Din ceas dedus…, de Ion Barbu (comentariu literar, rezumat literar)

Lirica modernă a lui Ion Barbu ilustrează, după propria mărturisire, relaţia dintre matematică şi poezie: „Ca în geometrie înţeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă, întrucât există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos, unde se întâlneşte cu poezia”.

Etapa ermetică (1925-1926), din care face parte volumul Joc secund, este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte inventate: „Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte” (Tudor Vianu).  Conceptul „ermetic” înseamnă abscons, încifrat, la care accesul se face prin revelaţie şi iniţiere, amintind de Hermes, zeul grec care deţinea secretele magiei astrologice.

Volumul de poezii Joc secund exprimă concepţia lui Ion Barbu despre lume şi viaţă asemănătoare cu aceea a lui Platon şi anume că arta, ca şi lumea, este o copie a ideilor. Arta poetică a lui Barbu este ilustrată de poeziile Din ceas, dedus... şi Timbru, crez artistic mărturisit de poet: „Versul căruia ne închinăm se dovedeşte a fi o dificilă libertate: lumea purificată până a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcţie, un semn al minţii”.

Poezia Din ceas dedus... este numită de unii critici literari şi Joc secund, după numele volumului în deschiderea căruia este inclus, mai ales că poetul nu i-a pus un titlu, intenţia lui fiind ca acest text liric să iniţieze cititorul într-un univers unic, inconfundabil. Poezia este, aşadar, o artă poetică a liricii lui Barbu, în sensul unei concepţii exprimate într-un limbaj şi o viziune aparte, specifice poetului-matematician.

În spirit modern, imaginarul poetic barbian transfigurează realitatea concretă prin oglindirea în şinele liric, răsfrântă apoi, purificată, sub forma poeziei, ca act intelectual de autocunoaştere.

Tema

Tema poeziei exprimă, în principal, ideea lumii purificate prin reflectarea în oglindă, ideea autocunoaşterii şi ideea actului intelectual ca afectivitate lirică.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia Din ceas dedus... este structurată în două catrene, în care Barbu defineşte o lume de esenţe ideale, prin detaşarea totală de real. Poezia este, în concepţia lui Barbu, un joc al esteticului pur, idee exprimată concis, „nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte” (Tudor Vianu).

Ion Barbu

Strofa întâi plasează expresia artistică în atemporal, poetul căutând în real - „Din ceas” - frumosul - „adâncul acestei calme creste” -, care se răsfrânge în sine însuşi ca într-o oglindă. Eul liric restrânge spaţiul poetic la „o lume purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru”. Actul creaţiei capătă astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al minţii.

Aşadar, în viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, „un joc secund mai pur”, ca manifestare strictă a minţii, în care se reflectă realitatea, „Tăind pe înecarea cirezilor agreste, / În grupurile apei, un joc secund, mai pur”. Răsfrângerea realităţii în luciul apei este ilustrată printr-o subtilă antiteză între „calme creste” şi „cirezile agreste” (câmpenesc, rustic).

Strofa a doua exprimă o altă viziune despre poezie, care este „Nadir latent”, (nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului-şi aflat la intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă), sugerând concepţia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică. „Poetul ridică însumarea”, calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit al Spaţiului exterior şi întâlneşte poezia, simbolizată prin metafora „harfe resfirate”, aflată în „zbor invers” spre esenţele nevăzute şi neştiute ale universului.

Ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric „istoveşte” pentru „cântec”, iar creaţia îşi are riscurile şi jertfele ei, căci înţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge în mod desăvârşit la cititor. Această tristeţe poetică este exprimată prin verbul aflat la prezentul etern, ca o autoadresare, „le pierzi” ori printr-un participiu, „ascuns”, sugestiv pentru sensurile absconse ale poeziei. Transparenţa imaginilor artistice este simbolizată prin metafora meduzelor ce schimbă culoarea apei de la suprafaţa mării, formând „clopotele verzi”, atrăgând astfel privirile până în străfundurile misterioase, aşa cum orice creaţie transpune artistic realitatea.

George Călinescu interpreta metafora astfel: „Poezia e [...] lumina fosforescentă a meduzelor care sunt văzute numai pe întuneric, adică atunci când ochii pentru lumea întinsă se închid”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Poezia lui Ion Barbu a fost acuzată de neclaritate în expunerea ideilor şi de încifrare a simbolurilor, dificultatea receptării ei fiind mai întâi cauzată de concizia exprimării, dar şi de sintaxa poetică în care predomină terminologiile ştiinţifice, luate mai ales din matematică - „însumare” -, neologismele cu rol de epitet - „nadir latent” - şi recurgerea la elipse, dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, îngreunând astfel descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric. Aşadar, înţelegerea poeziei lui Barbu este dificilă din cauza structurii interioare de natură ştiinţifică şi a conciziei textului liric, adică „extrema condensare” a stilului său (Tudor Vianu).

Prozodia

Poezia Din ceas dedus..., alcătuită din două catrene, are versuri lungi, cu măsura de 13-14 silabe, iar rima este încrucişată.

Mitul oglinzii, la care apelează arta lui Ion Barbu, este mai mult o modalitate stilistică, prin care realitatea se răsfrânge în conştiinţa umană ca într-o oglindă sau în luciul apei, iar imaginile reproduse de poet nu sunt copiate, redate exact din lumea exterioară, ci spiritualizate în mod individual. Oglinda semnifică, aşadar, „reflectarea ideală şi spiritualizată a cosmosului în conştiinţă” (Şerban Cioculescu).

Poezia Din ceas dedus..., model de concizie lirică, capodoperă a creaţiei artistice a lui Ion Barbu, constituie o profundă artă poetică, atât prin concepţia poetului asupra rostului şi rolului artei, cât şi prin aceea că este un adevărat cod ce deschide înţelesurile poetice ale universului liric barbian, cu totul unic în literatura română.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …