Dimitrie Dăscălescu

Dimitrie Dăscălescu (1827 - 28 septembrie 1863, Focşani) - poet. Tatăl, Ştefan Scarlat Dăscălescu, era un om instruit, călătorise prin Europa şi a lăsat interesante însemnări politice.

Dăscălescu a învăţat de mic franţuzeşte, a călătorit la Berlin şi Paris pentru studii, dar s-a întors în ţară fără vreo diplomă universitară. A fost numit sameş la Iaşi, apoi preşedinte de tribunal în judeţul Putna, funcţie din care a fost destituit în 1856 pentru activitatea sa, publicistică şi politică, prounionistă. În preajma Unirii, Dăscălescu era administrator al districtului şi deputat al judeţului Putna (unde avea moşia I Doaga), iar în 1860, membru al Comisiei centrale de la Focşani, din care făcea parte şi poetul Grigore Alexandrescu.

Dăscălescu este autorul unor modeste încercări poetice pe gustul epocii, strânse în volumul Ziorile (1854) şi reproduse, unele, în 1855, în „Foiletonul Zimbrului” şi „România literară”. Fiziologii (Căsătoria, Stelele trecătoare) şi sonore versificări sceptice, lipsite de substanţă lirică, pe tema eternei dăinuiri în lume a răului şi inechităţii sociale (Visuri goale, Anul nou, Absurditate), mici înscenări cu personaje „terifiante” (Babele, Jurământul hoţilor), epistole în care modelul vizibil este Grigore Alexandrescu (Epistolă către duh) nu adaugă nimic nou motivelor pe care exersaseră B.P. Mumuleanu şi comisul Vasile Pogor.

Dăscălescu moralizează continuu, intenţiile scrisului său sunt demascatoare, critice („la răi să dau oglinda câteodată în obraz”). El este mai cu seamă un satiric curajos, cu un limbaj direct şi viguros în Poezii noue (1856) şi în versurile publicate în „Steaua Dunării” (1855, 1856, 1858), unde a semnat şi cu pseudonimul Un provincial.

Crezul său politic şi laitmotivul versurilor sale este Unirea Principatelor. Îndelungile discuţii şi tergiversări, nehotărârea Guvernului provizoriu în momentul când i se cerea o atitudine fermă şi activă formează obiectul unor îndrăzneţe satire (Solonii noştri, Strigoii). Scrisori din Ţara Ţânţărească închipuie o corespondenţă între doi ţânţari pe tema civilizării şi progresului social, pretext pentru dezvoltări satirice.

Personajul Cinci Ţânţari, boier bătrân, temător de reforme, încearcă să apere un sistem învechit de guvernare, invocând respectul pentru obiceiuri şi datini, Hafiz Ţintar e un tânăr cu idei democratice (egalitate, distincţia meritului), dar destul de prudente. Alegoria e cam silită, dar nu i se poate nega autorului darul disertaţiei agreabile. Pe alocuri, Dăscălescu anticipa, în limbajul şi procedeele retorice ale satirei, Scrisorile eminesciene. Abilitatea versificării şi exprimarea curată, românească, în contextul franţuzit al epocii, au fost apreciate de Alecu Russo.

Opera literară

  • Ziorile, Iaşi, 1854;
  • Scrisori din Ţara Ţânţărească şi Poezii noue, Iaşi, 1856.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …