Dimitrie Cuclin

Dimitrie Cuclin (24 martie 1885, Galaţi - 7 februarie 1978, Bucureşti) - scriitor, estetician, folclorist, filozof,  compozitor, muzicolog şi profesor. Studiile muzicale le-a început la Galaţi (1896-1897, 1899-1903) cu Constantin Cuclin (1896-1897), Gheorghe Cociu şi Ioan Bohociu (teorie-solfegiu), continuându-le la Turnu Măgurele (1897-1899) şi la Conservatorul din Bucureşti (1903-1907) cu D.G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, fugă şi compoziţie), Robert Klenck (vioară), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră), Robert Klenck (vioară), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră) şi Constantin Dimitrescu (orchestră). S-a perfecţionat la Conservatoire National de musique din Paris (octombrie-decembrie 1907) cu Charles Marie Widor (compoziţie) şi la Schola Cantorum din Paris (1908-1914) cu Vincent d’Indy şi August Serieux (compoziţie).

Profesor suplinitor la clasa de orchestră a lui Alfonso Castaldi (1918-1919), profesor de istoria muzicii şi estetică muzicală (1919-1922), contrapunct, fugă, forme muzicale şi estetică muzicală (1930-1939), armonie, contrapunct şi compoziţie (1939-1948) la Conservatorul din Bucureşti; profesor de vioară la City Conservatory of Music şi la Brooklyn College of Music din New York (1924-1930). A scris studii, eseuri, articole, cronici muzicale, recenzii, pamflete etc. în „Muzica”, „Muzică şi poezie”, „Armonia” (Botoşani), „Rampa”, „Epoca”, „România nouă”, „Neamul românesc”, „Cronicarul”, „Contemporanul”, „Tribuna” (Cluj Napoca), „Cronica” (Iaşi), „Scânteia”, „România liberă” etc. A fondat şi a condus revista „Foaia volantă” din Bucureşti (1932-1933). A susţinut concerte-lecţii, prelegeri, conferinţe, emisiuni de radio şi televiziune, comunicări ştiinţifice în ţară şi peste hotare (Statele Unite, Franţa, Cehoslovacia, Italia etc.).

A scris 333 de parabole, poezii, sonete şi poeme în limbile română, engleză şi franceză. A scris romane, eseuri, dialoguri de filosofie şi artă, piese de teatru (The Strange Appointment, Le cauchemar des esprits, Duşmanul şi Stroe Leudeanul), librete (Soria). A tradus în limba română librete de operă (Samson şi Dalila de C. Saint-Saens), texte de oratorii (Bach şi Handel) şi versete din Fastele de Ovidiu (primele două cărţi). A tălmăcit în limba engleză poezii şi poeme de Mihai Eminescu. A publicat La sonate du coq gaulois (Bucureşti, 1919), Poems (Bucureşti), Doine şi sonete (Bucureşti, 1932), Agamemnon, spectacol tragic în două părţi, text după Aischylos, libret cu 67 citaţiuni muzicale (Bucureşti, 1944), Parabole (Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Gândul, 1944) şi Sofonisba, tragedie într-un prolog şi trei acte în versuri (Bucureşti, 1944).

A fost distins cu Premiul I de compoziţie George Enescu (1913), Premiile Academiei Române (1923, 1934), Premiul naţional de compoziţie (1939), Ordinul Muncii, clasa I (1955), Premiul de Stat clasa I (1955) şi Ordinul „Meritul cultural”, clasa I (1969).

Activitatea ştiinţifică, artistică şi filosofică a lui Cuclin - personalitate singulară de tip enciclopedic, universal - s-a desfăşurat din fosa orchestrei (ca instrumentist) şi catedra din învăţământ până la condeiul de ziarist, muzicolog, critic muzical, etnomuzicolog, bizantinolog, poet şi prozator, autor dramatic şi traducător, estetician şi filosof, dar mai presus de toate compozitor de operă, oratoriu şi cantată, muzică simfonică şi camerală, vocală şi instrumentală. Impresionantă prin amploare şi surprinzătoare prin diversitate de genuri şi forme muzicale, moştenirea artistică a lui Cuclin rămâne - deocamdată - unică în cultura românească modernă. Prin originalitatea, noutatea şi îndrăzneala ideilor sale teoretice şi practice, Cuclin a impus muzicii, filosofici muzicii şi muzicologiei autohtone dimensiuni absolut excepţional în context universal.

Scriind cu o uşurinţă şi naturaleţe uimitoare (trei simfonii într-un singur an), aproape întotdeauna direct în cerneală, fără reveniri şi refaceri, Cuclin a căutat să evite repetările în muzica simfonică şi camerală, încercând mereu formule şi formaţii inedite, fără a abdica de la sintaxa limbajului şi stilului său atât de riguros şi personal. Adept hotărât al grandiosului în creaţie (simfonie, operă, tratate teoretice, estetică), Cuclin s-a singularizat în peisajul culturii muzicale româneşti prin vastitatea şi proporţiile gigantice ale lucrărilor (1.235 de pagini conţine Simfonia a XII-a, 616 pagini Simfonia a X-a), numărul impresionant al ciclurilor vocale şi instrumentale.

A întreprins incursiuni în problemele acusticii, cântului gregorian şi melosului bizantin, fără a ocoli matematica, astronomia, lingvistica etc. şi în general ştiinţele pozitive. A mânuit arsenalul de argumente istorice, estetice şi teoretice muzicale cu un bagaj luxuriant de informaţii, propriu savantului în arta sunetelor şi disciplinelor filosofice. Pornind de la ideea identificării sursei folclorului, Cuclin a încercat să descopere la strămoşii noştri acel melos ancestral, care a oferii pecetea originalităţii cântecului popular românesc: „enigma dacică”. Prin esenţă - folclorul nostru este „unic” - după Cuclin - distingându-se prin elevaţia spiritualităţii, strălucirea luminozităţii, puterea vitalităţii, perfecţiunea arhitecturală, cu acel farmec inconfundabil al „sentimentalităţii nostalgice”.

În întreaga sa operă, Cuclin a valorificat folclorul în toate formele şi genurile muzicale, socotindu-l capabil să stimuleze şi să confere pecetea originalităţii artei autohtone. În gândirea compozitorului, originalitatea creaţiei putea să aibă doar trei aspecte (pozitiv, negativ, neutru) din care se reţinea unul, opera de artă consacrând numai originalitatea pozitivă, proprie geniului creator-autentic. Există la Cuclin o consecvenţă a gândirii estetice şi istorice care îl particularizează pe muzician şi-i conferă moştenirii sale ştiinţifice o unitate şi personalitate inconfundabile.

Meritul excepţional al operei teoretice a lui Cuclin constă în faptul că oferă un sistem unitar de gândire românească, demn de a fi integral şi comparat cu modelele marilor culturi universale. Desigur, poli să fii de acord sau să respingi punctele sale de vedere, dar argumentele de logică, bagajul de cunoştinţe tehnice, risipa de cultură ce o investeşte în ideile şi teoriile sale rămân pe cât de bizare, pe atât de captivante şi originale. Totuşi, înverşunata apărare a canoanelor clasice în privinţa formelor muzicale, susţinerea - exclusivă - a sistemului funcţional la baza tuturor reformelor stilistice (moştenire oarbă de la Vincent d’Indy, profesorul său adorat), respingerea oricăror sintaxe sonore modeme, dezvăluie limitele compozitorului.

Adept al definiţiilor, caracterizărilor, aforismelor, cugetărilor filosofice, părerilor despre inovaţie, tradiţie, inefabil şi originalitate în artă, Cuclin nu ocoleşte dezbaterile şi polemicile contradictorii, interpretările subiective, pe care de cele mai multe ori nu le poli accepta. Atitudinea de-a dreptul ostilă fală de muzica contemporană, atonală şi experimentală l-a izolat pe măsura scurgerii anilor, apogeul atingându-l la vârsta patriarhală (80-90 de ani). Nu a cunoscut concesii nici în faţa oficialităţilor şi cu atât mai mult în faţa modelor şi curentelor epocii. Retras în umbra partiturilor şi scrierilor teoretice în ultimul sfert de veac al vieţii, impunându-şi singur o detaşare pe care a socotit-o - eronat - „independentă”, Cuclin a căzut pradă unor exagerări şi exclusivisme în judecăţile de valoare ce poartă amprenta patimii (a se vedea jurnalele intime, convorbirile, corespondenţa).

Ca om, Cuclin a cucerit prin modestie. Ca dascăl, a impresionat prin vastitatea informaţiilor şi profunzimea ideilor. Ca savant, a dominat prin inteligenţă şi fineţe a spiritului. Ca literat, a surprins prin puritatea şi expresivitatea limbii moştenite de la strămoşi. Ca muzician a atras prin monumentalitatea, varietatea şi originalitatea operei. Tocmai datorită acestui cumul de virtuţi excepţionale, gânditorul şi creatorul muzical Cuclin a rămas - paradoxal - străin şi opac în faţa cuceririlor estetice şi tehnice înnoitoare ale secolului XX, devenind astfel un „caz” aparte în peisajul componisticii noastre. Exemplul edificator ni-l oferă ciclul unitar al celor 20 de simfonii ce îl situează (ca număr, dimensiuni, bagaj orchestral şi vocal, perspectivă filosofică ele.) în vârful piramidei muzicii româneşti. Primele 14 simfonii semnifică ocolul dublului univers sonor al celor 12 tonalităţi (prima constituind „prologul”, iar a XIV-a „epilogul”). Următoarele partituri au amprentă personală. Toate dispun de o formă fixă: 1. Acţiune; 2. Reacţiune; 3. Meditaţie; 4. Triumful acţiunii asupra reacţiunii. Proporţiile Simfoniilor a V-a, X-a şi XII-a sunt gigantice, fără egal în muzica românească.

Pe plan teoretic, Cuclin a susţinut o reformă radicală a sistemului funcţional, prin schimbarea definiţiilor teoretice clasice (dominantă este orice funcţiune „atrasă” de funcţiunea tonică, sau orice element îndeplineşte o funcţie diatonică în oricare din cele 12 tonalităţi aflate în practica uzuală ele). Este dificil a pătrunde în labirintul gândirii sale muzicale, dar nimeni nu poale nega specificitatea sistemului său estetic şi teoretic. Pe plan strici metafizic, filosofia muzicianului se încadrează într-un dualism personal între Esenţă şi Substanţă.

Este greu de a-l descifra pe Cuclin atunci când exprimă pe calea sunetelor relaţia subiect-obiect, spiril-materie, absolut-relativ, adevăr-realitate, abstract-concret, dar nu imposibil. Poale că raportul indestructibil între conţinut şi formă să ofere cheia tuturor revelaţiilor operei sale. Prin tot ce a lăsat moştenire posterităţii, Cuclin se înscrie printre acele personalităţi de excepţie ale culturii româneşti din prima jumătate a veacului XX care fascinează prin monumental şi luxuriant, fiind departe de a se lăsa clasificat, înţeles şi tălmăcit imediat la dimensiunea unui autentic savant al muzicii noastre. Fiecare notă aşternută pe portativ are o semnificaţie de esenţă filosofică la Cuclin şi aceasta fiindcă toată viata s-a condus după principiul că „muzica este barometrul cultural al omenirii”.

Muzică de teatru

  • Soria (1911), operă-madrigal în 5 acte, libretul de Dimitrie Cuclin;
  • Ad majorem feminae gloriam (1915), spectacol tragic în două acte, în versuri cu un prolog, libretul de Dimitrie Cuclin;
  • Traian şi Dochia (1921), poem dramatic în 4 acte, libretul în versuri de Dimitrie Cuclin, premiera: Iaşi, 1985, Opera Română, Corneliu Calistru;
  • Agamemnon (1921), spectacol tragic în două părţi, libretul în limbile română (Bucureşti, 1944) şi franceză de Dimitrie Cuclin, după Eschylos, lectură publică la pian, Bucureşti, 24 iulie 1931, Mihail Andricu, în „Muzică şi poezie” nr. 8, Bucureşti, 1936 (fragment din Partea I, Scena VI, Vestitorul Talthybios povesteşte înfrângerea troienilor, voce şi pian);
  • Bellerofon (1925), tragedie muzicală în 5 acte, libretul în limbile română şi franceză de Dimitrie Cuclin;
  • Meleagridele (1958), tragedie muzicală în 3 acte, cu un prolog şi un epilog, libretul de Dimitrie Cuclin;
  • Tragedie în pădure (1962), balet.

Muzică vocal - simfonică

  • Mic poem pentru voce şi orchestră (1914) textul în limba franceză de Dimitrie Cuclin;
  • Liturghia nr. 5 - Solemnă - în Mi major, versiune concertantă pentru cor mixt şi orchestră, Isus înaintea morţii, (1920), cantată pentru cor mixt şi orchestră, textul de Dimitrie Cuclin, Feerie de Crăciun (1923), pentru solişti, cor mixt şi orchestră;
  • David şi Goliath (1928), oratoriu pentru solişti, cor mixt şi orchestră, versuri de Dimitrie Cuclin, 11 aprilie 1941, Bucureşti, Corul Societăţii „Carmen”, Dimitrie Cuclin (cu pian);
  • Serenadă (1935), pentru cor şi orchestră, versuri de Oscar Wilde;
  • Aripi (1942), odă pentru cor şi orchestră, versuri de Vasile Militaru;
  • Imn ţării mele, pentru cor şi orchestră, versuri de Cicerone Theodorescu;
  • Suntem argonauţii acestor timpuri (1956), poem pentru cor mixt şi orchestră, versuri de Ioan Meiţoiu (cuprinde: 1. Pământul nostru românesc; 2. Ţară, ţară, maică bună; 3. Cinstire mâinilor de aur: 4. Urcăm îndrăzneţ către soare), Timişoara, 1969;
  • Cetatea-i pe stâncă (1969), cantată bariton, cor bărbătesc şi orchestră, versuri de Cicerone Theodorescu., Bucureşti, 1978, Filarmonică, Mircea Basarab;
  • Flori de august (1963), poem vocal-simfonic pentru tenor, cor mixt şi orchestră, versuri de Dimitrie Cuclin.

Muzică simfonică

  • Nitokris (1907), uvertură pentru orchestră;
  • Preludiu pentru orchestră (1908), Simfonia I (1910-1932), Bucureşti, 22 februarie 1915, Filarmonică, George Enescu (Scherzo), integrală, Bucureşti, 5 decembrie 1940, Filarmonica, Nicolae Brânzeu (cuprinde: Uvertură şi Elegie la moartea lui Vincent d’Indy, Scherzo);
  • Suita I pentru orchestră de coarde;
  • Doina pour hautboi et orchestre;
  • Suita a II-a pentru pian şi orchestră;
  • Triptic pentru orchestră (1928), Bucureşti, 1930, Radio Bucureşti, Mihail Jora (Amurg, Partea a II-a), integrală, Bucureşti, 15 decembrie 1940, Filarmonică, Mihail Jora (cuprinde: Amurg, Noapte, Zori);
  • Valse en Ut majeur;
  • Valse en Si bemol, nr. 11;
  • Horă pentru orchestră;
  • Grande marche (1930);
  • Marş funebru în memoria generalului Joffre (1930);
  • Valse orchestre. Suite miscellanee (1932), concert pentru orchestră de coarde, Bucureşti, 1932, Radio, Mihail Jora;
  • Simfonia a II-a în re minor (1938). Bucureşti, 1939, radio, Dimitrie Cuclin;
  • Concert pentru pian şi orchestră (1939), Bucureşti, 1972, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu (imprimare), Bucureşti, 1974, Ana Iftinchi şi Irina Lăzărescu (versiune pentru 2 piane);
  • 5 Colinde pentru orchestră (1940), Bucureşti, 22 decembrie 1940, Filarmonică, Constantin C. Nottara;
  • Marş jubiliar (1942), pentru orchestră mare;
  • Simfonia a III-a în Do major (1942), Bucureşti, 1943, Radio Dimitrie Cuclin;
  • Rapsodie prahoveană (1944);
  • Simfonia a IV-a „Făgeţeana” în Si minor (1944), Târgu Mureş, 1965, Filarmonică;
  • Rondo românesc (1944);
  • O nuntă-n Bărăgan (1944);
  • Simfonia a V-a, în La minor (1947), pentru solişti, cor mixt şi orchestră;
  • Simfonia a VI-a în Sol bemol major (1948);
  • Simfonia a VII-a în Fa diez major (1948);
  • Simfonia a VIII-a în Mi bemol minor (1948);
  • Simfonia a IX-a în Do diez minor (1949), Arad, (1962), Filarmonică, Nicolae Brânzeu, Bucureşti, 1957;
  • Simfonia a X-a în Si bemol major (1949), cu cor;
  • Simfonia a XI-a în La bemol major (1950), dedicată lui W.A. Mozart. Arad, Filarmonică, Nicolae Brânzeu;
  • Simfonia a XII-a în Sol major (1951), cu solişti şi cor;
  • Simfonia a XIII-a în Fa major (1951), Arad, 3 ianuarie 1959, Filarmonică, Nicolae Brânzeu;
  • Simfonia a XIV-a în Mi minor (1952), Bucureşti, iunie 1972, Filarmonică, Mircea Basarab;
  • Simfonia a XV-a, în La minor (1954), iniţial Concert pentru vioară şi orchestră (1920), Bucureşti, 1932, Radio;
  • Simfonia a XVI-a în Sol major „Triumful păcii” (1959), Bucureşti, 1963, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu;
  • Dansuri româneşti (1961), pentru orchestră mare;
  • Simfonia a XVII-a (1965), Bucureşti, 19 februarie 1966, Filarmonică, Mircea Basarab;
  • Simfonia a XVIII-a, în Re major, „A fericirii” (1967), Bucureşti, 1969, Filarmonică, Mircea Basarab;
  • Concert pentru clarinet şi orchestră (1968);
  • Simfonia a XIX-a, în Mi bemol major (1971);
  • Simfonia a XX-a, în do minor „Triumful înfrăţirii popoarelor” (1972).

Muzică de cameră

  • Cvartet de coarde nr. l (1913), suită pentru 4 instrumente de coarde;
  • Menuetscherzo pentru cvartet de coarde (1914);
  • Trio pentru pian, vioară şi violoncel (1924), Bucureşti, 1955;
  • Suită pentru violoncel şi pian (1932), versiune după Suita a X-a pentru vioară solo;
  • Mică suită pentru violoncel şi pian (1939);
  • Cvartet de coarde nr. 2 (1948);
  • Cuartet de coarde nr. 3 (1949);
  • Nostalgie, pentru oboi solo;
  • Doină pentru oboi şi pian;
  • Suită pentru oboi şi pian;
  • Sonată pentru flaut şi violoncel (1953);
  • Trio pentru clarinet, trompetă şi fagot (1954);
  • Cvartet pentru 2 viori, violă şi clarinet (1955);
  • Cvintet pentru instrumente de suflat (1955);
  • Trio pentru harpă, violoncel şi contrabas (1955);
  • Preludiu şi fugă pentru orgă (1963);
  • Preludiu şi fugă pentru orgă în Do major (1963);
  • Preludiu şi fugă în Fa major.

Muzică instrumentală pentru pian

  • Temă cu variaţiuni (1903);
  • Meditation pour piano;
  • Allegro de sonată pentru pian (1909), 3 versiuni;
  • Sonata I pentru pian, în sol minor (1909, revizuit în 1960), Bucureşti, litografia Conservatorului, 1986;
  • Lied-Scherzo pentru pian (1910);
  • Mică gavotă pentru pian;
  • Menuet în Mi major pentru pian;
  • Suita a II-a în Mi bemol major pentru pian, (1911);
  • 3 Corale pentru pian (1921-1922);
  • Grande Suite d’ airs roumains pour piano (1922);
  • Sonata a III-a pentru pian (1926), în formă de sonată în Lucrări pentru pian de Cuclin, Bucureşti, litografia Conservatorului, (1983);
  • Triptic pentru pian (1929), (cuprinde: A Sunset, Night şi Dawn);
  • Nunta Zamfirei (1931), suită melodramă pentru pian;
  • Children’s Paradise (1935);
  • Petite fantaisie pour piano (1932), bagatelă în Sol major pentru piano (1939);
  • Suita I pentru pian de jocuri populare româneşti (1940), (cuprinde: Sârbă, Învârtită, La luncă, Murguleţul şi Hora);
  • Suita a II-a pentru pian de jocuri populare româneşti (1940), (cuprinde: Clopoţelul şi Sârba);
  • Suita a III-a pentru pian de jocuri populare româneşti (1940), (cuprinde: Drumul dracului, Pe la noi pe sub pădure, Sârba florilor, Hora şi Învârtită);
  • Suita a IV-a pentru pian de jocuri populare romaneşti), (cuprinde: Învârtită, Sârba, Hora);
  • Suita a V-a pentru pian de jocuri populare româneşti (1940), (cuprinde: Hora, Bulgăreasca, Bobocica şi Horă);
  • Suita a VI-a pentru pian de jocuri populare româneşti (1940), în Lucrări pentru pian de Cuclin, Bucureşti litografia Conservatorului, 1983 (cuprinde: Sârbă, Sârba de la noi, Loziorara şi Sârba trompeţilor); coral variat pentru pian (1941);
  • Hora pentru pian (1943);
  • Fantezie (1955), din Recital de pian, partea a III-a, închinat memoriei lui Bach, în „Muzica”, Bucureşti, supliment nr. 4, 1956;
  • In memoriam (1955), piesă dedicată lui George Enescu, în „Muzica”, supliment nr. 5, Bucureşti, 1955, Sonata a V-a pentru pian (1957), dedicată memoriei lui Beethoven;
  • Suită pentru pian în Re major (1957), dedicată memoriei lui Handel;
  • Fughetă pe un motiv din al III-lea coral variat pentru pian (1961).

Muzică instrumentală pentru vioară (şi pian)

  • Reverie şi perpetuum mobile (1903), pentru vioară şi pian;
  • Concert în Re major pentru vioară şi pian (1903);
  • Gorjian Dances, pentru vioară şi pian;
  • Suita I-a pentru vioară solo (1918), Bucureşti; idem în „Muzica”, supliment nr. 4, Bucureşti, 1956;
  • 2-eme Suite pour violon solo (1918-1922);
  • 3-eme Suite en sol mineur pour violon (1919);
  • Suita a IV-a pentru vioară solo;
  • Suita a V-a pentru vioară solo (1919);
  • Suita a VI-a pentru vioară solo (1920);
  • Suita a VII-a pentru vioară solo (1920);
  • Suita a VIII-a pentru vioară solo (1920);
  • 3 Studii pentru vioară solo;
  • Tempo di hora pentru vioară solo, în „Muzica”, supliment nr. 4, Bucureşti, 1956;
  • Rondo pentru vioară solo (1921), în „Muzica”, supliment nr. 4, Bucureşti, 1956;
  • Menuet pentru vioară solo;
  • Suita a IX-a pentru vioară solo (19221);
  • Suita a X-a pentru vioară solo (1922);
  • Suita în Sol major pentru vioară solo (1922);
  • Menuette;
  • Gavote and Air for Violon and Viola (1929);
  • Horă pentru vioară şi pian (1930);
  • Poem pentru vioară şi pian (1954);
  • Baladă şi Allegro vivo pentru pian (1956);
  • Rondo pentru vioară şi pian (1965).

Muzică corală

  • Semănătorii (1907), pentru cor mixt, versuri de Vasile Alecsandri;
  • Rodica (1907), pentru cor mixt, versuri de Vasile Alecsandri;
  • Primăvara (1908), madrigal-rondo pentru cor mixt, versuri de Dimitrie Cuclin;
  • 12 Madrigale pentru cor în stil popular (1916), versuri populare;
  • 12 Imnuri engleze pentru cor şi pian (1928), versuri engleze;
  • Ave Maria (1929), pentru cor mixt şi pian;
  • Dinspre zare (1930), colind pentru cor mixt, versuri de Dimitrie Cuclin;
  • Psalmul XXXVI, pentru cor mixt, Liturghia I-a în Fa major (1936);
  • Imn (1937), pentru cor mixt, versuri de Vasile Alecsandri;
  • Hora colo-n jos (1938), pentru trei voci egale;
  • Liturghia a II-a în mi minor (1938); pentru două voci bărbăteşti;
  • Liturghia a III-a în La major (1939);
  • Prunchiuleţ (1940), colind pentru cor mixt în „Izvoraşul” nr. 1, Bistriţa, judeţul Mehedinţi, 1940;
  • Liturghia a IV-a în Sol major (1940);
  • 84 Cântece pentru copii (1942);
  • Coruri pentru două voci egale, versuri de Dimitrie Cuclin;
  • Patru colinde pentru cor mixt (1944);
  • 101 Cântece populare pentru cor mixt (1944);
  • Coral variat pentru cor mixt (1948);
  • 21 Coruri, Bucureşti, litografia Ministerului Învăţământului, 1956;
  • Coruri, Bucureşti, 1958 (cuprinde: Coruri mixte a cappella - Dor, dorule, Colo-n vâlcea, Măi, vântişor, Dormi, puişor, Mi-i tristă floarea, Doamne măi, măre, Prea mi-e dragă dumbrăvioară, Dinspre zare, Rondo de primăvară, Măi vântişor II, Frunză verde dii stejaru, Scherzo, Pe hudiţa armenească, Ce frunză, Frunzuliţă de şerpei, Foaie verde ca lipanul, Pitulice, mută-ţi cuibul, Jelui-m-aş şi n-am cui, Cine m-o dat dorului, Coruri bărbăteşti a cappella - Frunză verde coji de nucă, Ce te legeni, codrule şi Când aud c-o să mă duc);
  • Imn ţării mele (1971), pentru cor mixt, versuri de Cicerone Theodorescu, în Patria mea, frumoasă Românie, Bucureşti, 1972; idem în Cântecul, prietenul nostru, Bucureşti, 1984;
  • Patru coruri pentru voci egale, în Cântece şi madrigale, Bucureşti, 1966 (cuprinde: Când aud c-o să mă duc, Ce-a iubit inima mea, Pârâuaş cu apă lină - versuri de Dimitrie Cuclin, Frunză verde de-alunică);
  • Republică - izvor de frumuseţi (1966), pentru cor mixt, versuri de Ioan Meiţoiu;
  • Pământ al ţării (1966), pentru cor mixt cu pian, versuri de Ioan Meiţoiu;
  • Pământul nostru românesc (1969), pentru cor mixt, versuri de Ioan Meiţoiu, Bucureşti, 1970;
  • Florile patriei (1973), poem pentru cor mixt, versuri de Ioan Meiţoiu, Bucureşti, 1973;
  • Urcăm îndrăzneţ către soare (1975), pentru cor mixt, versuri de Ioan Meiţoiu; în Republică, mândria noastră, Bucureşti, 1975;
  • Să ne prindem toţi copii, cântece pentru copii, Bucureşti, 1983 (cuprinde: Copilaşii, Fuga dup-un fluturaş, Mili, Pe alei, Cine?, Tiţu, Niculiţă, Fonfârlici, Fluturel, Gărgăriţa, De ce?, Pui de cuc, Hai să-ntindem toţi o horă, Pif-Paf, Puiul, Bobocel de trandafir, Cărăbuş, Mielul, Suie turma, Bunica, Furnicu-ţa, Bateţi sârba, De la munte, Hai să-mbrăţişăm o horă, La plimbare, Puişor, Anotimpurile, Să ne prindem toţi copii, Vijelia, Hai prin arşiţa de soare, Dă-mi o floare, Curge Oltul, Rândunelele, Trece carul cu doi boi, Lăcuşorul, Păsărică de pe crâng, Peste văi şi Soarele).

Muzică vocală

  • Vilanelle (1907), pentru voce şi pian, versuri de Jean Passerat;
  • Trei sonete vechi şi o epigramă (1913-1914), pentru voce şi pian, versuri de Ronsard, Du Ballay, Philippe Desportes, Boileau;
  • 7 Doine din război (1917), pentru voce şi pian versuri de Dimitrie Cuclin (1917), (cuprinde: Mămuca, Foaie verde cu bănat, Doină zic, Ştii, murgule, Vitreg, Doamne, Sentinela şi Duşmanul);
  • Melodii pe versuri de Al. T. Stamatiad (1917), pentru voce şi pian (cuprinde: Crinul, Farmecul, Un singur suflet, Singurătate şi Pastel);
  • Parlenza (1917), pentru voce şi pian, versuri de Ion Minulescu;
  • 3 Lieduri pe versuri de Radu D. Rosetti (1920), pentru voce şi pian (cuprinde: Lacrămi, Piatra şi Când);
  • Dilemă (1923), pentru voce şi pian, versuri de Enăchiţă Văcărescu;
  • Poem (1925), pentru voce şi pian (orchestră), versuri în limba engleză de Dimitrie Cuclin;
  • 50 Melodii în stil popular românesc (1923-1930), pentru voce şi pian;
  • Serenadă (1928), pentru voce şi pian, versuri de Oscar Wilde;
  • 5 Cântece pe versuri populare, pentru voce şi pian (cuprinde: Când îmi vine puica-n gând, Feţişoara vecinii, Măi bădiţă, puiule, Am avut o mândră dragă şi De la noi a treia casă);
  • Ce te legeni, codrule, pentru voce şi pian, versuri de Mihai Eminescu;
  • Prin cereşti vitralii, pentru voce şi pian, versuri de I.Gr. Perieţeanu;
  • 2 Cântece pe versuri populare, pentru voce şi pian (cuprinde: Când aud c-o să mă duc şi Bădiţa cu struţ de rouă);
  • 25 Cântece pe versuri populare, pentru voce şi pian (cuprinde: Mamă dragă, De aici până la mândra, Fă-mă Doamne, ce mi-i face, Foaie verde sălcioară, Foaie verde samulatră, Firica, Auzit-am şi-o ştiu bine, Toate fetele se duc, Cucule de pe hinteu, Frunză verde şi-o lalea, Foaie verde şi-o lalea, Foaie verde, flori domneşti, Foaie verde bob năutu, Şi-am avut trei mândruliţe, Frunză verde de dudău, Mândra mea de astă vară, Of, de-ai veni mândro la mine, Frunză verde bujor, Foaie verde, foi domneşti, Foaie verde matostat, Săltiţă, săltiţă, Foaie verde, foaie fragă, Foaie verde leuştean, Mândro, mândruliţa mea şi Măi, Marine, măi;
  • 5 Cântece pe versuri populare şi 2 Cântece pe versuri populare;
  • Patru lieduri pe versuri de Tudor Arghezi (1963), pentru voce şi pian (cuprinde: Viteazule; Râvnă; Trândăvie; Bună dimineaţa, primăvară);
  • Lieduri pentru voce şi pian, pe versuri de Ioan Meiţoiu (1965), Bucureşti, 1985, cuprinde:

- Ciclul I - Priveam pe zare câmpul plin de rouă, Când umbra timpului, Sub calme crengi de flăcări, La cine le gândeai, Sub stele aplecate, Atâtea nopţi de arşiţi, Aştept zadarnic, Dar tu visai, Mi-a înflorit o creangă, În codrul de baladă, Salcâmul îşi deschide coroana, Din câte sărutări şi Cu jocul despărţirii;

- Ciclul II 1968 - Departe-n stele, După aceea, La fel cândva, Paharul, Comori, Vioară, Livada, Arcaşul, Zodia de foc, E anotimpu-n care..., Iubirea, O portocală, Săgeţi lunecătoare, Va trebui, Ca-ntr-un balet, Argonauţii, Puncte cardinale, Când oamenii, Mi-ai spus, În mii şi mii de flori, Dans peste păduri, Păunul toamnei, Ancora, Mi-ai spus că vii, Alb şi albastru, Pe lângă bucurii şi Pasăre de cuir.

Muzicologie - teorie muzicală

  • Despre simfonie, în „Armonia” nr. 10-12, Botoşani, 1931;
  • Chestiunea Filarmonicii şi a Operei Romane. Memoriu, în „Foaia volantă” nr. 1, 3, 4, 7 şi 9, Bucureşti, 1932; idem în broşură;
  • Musique, art, science et philosophie, Bucureşti, 1934;
  • Monografii. Contribuţie la eventuala reformă a fundamentelor muzicii (I). Sistemul diatonic. Gama şi funcţiunile care o alcătuiesc. Funcţiunile prime, Bucureşti, 1934; II. Funcţiunile secundare gama cromatică, gama dublu cromatică, Bucureşti, 1934; III. Gama prin comă, Bucureşti, 1934; IV. Funcţiunile inverse, Bucureşti, 1934; V. Gama prin comă enarmonică, Le role du chant gregorien dans le passe jusqu’a nos jours et du chant byzantin dans l’avenir, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina” - I.E. Torouţiu, 1936; idem în rezumat italian; idem în româneşte, în „Muzică şi poezie”, Bucureşti, 1936;
  • Introducere în sistemul „Sfert de ton”, în „Muzica” nr. 2, Bucureşti, 1957;
  • O istorie polemică a muzicii. Corespondenţă, ediţie critică de Viorel Cosma pe marginea corespondenţei Doru Popovici-Dimitrie Cuclin, Iaşi, 1983.

Filosofie şi estetică muzicală

  • Fiinţa creatoare în compoziţia muzicală, în „Muzica” nr. 1-4, Bucureşti, 1916;
  • Tratat de estetică muzicală, Bucureşti, 1933;
  • Confesiunile unui compozitor şi estetician: Dimitrie Cuclin, în „Tribuna” nr. 29, Cluj Napoca, 17 iulie 1969;
  • Cugetări, în „România literară” nr. 20, Bucureşti, 13 mai 1971;
  • Tratat de metafică, manuscris;
  • La Theorie de l’Imortalite, manuscris;
  • Nou tratat de estetică muzicală, manuscris.

Folclor şi etnomuzicologie

  • Despre cântecul popular românesc, în Musical America, New York, 1926;
  • Folclorul şi individualitatea creatoare, în „Muzică şi poezie” nr. 2, Bucureşti, 1935, şi nr. 3, 1937;
  • Despre cântecul românesc, în „Muzică şi poezie” nr. 5, Bucureşti, 1937;
  • Gânduri asupra cântecului popular românesc, în „Convorbiri literare” nr. 5-6, Bucureşti, 1943;
  • Despre armonizarea modală, în „Muzica” nr. 4, Bucureşti, 1957.

Învăţământ, didactică

  • Memoriu asupra stării actuale a învăţământului muzical secundar (în colaborare cu Victor Gheorghiu, Ştefan Popescu şi Constantin Brăiloiu), Bucureşti, 1935;
  • Tratat de forme muzicale, Bucureşti, 1934;
  • Manual de muzică pentru clasa I secundară, Bucureşti, 1936; idem pentru clasa II, 1937; idem pentru clasa III, 1937; idem pentru clasa IV, 1937; idem pentru clasa V, 1937;
  • Tratat elementar de muzică, Bucureşti, Institutul Geografic Militar, 1946;
  • Tratat despre ştiinţa muzicii (1964), manuscris (în colaborare cu Vladimir Meşala);
  • Tratat de ştiinţa compoziţiunii muzicale (1975), manuscris.

Memorialistică

  • Ion Bârsan, Convorbiri cu Dimitrie Cuclin, Galaţi, 1995.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …