Domniile lui Matei Basarab, Vasile Lupu şi Gheorghe I Rakoczi

Ocupând tronul prin mijloace diferite: Gheorghe Rakoczi (1630-1648) ales de dietă, Matei Basarab ales de ţară. Vasile Lupu numit de sultan, cei trei domnitori reuşesc să-şi consolideze domniile. Sprijinul lor era clasa feudală, nobilimea în Transilvania, boierimea pământeană în Ţara Românească şi o parte a boierimii pământene şi elementele greceşti în Moldova.

Toţi trei şi-au întemeiat puterea şi pe marile averi realizate prin agravarea fiscalităţii. Toţi trei doreau întărirea autorităţii lor şi o mai largă autonomie a ţărilor române: Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczi printr-o alianţă cu caracter de confederaţie între cele trei ţări româneşti, Vasile Lupu cu sprijinul elementelor greceşti influente la Constantinopol.

Începutul acestei politici îl constituie alianţa din 1635, dintre Transilvania şi Ţara Românească, care prevedea ajutor reciproc între cei doi domnitori, străduindu-se pentru obţinerea unui sprijin şi din partea Habsburgilor. Vasile Lupu, a cărui ambiţie îi depăşea puterile, plănuia să-şi întindă dominaţia şi asupra celorlalte două ţări cu sprijinul Porţii. Cu asentimentul turcilor, Vasile Lupu inaugurează şirul luptelor pentru înscăunarea fiului său pe tronul Ţării Româneşti, în 1637, dar fără rezultat.

Aceste conflicte voia să le exploateze Rakoczi pentru a-şi impune autoritatea şi asupra Moldovei şi Ţării Româneşti. Vasile Lupu, la rândul său, reuşeşte să obţină sprijinul Porţii, care-l şi numeşte domn al Ţării Româneşti, iar pe fiul său Ioan, al Moldovei. În realitate Vasile Lupu ar fi guvernat ambele ţări, de aceea îşi ia chiar titlul de „domn al Moldovei şi Ţării Româneşti”. Victoria de pe Prahova, dintre Ojogeni şi Nenişori, a lui Matei Basarab (1639), zădărniceşte însă concretizarea acestor planuri.

Dându-şi seama de lipsa şanselor unor asemenea proiecte, între Matei Basarab şi Vasile Lupu se ajunge la o împăcare în 1644, fără participarea lui Rakoczi care, de altfel, era preocupat ou Războiul de treizeci de ani, la care participă chiar în acel an. De această situaţie voia să profite regele Poloniei Vladislav al IV-lea, care iniţiază o ligă antiotomană cu participarea celor trei ţări româneşti, a Veneţiei şi chiar a Habsburgilor.

Rolul principal îi era rezervat lui Matei Basarab, numit „general al întregului Răsărit”. Planul nu s-a putut concretiza din cauza împrejurărilor externe: dieta polonă refuză sprijinirea proiectului, Habsburgii şi Rakoczi sunt ocupaţi cu încheierea păcii care punea capăt Războiului de 30 de ani, în Ucraina izbucneşte războiul de eliberare de sub dominaţia Poloniei, condus de hatmanul cazacilor Bogdan Hmielniţchi - toate întâmplate în anul 1648.

Aceste evenimente schimbă situaţia politică din răsăritul Europei. Ucrainenii aveau nevoie în lupta lor de sprijinul Moldovei şi Ţării Româneşti. Tratativele din 1650 se încheie cu alianţa dintre Ucraina, Moldova şi Ţara Românească ca bază a unui bloc antiotoman la care urmau să adere grecii, sârbii şi bulgarii. Dar nici acest proiect nu se poate concretiza, deoarece Vasile Lupu este răsturnat din domnie la 1653, în urma răzvrătirii boierilor moldoveni conduşi de logofătul Gheorghe Ştefan, cu ajutor din Transilvania de la principele Gheorghe II Rakoczi şi din Ţara Românească.

Reînscăunat pentru scurtă vreme prin ajutorul ginerelui său Timus, fiul hatmanului Bogdan Hmielniţchi, Vasile Lupu socotea sosit momentul realizării proiectelor sale nutrite vreme de 20 de ani, de a ocupa Ţara Românească. Victoria lui Matei Basarab la Finta, pe Ialomiţa (mai, 1653), zădărnici nu numai această nouă încercare a lui Vasile Lupu, dar determină şi pierderea tronului, fiind înscăunat din nou Gheorghe Ştefan (1653-1658).