Domniţa, de Mateiu I. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

Domniţa, de Mateiu I. Caragiale, este un sonet scris în 1910 şi a cărui primă ediţie a fost publicată la Bucureşti în revista „Viaţa românească”, nr. 4 din aprilie 1912.

În volum a apărut în 1925 în Antologia poeţilor de azi, alcătuit de Ion Pillat şi Perpessicius. Antologia a fost retipărită în anul 2001, sub îngrijirea lui Ion Nistor şi cu o prefaţă de Cornelia Pillat.

Evocarea acestei figuri istorice îi prilejuieşte lui Mateiu I. Caragiale un portret magistral, în care nemişcarea şi apoi văluirea înceată produc un efect prodigios de relief şi volum, într-o remarcabilă economie de mijloace şi unitate de fond.

Aici se afirmă cu cea mai vie izbândă tehnica de picturalitate bizantină, efectul de transpunere în vers a miniaturii - de altfel, Mateiu a executat şi o miniatură cu Domniţa. Tipul fecioarei ce tânjeşte şi moare, din neîmplinire, revine, însă mediat, în opera mateină, în personajul Ilinchii Arnoteanu, din Craii de Curtea-Veche.

Chip hieratic, dar nu nepământesc, Domniţa rămâne singurul argument din opera mateină ce se poate ridica împotriva afirmaţiei multor critici şi istorici literari - printre care ne înscriem - privind misoginismul fundamental al scriitorului.

Spre a evidenţia supremaţia artei lirice a lui Mateiu asupra unor posibile modele, Teodor Vârgolici citează o corespondentă Domniţă de St. O. Iosif, cu un final sensibil asemănător („Uitată de părinţi şi de rudenii / De bucurii şi de dureri străină, / Se stinge-n rând cu florile-n grădină”) şi precizează: „Aceste corespondenţe dintre poeziile lui Mateiu I. Caragiale şi lirica de inspiraţie istorică a altor poeţi de la începutul secolului al XX-lea sunt însă cu totul întâmplătoare, nu izvorăsc dintr-o orientare comună, iar substanţa şi finalitatea lor sunt divergente” - prilej de a-l disocia cu hotărâre pe poet de sămănătorism „în cadrul căruia evocarea trecutului istoric ocupa un loc de prim ordin”.

Mateiu I. Caragiale

Şi compararea, care s-a făcut, cu sonetul lui D. Teleor, Domnitorul, scoate în lumină clasa de superioritate a lui Mateiu, în sonetul cel mai apropiat de Pajere, scris de un alt poet. Iată opinia Luciei Demetriade Bălăcescu (Destăinuiri anti-literare): „Cât priveşte sonetul imitat după Teleor...! Poate să fie mândru Teleor că l-a inspirat pe Mateiu - asta, da, admitem, şi că Mateiu a făcut din ele cele mai frumoase sonete ale limbii române, pe care «Monsieur» Topârceanu - mult mai poet în proză decât în versuri - şi-a permis să le ia în periplizon. Fiecărui sonet «matein» îi poţi face un tablou, un desen, o gravură, un cărbune, îi poţi găsi un echivalent plastic. Se vede la «Insul» acesta cu I mare că frecventa expoziţiile de pictură. Că simţea plastic şi că transpunea la fel”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …