A doua perioadă a culturii geto-dace (circa 300-100 î.Hr.)

Echilibrul creat între forţa uniunii de triburi getice de la Dunăre şi autoritatea statului elenistic al Traciei de sud, prin pacea încheiată între Dromichaites şi Lisimah, a avut urmări rodnice pentru dezvoltarea culturii geto-dace. Pe de o parte, uniunea de triburi getice ieşea solid închegată din războaiele de apărare pe care timp de aproape o jumătate de secol le dusese împotriva cuceritorilor macedoneni, pe de alta, influenţelor greceşti li se lărgeau considerabil căile de pătrundere în societatea getică, deoarece la vechile relaţii de schimb se adăugau acum contactele politice şi înrudirile dinastice.

Contingente getice vor participa chiar la războaiele dintre diferiţi monarhi elenistici, cum e cazul unei cete comandate de un alt Dromichaites, care la anul 260 î.Hr. e menţionat de partea seleucizilor în Asia. În asemenea împrejurări începe a doua perioadă a culturii geto-dace (circa 300-100 î.Hr.), în cursul căreia această cultură se va dezvolta cu caracterele ei proprii şi va fi. răspândită pe întregul cuprins al Daciei.

La progresele culturii geto-dace, pe lângă intensele legături cu lumea elenistică, o contribuţie însemnată a adus factorul celtic, care în această perioadă şi-a avut acţiunea cea mai puternică în răsăritul Europei şi despre care s-a vorbit în paragraful precedent. Cu prilejul victoriei din 335 î.Hr. a lui Alexandru Mace-don împotriva tribalilor şi geţilor, printre diferitele solii ale populaţiilor vecine venite să-l salute pe învingător, este menţionată şi una pe care o trimiseseră „celţii dinspre Adriatică”, adică din regiunile ilirice de pe văile Savei şi Dravei. Dar de o influenţă a celţilor asupra populaţiilor geto-dace nu poate fi vorba decât după răsunătoarele lor invazii în lumea elenistică pe la începutul secolului al III-lea î.Hr.

Când vârtejul acestor invazii s-a potolit, vedem o serie de populaţii războinice celtice aşezate în preajma Daciei: scordiscii, în nordul Serbiei, cu centrul la Singidunum (Belgrad), boiii şi eraviscii în Ungaria, teuriscii în răsăritul Slovaciei şi poate şi în Galiţia şi Podolia, cotinii în Moravia, anarţii în nord-vestul Daciei, anartofracţii în sudul Poloniei, britolagii (britogallii sau brigolaţii) în Bugeac. Pe stânga Nistrului, amintirea unor nume de cetăţi celtice, ca Vibantavarium, Carrodunum, Maetonium şi Eractum, se va păstra până târziu.

Desigur, de la unele din populaţiile citate nu vor mai rămâne, până la urmă, decât numele, fiindcă vor sfârşi prin a se contopi în masa triburilor geto-dace sau de alte origini. Numele de neamuri celtice pătrunse în interiorul Daciei sunt foarte puţine şi nesigure. Doar în mod ipotetic s-a atribuit o origine celtică tribului Cotensiilor, menţionat de Ptolemeu geograful prin sudul Moldovei, şi unui trib Ramae, presupus pe la poalele Carpaţilor din Muntenia, având ca centru o cetate cu nume de aspect getic, Ramidava (poate la Drajna pe Teleajen).

Este evident că în mijlocul iureşului celtic din secolul al III-lea î.Hr. cea mai mare parte din triburile geto-dace au izbutit să reziste. Desigur, importante teritorii periferice cu populaţii geto-dace au intrat sub dominaţia cuceritorilor, dar în ţinuturile centrale ale Daciei celţii n-au putut pătrunde decât sporadic şi vremelnic, cu prilejul unor incursiuni fără consecinţe durabile. În schimb, influenţa culturii Latene pe care o aduseseră cu ei din Occident s-a bucurat de o soartă mai bună. De fapt, în Dacia influenţele celtice au avut rolul de a accelera procesul de nivelare a diferenţelor regionale şi a da o coloratură Latene culturii geto-dace, formate mai dinainte la Dunăre prin contactul direct cu lumea greacă.

Pe de altă parte, celţii, aflându-se, în general, pe aceeaşi treaptă de evoluţie cu geto-dacii şi având aceeaşi bază economică, le-au putut transmite acestora cu înlesnire, ca şi tracii de sud, o serie de bunuri ale civilizaţiilor sudice pe care ei le asimilaseră anterior. În urma contactului cu celţii, geto-dacii şi-au perfecţionat unele meşteşuguri şi cu deosebire lucrul metalelor, şi-au însuşit numeroase forme de unelte şi de obiecte de podoabă celtice şi au deprins, poate, unele elemente de amănunt din tehnica ceramicii lucrate la roată.

Totuşi, proporţia influenţelor celtice asupra culturii geto-dace a fost mult mai limitată decât pare uneori. În nici un caz n-ar putea fi vorba de o celtizare a acestei culturi. Faţă de influenţele Latene-ului occidental, geto-dacii au avut reacţii proprii. Elementele ceramice adoptate eventual de la celţi, cum ar fi pictura şi decorul cu linii lustruite, prezintă o însemnătate secundară. Tehnica în sine a ceramicii lucrate la roată fusese introdusă în câmpia Munteniei încă din secolele VI-V î.Hr., prin Tracia de sud, iar formele vaselor lucrate de geto-daci în această tehnică nu prezintă nici o particularitate celtică, ci se inspiră pe de o parte din repertoriul ceramic grecesc, pe de altă parte din tradiţiile hallstattiene ale olăriei locale lucrate cu mâna.

Cele mai multe din obiectele de podoabă şi de lux lucrate în Dacia sunt străine de cultura Latene, fiind produse direct după modele elenistice. Armele celtice, cu toată superioritatea lor tehnică, nu erau folosite de daco-geţi; exemplarele constatate în unele morminte din valea Dunării din Oltenia aparţin unor celţi scordisci. În Dacia lipsesc cu totul podoabele celtice de metal smălţuit, iar obiectele cu decor în stil specific celtic apar foarte rar şi numai ca elemente de import. Tipul de fibulă Latene II este adoptat în Dacia, dar cu interpretări proprii.

Regiunea care a rămas cel mai puţin atinsă de influenţele culturii Latene occidentale, cât şi de incursiunile militare celtice, este zona de la Dunăre ocupată de uniunea de triburi a lui Dromichaites. La Poiana, pe Siret, straturile din această perioadă arată o continuitate netulburată. La Zimnicea, pe Dunăre, tocmai acum se înregistrează cea mai intensă înflorire a culturii daco-getice pe linia traco-elenistică începută în perioada anterioară.

Aşezările similare de tip oppidum se înmulţesc în toată Câmpia Dunării. Daco-geţii le dădeau numele de dava. La sfârşitul secolului al III-lea î.Hr. apar noi cetăţi getice importante la şes, ca acelea de la Piscul Crăsanilor pe Ialomiţa, Tinosul pe Prahova, Popeşti pe Argeş, pentru a nu le menţiona decât pe acelea care au făcut obiectul unor săpături ştiinţifice. Pretutindeni în această regiune importurile elenistice şi dovezile de legături cu Tracia de sud sunt în creştere. Fibula de tip trac se constată în mod frecvent, iar amforele greceşti încep să devină banale.

În afară de producţia ceramicii locale lucrate cu roata, avem, ca indicii ale progreselor economice şi sociale realizate de localnici, o mare abundenţă a gropilor de grâne, frecvenţa atelierelor metalurgice şi apariţia monedelor dace de argint, imitate de localnici după tetradrahmele macedonene ale lui Filip II şi ale lui Alexandru. Varietatea monedelor greceşti de import arată orientarea principală a comerţului din acea regiune. Este vorba de piese provenind de la Histria, Callatis, Odessos şi din alte cetăţi greceşti.

Cât despre monedele originale macedonene de aur şi de argint, de la Filip şi Alexandru, ele sunt răspândite în toată Dacia, formând tezaure îngropate, ca şi staterii de aur ai lui Lisimah, care se găsesc de asemenea pretutindeni, în cantităţi uneori considerabile. Această intensă utilizare a monedei, fie străină, fie locală, atestă, pe lângă o mare activitate de schimb, o deosebită dezvoltare a producţiei economice locale, în primul rând în agricultură şi în păstorit, dar şi în meşteşuguri, şi totodată o creştere a avuţiilor private, cu toate consecinţele sale de ordin social.

Check Also

Cultura slavilor în secolele VI-IX. Religia

„Orice religie – spune Engels – nu este altceva decât oglindirea fantastică în minţile oamenilor …

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între …

Cultura ceramicii pictate de tip Petreşti

Încă demult se cunoşteau în Transilvania centrală şi vestică resturi de ceramică pictată, fină, executată …

Cultura dacică în secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Vorbind de cultura dacică, înţelegem să expunem în paginile ce urmează nu atât aspectul ei …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …