Domiţian Cesereanu

Domiţian Cesereanu (11 ianuarie 1935, Copru, judeţul Cluj) - critic literar. Este fiul Veturiei (născută Mureşan) şi al Vasile Cesereanu, preot. Urmează şcoala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Bistriţa şi liceul la Năsăud, absolvit în 1953, când se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (pe care o termină în 1958). A lucrat ca redactor la „Tribuna” (1959-1960), secretar literar la Teatrul de Stat din Turda (1960-1964), apoi redactor la „Steaua” şi din nou la „Tribuna”.

Debutează în 1958, la Radio Bucureşti, cu note de lectură şi, în acelaşi an, în „Viaţa românească”, la rubrica „Miscellanea”. Debutul său editorial îl reprezintă volumul Arghezi şi folclorul (1966). A colaborat, folosind şi pseudonimul C.D. Teodosiu, la „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Revista română” (ediţiile în limbi străine), „Steaua” şi „Almanahul «Tribuna»”. A semnat prefeţe şi studii introductive la ediţii din operele unor scriitori români, comentarii despre personalităţi importante ale culturii româneşti (C. Brâncuşi) şi studii de folclor (Folclor în Ţara Zarandului, în colaborare cu Ioan Şerb).

În Arghezi şi folclorul, lucrare considerată o contribuţie importantă la bibliografia critică argheziană, Cesereanu nu caută să depisteze „influenţe” directe, „izvoare” precise, probate factologic, ci relevă analogii între câteva modalităţi de construcţie proprii marelui poet şi cele proprii speciilor folclorice (de la doină la blestem, descântec, ghicitoare). Următoarele două volume sunt de „critică a criticii”.

În Permanenţe ale criticii (1968) sunt vizate - cu referire la dezbaterile care agitau lumea literară în epocă - chestiuni de natură teoretico-ideologică privind statutul şi specificul criticii literare, metodele şi obiectivele acesteia. În general, dar mai ales în contextul momentului, titlurile eseurilor din volum sunt elocvente prin ele însele: Critica şi sociologismul mecanic, O discuţie despre realism, Critica stilistică, Permanenţa criteriului estetic, Critică şi creaţie, Critica sincronică, Critică şi diferenţiere. Subiectele astfel delimitate sunt abordate sintetic şi pregnant, sub semnul ponderaţiei dialectice, fără exces de cazuistică şi cu ştiinţa formulării concluziilor pe cât de nuanţate, pe atât de limpezi şi convingătoare.

Spirit disociativ şi echilibrat, Cesereanu dovedeşte aplicaţie pentru ideologia literară. Consideraţiile conţin aserţiuni care, cu trecerea anilor, pot părea „banalizate” - ori prea timide, reţinute -, dar care vădeau o binevenită combativitate, inteligent „autoprotejată”, la adresa derivei ultrapolitizate şi vulgar sociologizante a criticii din perioada 1948-1960, a domniei „realismului socialist”. Ele au contribuit, alături de alte demersuri similare, la normalizarea (limitată, desigur, dar totuşi accentuată) a statutului şi rostului criticii literare ca activitate specifică, distinctă de propaganda şi publicistica de partid.

Era epoca reconsiderării factorului estetic în evaluarea literaturii, a redefinirii raportului dintre ideologie (politică) şi artă, a renunţării şi chiar a denunţării sociologismului din anii ’50, la adresa căruia, în spiritul de „deschidere” propriu sfârşitului deceniului al şaptelea, Cesereanu lansează un atac violent, dar formulat cu urbanitate, uneori cu ironie.

Astfel, vorbeşte cu dezinvoltură de „exegezele primitive ale criticii sociologizante”, calificate ca „subculturale”. Citează ca pe o aberaţie o mai veche afirmaţie a lui Mihai Novicov despre excelenţa cărţii Mitrea Cocor în cadrul operei sadoveniene; ridiculizează pur şi simplu o „broşură” a lui Ion Vitner, care fusese cândva unul dintre textele „vulgatei” politicii oficiale în materie de cultură („Răsfoim azi o broşură cum este Critica criticii de Ion Vitner, apărută în 1950, şi... ne amuzăm!”).

În Ipostaze (1970), Cesereanu a adunat tot texte de critică a criticii. Un volum de versuri, Celălalt (1982), eclectic şi livresc, nu a stârnit ecouri deosebite.

Opera literară

  • Arghezi şi folclorul, Bucureşti, 1966;
  • Permanenţe ale criticii, Bucureşti, 1968;
  • Ipostaze, Cluj, 1970;
  • Celălalt, Cluj Napoca, 1982.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …