Domnia lui Dimitrie Cantemir (1710-1711)

Dimitrie Cantemir a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale perioadei feudale din istoria poporului român, învăţat şi om de stat cu largi orizonturi, el a lăsat o operă istorică şi geografică de valoare europeană, tradusă în numeroase limbi. În această operă se regăsesc ideile politice pe care le-a aplicat în timpul domniei lui în Moldova şi în vremea şederii în Rusia, ca sfetnic al lui Petru I. Dimitrie Cantemir s-a ridicat împotriva regimului boieresc din Moldova şi în acelaşi timp a înălţat steagul luptei pentru independenţă împotriva dominaţiei otomane.

Ca ostatic la Poartă, în timpul domniei tatălui său, apoi ca reprezentant al fratelui său Antioh, a trăit mulţi ani la Constantinopol şi a cunoscut îndeaproape metodele de exploatare ale cârmuirii otomane şi venalitatea dregătorilor, ajungând la concluzia că marele imperiu al sultanilor cuprindea în sine germenii decăderii şi ai inevitabilei prăbuşiri. Participant în tabăra turcească la bătălia de la Zenta (1697), încheiată cu o mare înfrângere a turcilor, Dimitrie Cantemir s-a putut convinge de slăbiciunea militară a Imperiului Otoman.

După domnia de un an a lui Nicolae Mavrocordat (1709 -1710), Dimitrie Cantemir este numit domn în noiembrie 1710. Încredinţarea acestei misiuni, pentru care stăruise şi hanul tătarilor, corespundea intereselor Porţii de a avea pe tronul Moldovei, în momentul pregătirii războiului cu ruşii, un om socotit devotat, în măsură să sprijine efortul militar al imperiului şi să supravegheze pe domnul muntean, bănuit de necredinţă.

În scurta sa domnie de şapte luni (până în iulie 1711), Dimitrie Cantemir nu a avut timp să-şi realizeze planurile sale de a înlocui regimul nobiliar cu unul de domnie autoritară. Totuşi, dintr-o serie de măsuri luate de dânsul, se vede bine care era ţelul spre care tindea politica internă a acestui domn tânăr şi energic. Facţiunea Ruseteştilor este înlăturată de la putere. Iordache Ruset vornicul şi fraţii lui sunt îndepărtaţi din sfatul domnesc. Unii dintre boierii mari, rivali ai Ruseteştilor, au fost ridicaţi la înalte demnităţi. Nicolae Costin, fiul lui Miron, care fusese ucis de tatăl domnului, a fost numit mare logofăt; Lupu Costache, din familia atât de puternică înainte de Ruseteşti, devine mare vornic al Ţării de Jos.

Dar Dimitrie Cantemir nu a fost dominat de o nouă facţiune boierească. După cum arată Neculce, el nu s-a lăsat tutelat de boierii din divan, ci lucra înconjurat de câţiva boieri mai tineri, care rezolvau toate problemele cârmuirii. Între aceştia era însuşi Ioan Neculce, care ajunge mare hatman. Scăderea birului steagului, adică a birului destinat să acopere cheltuielile de Învestitură în domnie, constituia o mare uşurare în special pentru ţărani. Dimitrie Cantemir a scăzut la jumătate dăjdiile mazililor şi apoi a desfiinţat darea pe miere.

Între măsurile destinate să asigure veniturile domniei a fost reluarea, cu învoirea patriarhilor din Orient, a unora dintre mănăstirile din Moldova închinate mănăstirilor şi patriarhiilor din Imperiul Otoman. Aceste mănăstiri reveneau sub ascultarea mitropoliei Moldovei, însă cu obligaţia de a plăti domniei o dare însemnată în bani. Tot atunci Dimitrie Cantemir a reluat pe seama domniei numeroase familii de robi ţigani, care între timp fuseseră acaparate de boierii mari.

Fireşte că această politică nu putea rămâne fără împotrivire din partea marilor boieri, care deţinuseră toată puterea sub domniile precedente. De aceea, Dimitrie Cantemir, pe lângă încercarea de lărgire a bazei sociale a domniei, a căutat să asigure autorităţii domneşti şi sprijinul unei mari puteri. Aceasta va fi una dintre funcţiile tratatului de alianţă încheiat cu Petru I al Rusiei. La sosirea trupelor ruseşti în ţară, Dimitrie Cantemir a arestat pe cel mai însemnat reprezentant al marii boierimi, şeful opoziţiei împotriva domnului, Iordache Ruset.