Dobrogea în epoca romană şi timpuriu bizantină

Istoria Dobrogei se deosebeşte într-o oarecare măsură de istoria Daciei romane. Intrată mai devreme sub influenţa şi, apoi, stăpânirea Romei, în urma expediţiei lui Crassus (28 î.Hr.) şi a anexării ei la provincia Moesia (46 d.Hr.), Dobrogea va continua să facă parte integrantă din Imperiu până în anul 602 d.Hr. Aşadar, aici relaţiile sclavagiste se menţin vreme mai îndelungată.

Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Bastion dominând câmpia munteană, Dobrogea a avut o mare însemnătate strategică în tot timpul stăpânirii romane. Imperiul a înzestrat-o cu numeroase trupe, între care şi legiunea a V-a Macedonica, ce-şi avea, în anii 106-167, garnizoana la Troesmis (Igliţa). Linia Dunării a fost întărită cu castre, cele mai importante fiind Axiopolis (Cernavodă), Troesmis şi Aegysstxs (Tuloea). Un rol de frunte în sistemul militar roman din Dobrogea îl avea şi flota dunăreană.

Populaţia Dobrogei în timpul stăpânirii romane

În epoca romană, coloniile greceşti de pe ţărmul apusean al Pontului Euxin îşi pierd cu totul vechea independenţă, dar îşi păstrează autonomia internă. În secolul I d.Hr., ele se grupează într-o comunitate cultural-religioasă, cuprinzând cinci oraşe (Pentapolis): Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis şi Odessos (ultimele două pe teritoriul Bulgariei). În secolul următor, lor li se adaugă şi Mesambria (în Bulgaria), uniunea numindu-se acum Hexapolis. Capitala uniunii se afla la Tomis, unde rezida conducătorul numit pompos pontarh (conducător al Pontului), care avea şi calitatea de mare preot al cultului imperial.

Rostul acestei instituţii comunitare era consolidarea stăpânirii romane în teritoriul de curând cucerit. Oligarhia cetăţilor greceşti, prea slabă pentru a stăvili nemulţumirile maselor sărace, avea tot interesul să existe în Dobrogea o stăpânire sclavagistă puternică. În schimbul colaborării oligarhiei elene, Roma lasă cetăţilor pontice autonomia internă şi le acordă o serie de avantaje economice, de exemplu dreptul de a bate monedă de bronz. E firească, în aceste împrejurări, înflorirea economică a coloniilor Histria, Callatis şi, măi ales, Tomis, în secolul II d.Hr.

Autohtonii geto-daci nu se bucură însă de asemenea privilegii, deşi ei formează majoritatea populaţiei Dobrogei. După anexarea la Moesia, pământul lor e transformat în ager publicus („ogor obştesc”, proprietate a statului roman) şi în mare parte distribuit coloniştilor. Populaţia autohtonă e menţinută, în genere, într-o stare de inferioritate economică şi juridică; există dovezi despre confiscarea pământurilor unor comunităţi geto-dace şi trecerea lor în stăpânirea unor comunităţi de colonişti. Numărul mare al coloniştilor romani şi situaţia lor dominantă permit romanizarea interiorului Dobrogei, litoralul rămânând însă în bună parte grecesc.

Viaţa economică şi socială

Viaţa economică şi socială ne oferă un tablou asemănător celui din Dacia romană. Şi în Dobrogea progresul forţelor de producţie este vădit, ceea ce determină dezvoltarea atât a agriculturii, cât şi a meşteşugurilor. În toate oraşele dobrogene (ba poate şi în anumite sate) există ateliere metalurgice şi de olărie; la Histria se cunoaşte un atelier specializat în confecţionarea opaiţelor de lut ars, iar la Tomis unul de sticlărie. Se exploatează intens piatra de construcţie şi zăcămintele de fier şi de aramă.

Comerţul, atât pe apă cât şi pe uscat, e viu; inscripţiile pomenesc nu numai negustori numeroşi, ci chiar asociaţii de corăbieri pentru efectuarea transporturilor pe mare şi pe Dunăre. La dezvoltarea comerţului contribuie, ca peste tot, reţeaua de drumuri strategice construite de romani. Trei drumuri principale (unul de-a lungul Dunării, al doilea prin centrul Dobrogei şi al treilea pe litoral) brăzdau regiunea de la sud spre nord, iar alte câteva mergeau de-a curmezişul ei.

Apariţia de noi oraşe

În condiţiile avântului economic din secolele I-II d.Hr. se constată nu numai dezvoltarea vechilor oraşe, ci şi apariţia unor oraşe noi. Troesmis, sediul temporar al legiunii a V-a Macedonica, şi Tropaeum Traiani (Adamclissi) primesc rangul de municipium în veacul al II-lea. Clasele sociale în Dobrogea romană sunt cele obişnuite în Imperiu. Pătura dominantă e formată din cetăţenii romani şi din necetăţeni bogaţi, proprietari de pământ, de ateliere, negustori etc.

Sclavii, folosiţi mai ales în atelierele meşteşugăreşti, şi populaţia autohtonă aservită constituie masa celor exploataţi. Există şi o pătură intermediară, care cuprinde anumite populaţii colonizate în Dobrogea, pe micii proprietari de pământ, pe micii meşteşugari, pe liberţi etc. Aceştia, chiar dacă nu suferă direct exploatarea stăpânilor de sclavi, sunt exploataţi şi ei de către statul roman.

Viaţa culturală

Spre deosebire de Dacia anilor 106-271, unde viaţa culturală purta amprenta romanităţii occidentale, în Dobrogea ea are un caracter greco-roman. Oraşele greceşti de pe litoral rămân în continuare principalele centre culturale: aici se găsesc cele mai multe urme arhitectonice, statui etc. Dar şi aici, alături de tradiţiile elenistice, se implantează tot mai mult cele romane; se construiesc băi publice (thermae) de tip roman, sculptorii dăltuiesc statui în spiritul portretisticii realiste romane, apar monumente funerare tipice pentru provinciile Romei. E de remarcat faptul, de altfel firesc, că elementul roman e mai caracteristic pentru interiorul Dobrogei decât pentru litoralul ei.

Trofeul inaugurat de Traian în anul 109 d.Hr. şi care a dat numele (Tropaeum Traiani) oraşului crescut în apropiere este cel mai remarcabil monument al artei romane nu numai din Dobrogea, ci din întreaga zonă a Dunării de Jos; în felul său, acest monument e unic în întreaga lume romană. Având 95 m în circumferinţă şi peste 20 m înălţime, el impresiona, în primul rând, prin grandoarea lui. Valoarea artistică a sculpturilor ce-l împodobeau (cu excepţia celor două frize din motive vegetale) e relativ redusă; lucrate de meşteri provinciali, ele nu pot susţine comparaţia cu reliefurile Columnei Traiane, de pildă.

Cu atât mai ridicată e valoarea lor istorică; metopele şi crenelurile sculptate ale monumentului ne dau o idee despre populaţiile împotriva cărora, în timpul primului război cu Decebal, a trebuit Traian să lupte la Dunărea de Jos: daci, moesi, sarmaţi, bastarni. Monumentul a fost ridicat pentru a celebra tocmai această victorie traiana, importantă pentru soarta primului război dacic şi decisivă pentru extinderea teritorială a Moesiei Inferioare căreia, după cum se ştie, i se anexează, temporar, Moldova sudică, Muntenia, Oltenia răsăriteană şi colţul sud-estic al Transilvaniei.

Criza din secolul III

Nevoile de trupe pentru războaiele marcomanice au slăbit apărarea liniei Dunării mai ales prin mutarea legiunii a V-a Macedonica de la Troesmis la Potaissa. Profitând de această împrejurare, costobocii, neam dacic locuind pe ambele versante ale Carpaţilor nord-estici, trec Dunărea în anul 170, devastează Dobrogea şi ajung până în Grecia înainte de a fi complet zdrobiţi de armatele romane. Situaţia se înrăutăţeşte în secolul al III-lea, care reprezintă o adevărată vreme de criză pentru stăpânirea romană asupra Dobrogei. Atacurile „barbare”, mai ales cele gotice, se succed la intervale foarte mici: în anul 248 d.Hr. goţii distrug Histria, iar la 251 însuşi împăratul Decius îşi găseşte moartea într-o luptă împotriva lor, în Moesia Inferioară.

La 271, Aurelian respinge cu greu un atac gotic, iar doi ani mai târziu o invazie în Dobrogea a carpilor de neam traco-dacic. În a doua jumătate a secolului al III-lea, Dobrogea se găsea în rândul regiunilor sud-dunărene grav primejduite de presiunea „barbară” la frontiere. Apărarea ei va fi însă întărită cu trupe noi după părăsirea Daciei de către Aurelian şi Dobrogea va mai constitui încă mai mult de trei secole o parte componentă a Imperiului roman şi romano-bizantin.

Dobrogea în secolele IV-VI

Sfârşitul crizei Imperiului roman din secolul al III-lea d.Hr. e legat de activitatea împăratului Diocleţian (284-305). Luând măsuri energice şi oportune pe plan politic, administrativ şi militar, acest împărat reface unitatea zdruncinată a statului. În acelaşi timp, el inaugurează regimul monarhiei absolutiste (dominatul) în Imperiul roman.

Dobrogea romană beneficiază şi ea de reformele lui Diocleţian, devenind provincie aparte sub numele de Scythia în cadrul unei unităţi administrative mai mari - dioceza Traciei. Linia fortificată a Dunării e consolidată; această acţiune continuă mai ales sub împăratul Constantin (306-337), care mută capitala Imperiului la Bizanţ (Constantinopolis). Frontiera dunăreană devine acum o linie înaintată de apărare a capitalei însăşi, iar Dobrogea e împânzită cu trupe: două legiuni şi numeroase formaţiuni auxiliare (mai ales de cavalerie) staţionează pe teritoriul ei, în timp ce drumurile strategice şi cetăţile sunt refăcute. Învingându-i cumplit pe goţi, Constantin asigură pentru câteva decenii liniştea la Dunărea de Jos.

Echilibrul de la această frontieră e rupt însă la 376 d.Hr., odată cu năvălirea hunilor, împinşi de huni, goţii trec la sud de Dunăre, cu permisiunea autorităţilor romane. Un conflict nu întârzie însă să izbucnească şi romanii sunt învinşi, însuşi împăratul Valens fiind ucis în luptă. Tratatul încheiat de urmaşul său, Teodosie I, cu goţii, deşi făcea din aceştia aliaţi ai Romei şi apărători ai liniei Dunării, nu scuteşte Dobrogea de frecvente invazii. Abia la sfârşitul secolului al V-lea d.Hr., sub împăratul bizantin Anastasie, frontiera dunăreană începe din nou să fie consolidată; acum însă ţinutul dintre Dunăre şi Mare e şi el cuprins de flăcările unei răscoale ţărăneşti conduse de Vitalianus, care numai cu mare greutate e înăbuşită.

După moartea lui Teodosie I, Imperiul se împarte, la 395, în două state: Imperiul roman de apus şi Imperiul roman de răsărit (bizantin), Dobrogea făcând parte din acesta din urmă. Justinian (527-565 d.Hr.) este ultimul împărat care asigură o apărare eficientă a Dobrogei. În marea lui acţiune de reconstrucţie a cetăţilor Imperiului bizantin, Justinian reface şi fortificaţiile de pe linia Dunării şi din interior: Durostorum (Silistra, în Bulgaria), Capidava, Ulmetum (Pantelimonul de Sus), Aegyssus, precum şi pe cele de pe litoral (de exemplu Callatis). Atacurile „barbare” sunt respinse cu succes în vremea lui Justinian, dar după moartea acestuia ele se înteţesc din nou, fiind organizate mai cu seamă de avari şi de slavi.

Viaţa economică, socială şi culturală

Provincia Scythia nu mai semăna cu Dobrogea primelor secole de stăpânire romană. Ca în întreg Imperiul, economia bănească decăzuse, revenindu-se tot mai mult la economia naturală; majoritatea oraşelor (cu excepţia centrelor Tomis şi Callatis) se aflau într-o situaţie economică deosebit de dificilă. Marea proprietate funciară creştea în dauna proprietăţii ţărăneşti, fenomen însoţit de aservirea micilor agricultori. Deşi mica proprietate şi obştile se mai menţin (mai ales în zona de frontieră), deşi continuă să existe sclavia, în Dobrogea acestei perioade se nasc şi se dezvoltă germenii societăţii feudale.

Secolele IV-VI d.Hr. reprezintă ultima perioadă de înflorire a culturii în Dobrogea pe linia tradiţiilor greco-romane. Activitatea de construcţie e încă intensă: la Histria şi Tropaeum Traiani se ridică basilici, terme, portice, se pavează şi se canalizează străzi, iar la Tomis în secolul al IV-lea se construieşte un mare edificiu public pavat cu mozaic. Dar dacă arhitectura mai e capabilă de avânt, arta sculpturii decade.

Cel mai important fenomen pe planul culturii spirituale e acum difuziunea creştinismului în Dobrogea. Noua credinţă progresează cu paşi repezi în ciuda persecuţiilor pe care le dezlănţuiseră unii împăraţi, în special Diocleţian. În diferite centre urbane dobrogene s-au descoperit peste 20 de basilici paleocreştine, iar multe din oraşe, ca Tomis (mitropolie), Durostorum, Histria, Callatis şi altele devin reşedinţe episcopale. Natural, odată cu prăbuşirea stăpânirii bizantine, viaţa urbană de tip roman şi întreaga cultură legată de ea vor înceta în ţinutul dintre Dunăre şi Mare.

Căderea Dobrogei

În anul 587 d.Hr., Dobrogea este devastată de avari şi oraşele Durostorum, Tropaeum etc. distruse. Expediţiile bizantine de represalii, organizate la nordul Dunării între 592-602 rămân fără rezultate decisive. În anul 602, trupele bizantine de la Dunăre se răscoală împotriva împăratului Mauriciu şi pornesc spre Constantinopole, pe care-l ocupă, proclamându-l împărat pe centurionul Foca. Frontiera dunăreană, considerabil slăbită din cauza plecării trupelor, se prăbuşeşte: avarii, slavii şi, mai târziu, bulgarii se revarsă în teritoriul dintre Dunăre şi Balcani. Asemenea altor regiuni sud-dunărene, Dobrogea este intens populată de slavi începând din secolul al VII-lea.

Slavii, stăpânind împreună cu avarii încă de pe la mijlocul secolului al VI-lea teritoriile de la nordul Dunării de jos, se instalează masiv în sudul Dunării (în Dobrogea şi actuala Bulgarie), unde sub hegemonia bulgarilor, de origină turcă, năvăliţi de curând şi ei în sudul fluviului, întemeiază aici (inel. Dobrogea) aşa-zisul primul ţarat bulgaro-slav, la anul 679.

Importanţa acestui eveniment constă în faptul că temporar însemnate teritorii de la nordul Dunării de jos cad sub o stăpânire mai mult nominală decât reală bulgaro-slavă (secolele VIII-X). Vrednic de amintit este şi faptul că o revenire temporară a stăpânirii bizantine asupra ţinuturilor de la Dunărea de jos (inclusiv Dobrogea) are loc pe la sfârşitul secolului al X-lea sub împăratul Tzimisces (969-976), care durează însă abia până pe la sfârşitul secolului al XII-lea când ia fiinţă al doilea ţarat bulgaro-slav (ante 1186).

Check Also

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …

Întemeierea coloniilor greceşti din Dobrogea

Cu privire la întemeierea primelor trei colonii greceşti din Dobrogea – într-o epocă mai târzie …

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …

Epoca lui Pitt

„Prost ca pacea”, se spunea în Franţa după încheierea tratatului de la Aix‑la‑Chapelle, şi într‑adevăr …

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …