Elefantul năsos”, „bivolul pieptos” şi „lupul coadă-lungă”, în care au murit animale nevinovate, astfel încât fiecare „tulpină era plină de sânge”: „un porc sălbatec fără două picioare”, „vulpea se tăvăleşte, moare”, „viteazul urs, / De două coarne groase în inimă pătruns”.

Desfăşurarea acţiunii

Leul trimite la maimuţa care era „vestită vrăjitoare” pentru a proroci, ca oracolele din antichitate, ce metode trebuie folosite pentru ca împăratul „lesne să biruiască”. Ironia poetului cu privire la impostura maimuţei este acidă, deoarece aceasta putea proroci numai faptele care se petrecuseră deja: „întâmplările toate, după ce se trecea”. Maimuţa, dorind să-şi bată joc de infatuarea şi ifosele leului, l-a sfătuit să sacrifice pe cel mai puternic animal de pe cuprinsul împărăţiei, adică pe el însuşi. Reacţia leului este tipică pentru conducătorul tiran şi laş, deoarece dacă până atunci ar fi distrus pe oricine îndrăznea să se creadă mai puternic decât el, de data asta se plânge cu ipocrizie „căci pătimesc de tuse”.

Grigore Alexandrescu

Linguşitoarea vulpe sesizează ironic: „înălţimea ta eşti/ Oricât de slab pofteşti”. Poetul creează aici un comic de situaţie întâlnit în societatea reală şi anume că cel mai puternic poate fi, după interes şi împrejurări, cel mai slab, dacă aşa doreşte el să pară într-o anumită împrejurare. Toţi supuşii împăratului îi dau dreptate cu umilinţă şi chiar lighioanele „ce erau mai colţate” îşi inventează slăbiciuni şi beteşuguri: „Dar şi puterea noastră / E îndestul de proastă”.

Un biet iepure, fire cinstită şi lipsit de ipocrizie, reacţionează cu uimire faţă de atitudinea celor puternici, care se dovedeau laşi şi prefăcuţi. Dintr-odată toţi s-au năpustit asupra lui, considerând că „el este cel mai tare!” şi, acuzându-l de laşitate, de lipsă de loialitate faţă de împărăţie, îl bănuiesc că se sustrage onoarei de a le face lor „biruinţa uşoară!”. Câinii au sărit asupra bietului iepure, despre care poetul afirmă cu amărăciune subtilă că trebuia să-şi ispăşească păcatele, îl jupoaie de viu, împlinind astfel „Ce ne-a zis prorocul din porunca cerească!”.

Morala

Morala este exprimată în mod explicit, printr-o interogaţie retorică a poetului, care sugerează că întotdeauna înving cei puternici, iar cei slabi sunt victimele nedreptăţilor şi abuzurilor celorlalţi: „Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare / Să se jertfească leul? Niciuna, mi se pare. / Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate, / Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate”.

Fabula Dreptatea leului ilustrează, printr-o alegorie din lumea animalelor, legile sociale care funcţionează oriunde şi oricând în lumea reală. Astfel, leul şi supuşii lui, tigrii, urşii, sunt puternicii vremii care, ca să-şi atingă scopurile şi să-şi satisfacă orgoliile sacrifică fără ezitare pe omul de rând, sincer şi cinstit, care nu are pentru ei niciun fel de importanţă. Ideea centrală exprimată de Grigore Alexandrescu este că în orice fel de societate şi oriunde în lume funcţionează legea celui puternic, că totdeauna dreptatea este de partea celor aflaţi în funcţii importante, care pot decide orice, având în vedere numai ceea ce le dictează interesul personal.

Limbajul artistic

Limbajul artistic al fabulei este alcătuit din figuri de stil şi cuvinte şi expresii populare, fiind caracterizat prin oralitate. Epitetele au rol caracterizator, acela de a descrie cât mai expresiv trăsăturile personajelor: „bivolul pieptos”, „elefantul năsos”, „vestită vrăjitoare”. Oralitatea este realizată prin cuvinte şi expresii populare, precum şi arhaisme pentru a reda veridicitatea întâmplărilor şi personajelor care participă la acţiune: „prigonire”, „gâlcevire”, „nensemnător”, „grab”, „zbiară”, „să-i facă întrebare”, „se puse pe gânduri”, „pătimesc de tuse”.

„Fire uşor sceptică, însă nu amarnic, tumultuos, ci ironic, spiritual, Grigore Alexandrescu a lăsat în Epistole [...], în Satire şi în Fabule modele ale genului de o puritate indiscutabilă, neîntrecută până azi. El este Boileau şi La Fontaine al nostru”. (Ion Rotaru)

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …