Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare număr de veterani, împroprietăriţi pe pământurile devenite prin anexare ager publicus. Alături de ei sunt amintiţi şi unii cetăţeni romani, ale căror proprietăţi, constituite pe seama obştilor săteşti din Dobrogea, sunt documentate peste tot între Dunăre şi mare. Amândouă aceste categorii de proprietari constituie o pătură juridic şi economic privilegiată, care a jucat un mare rol în pătrunderea formelor de viaţă romană în aceste regiuni până atunci supuse numai influenţei greceşti.

Organizarea economică şi administrativă a Dobrogei a însemnat înainte de toate o revizuire a drepturilor de proprietate asupra pământului. Întreaga Dobroge fu împărţită în mai multe territoria, atribuite în primul rând oraşelor greceşti, în al doilea rând castrelor legiunilor, detaşamentelor auxiliare şi staţiunilor flotei romane, în al treilea rând unor aşezări rurale mai mari, în jurul cărora sunt grupate satele învecinate.

Am amintit mai sus „hotărnicia” lui M. Laberius Maximus, care cuprinde, pe lângă reconfirmarea privilegiilor cetăţii Histria, şi statornicirea hotarelor unui vast teritoriu, în a cărui posesiune histrienii intraseră probabil încă din epoca elenistică. O inscripţie din secolul II d.Hr. aminteşte hotarele oraşului Callatis. Acelaşi lucru trebuie să se fi petrecut şi cu hotarele oraşului Tomis.

Nu avem nici o ştire precisă despre organizarea şi diviziunea noilor proprietăţi (centuriatio) din teritoriile oraşelor pontice, dar este foarte probabil, că, cel puţin într-o anumită măsură, asemenea operaţie agrimensurală a trebuit să aibă loc. Aceasta cu atât mai mult cu cât o mare parte din viei atestaţi documentat în Dobrogea fac parte din teritoriile celor trei oraşe greceşti. Numele unora dintre aşezările rurale din Dobrogea romană vicus Clementiani, vicus Quintionis, vicus Secundini, vicus Celeris, vicus Verobrittiani aminteşte foarte probabil numele unuia sau altuia dintre proprietarii locali de origine romană, colonizaţi pe cuprinsul aşezărilor geto-dace din partea de răsărit a Dobrogei.

Apariţia şi dezvoltarea proprietăţilor, constituite pe seama satelor geto-dace din jurul oraşelor greceşti, au modificat în sensul sclavagismului roman străvechile raporturi agrare, anterioare cuceririi romane. Deosebit de interesantă este în acest sens o inscripţie din nordul Dobrogei, prin care se fixau hotarele unei proprietăţi aparţinând unei bogătaşe romane, Messia Pudentilla, în raport cu proprietatea ţăranilor geto-daci din satul Buteridava. O inscripţie din Tomis aminteşte statornicirea hotarelor unei alte proprietăţi particulare, aparţinând lui Tiberius Claudius Firminus.

O mare parte din pământurile agricole situate lângă Dunăre au fost repartizate spre folosinţă unităţilor militare romane, cantonate în diferitele cetăţi sau castele de pe limes. Satele din zona atribuită principalului corp de trupă de la Troesmis constituiau un territorium legionis V Macedonicae. Cele de lângă Noviodunum, principală staţiune a flotei de pe Dunăre, erau grupate într-un territorium Noviodunense.

Grânele şi furajele de care aveau nevoie unităţile militare de la Dunăre erau cultivate şi strânse de ţăranii din satele atribuite acestor unităţi. Potrivit dispoziţiilor generale, care reglementau stabilirea şi perceperea impozitului destinat aprovizionării unităţilor militare - annona militaris - ţăranii din satele teritoriilor respective erau obligaţi să dea cea mai mare parte din produse.

În sfârşit, alte unităţi administrative din interiorul Dobrogei ca, de pildă territorium Capidavense, grupau sate de colonişti romani şi traci şi de ţărani geto-daci. Studiul toponimiei lor permite unele precizări cu privire la originea lor mai veche sau mai recentă. Unii dintre coloniştii de origine tracă - besi, lai - sunt uneori amintiţi, alături de cetăţenii şi veteranii romani, prin termenul de consistentes.

Faptul însă că la conducerea satului respectiv erau asociaţi un roman şi un trac, dovedeşte că nu numai din punct de vedere juridic, dar şi economic, aceştia avea o situaţie mai bună decât populaţia geto-dacă, pe ale căror pământuri fuseseră împroprietăriţi atâţia noi colonişti. Aceeaşi situaţie o reflectă şi documentul care fixa hotarele acelei comunităţi de traci din sudul Dobrogei - civitas Ausdecensium - de pe care erau alungaţi ţăranii daci învecinaţi, cărora le aparţinuseră altădată aceste pământuri.

În epoca romană se constată o creştere simţitoare a numărului de aşezări rurale, dintre care unele de străveche origine geto-dacică, altele, mult mai recente, formate după anexarea provinciei. Felul cum a fost redistribuită proprietatea asupra pământului după cucerirea Dobrogei, ca şi regimul juridic şi fiscal privilegiat de care s-au bucurat reprezentanţii păturilor exploatatoare, au dus la formarea unei proprietăţi mici şi mijlocii a căror dezvoltare a schimbat în mare măsură structura relaţiilor agrare din Dobrogea romană.

Nici unul dintre documentele din secolele I-III d.Hr. nu aminteşte constituirea în Dobrogea a vreunui latifundiu imperial sau particular. Numeroase inscripţii ne dovedesc însă prezenţa şi dezvoltarea unui nou tip de exploatare agricolă, villa sau praedium, cu totul deosebit de felul exploatării agricole din perioada anterioară cuceririi romane.

Unul dintre aceşti noi proprietari, C. Iulius Quadratus, al cărui praedium se găsea în împrejurimile Capidavei, cumulează funcţia de primar al satului (princeps loci) cu aceea de conducător al unei însemnate unităţi administrative: quinquennalis territorii Capidavensis. Monumentul său funerar este împodobit pe două din feţele sale cu scene din viaţa agricolă a Dobrogei romane: de o parte este reprezentat un păstor păzindu-şi turma, de alta un agricultor arând cu plugul cu doi boi. Deasupra plugului apare chipul zeului italic al ogoarelor şi turmelor, Silvanus.

Un alt proprietar roman din Ulmetum, Titus Flavius, ridică un altar în cinstea lui Iuppiter. Alţi proprietari, decedaţi chiar la conacul lor (obiti ad villam suam), făceau parte din rândurile aceleiaşi categorii privilegiate de colonişti romani. O familie de proprietari, Cocceii, descendenţi ai unui M. Cocceius Vitlus, veteran al cohortei I Ubiorum, împroprietărit la Capidava poate pe la anul 98 d.Hr., îşi lasă din tată în fiu moştenirea părintească.

Asemenea proprietari mici şi mijlocii se întâlnesc pretutindeni în Dobrogea romană, fie în satele din jurul oraşelor pontice şi dunărene, fie în satele din circumscripţiile rurale. Un astfel de mare proprietar, Aelius, care-şi construieşte pe la 140 d.Hr. Încă din viaţă pentru sine, pentru soţia sa, Flavia Victorina, şi pentru fiul său, Aelius, un monument funerar, aminteşte în inscripţie că era buleuta Histriae, adică membru al sfatului orăşenesc din vechea cetate de la Histria.

Din 157 d.Hr. datează monumentul lui Lucius Pompeius Valens, originar din oraşul Ancyra din Asia Mică, care ocupase la Histria demnitatea de arhonte şi de preot al zeului Liber-Dionysos, dar trăise cea mai mare parte din timp la ţară (consistit regione Histri) pe proprietatea sa. Lângă Tropaeum Traiani avea o proprietate senatorul roman L. Aelius Marcianus, al cărui administrator (vilicus), era un sclav ce poartă numele neroman de Iaehetav. O inscripţie din 324, aminteşte pe un libert, Valerius Nilus, actor al proprietăţii unui ofiţer roman, L. Valerius Victorinus, căzut în lupta de la Calcedon dintre Constantin cel Mare şi Licinius.

Check Also

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Dobrogea în perioada prăbuşirii stăpânirii romano-bizantine (602-679)

Evenimentele din anul 602 însemnau pierderea provinciilor nordice ale imperiului, care au fost luate în …

Dobrogea în timpul stăpânirii bizantine

În veacurile XI-XIII, teritoriul României dintre Dunăre şi Marea Neagră s-a aflat sub stăpânire bizantină. …