Din veacul al zecelea, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Din veacul al zecelea, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut în „Timpul”, nr. 15 din 20 ianuarie 1878.

A fost publicat, prima dată, în volum în Opere X. Publicistica.

Informaţiile istorice din articolul lui Eminescu sunt exacte, cu excepţia ofensivei lui Ioan Tzimiskes, asediului şi înfrângerii ruşilor la Silistra.

Acţiunea menţionată de poet nu are loc în anul 1972, ci în 2 aprilie - 24 iulie 1971.

Mihai Eminescu

Fragment

Şesurile dintre Volga, Nistru şi Prut au fost totdeauna bogate în populaţiuni războinice şi neliniştite care, negăsind piedici până în Carpaţi şi până în Balcani, părăseau locuinţele lor şi porneau în lume spre a cuceri alte ţări. Istoria Daciei vechi după colonizare consistă aproape numai din călcările roiurilor de popoare din răsărit, istoria Moldovei înscrie asemenea mulţime de războaie întâi cu tătarii, apoi cu cazacii, în fine istoria noastră nouă - cine n-o cunoaşte? Cine nu ştie câte invazii dinspre răsărit am avut de la Petru cel Mare încoace?

Dar nu erau ţările noastre ţinta cuceririlor. Precum popoarele germanice tindeau la Roma, cetatea pe şapte munţi de lângă Tibru, aşa popoarele slavice, care au primit religia creştină din Bizanţ, întindeau odinioară mâna lor spre Roma nouă, cetatea pe şapte dâmburi de lângă Bosfor. Descendentul lui Rurik a făcut războiul Bizanţului la anul 907 dar n-au putut să coprindă puternica cetate. Un alt duce, Igor, a pornit pe câteva mii de corăbii mici de la gurile Dniprului ca să ia Bizanţul cu asalt, însă asemenea în zadar.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …