Dimitrie Ciocârdia-Matila

Dimitrie Ciocârdia-Matila (10 ianuarie 1798, Săcueni, judeţul Dâmboviţa - 1 ianuarie 1860, Bucureşti) - poet şi publicist.

Fiu de boier scăpătat, orfan la opt ani, autodidact pasionat, cunoscător al limbilor franceză şi greacă, Ciocârdia-Matila se afla la 18 ani în preajma domnitorului Ioan Gh. Caragea; în 1829 era al doilea vistiernic, şi după 1830, când s-a înrolat în miliţia naţională ca praporgic, ajunge chiar aghiotant domnesc. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Filarmonice (1833).

Făcându-se ecoul nemulţumirii generale, el redactează în 1843 un memoriu prin care demasca abuzurile săvârşite de fanarioţi (Neamului românesc, prea plecată plângere). Memoriul fiind considerat un act de instigare la revoluţie, Ciocârdia-Matila este destituit de Gheorghe Bibescu şi îndepărtat din capitală. Va fi numit, totuşi, judecător în ţinutul Ialomiţei.

Prin 1847-1848 era judecător de instrucţie şi „cârmuitor” al judeţului. A fost procuror acuzator în procesul intentat de Guvernul Provizoriu coloneilor I. Odobescu şi I. Solomon şi maiorului Grigore Lăcusteanu. După 1848, considerat proscris politic, e împiedicat să revină în armată. Unionist, a făcut parte din Comitetul Central al Unirii, constituit în 1857 la Bucureşti. A luat parte la Congresul de Pace de la Bruxelles.

Cele mai multe dintre proiectele literare ale lui Ciocârdia-Matila (un volum de poezii, o piesă de teatru) nu s-au realizat. Se păstrează manuscrisul inedit al unei traduceri din Lamartine (Crucea). Puţine dintre scrierile sale au fost tipărite. O poezie incendiară, Recunoştinţa Valahiii, apare în „Curierul românesc”, iar traducerea elegiei La Chute desfeuilles de Millevoye, în „Curiosul”. O alegorie, ce biciuia trădătorii revoluţiei, a intrat într-o culegere de Satire politice alcătuită la 1884 de C.D. Aricescu.

Dintre manuscrise reţin atenţia două pamflete antimonarhice, îndreptate împotriva domnitorilor Gheorghe Bibescu şi Barbu Dimitrie Ştirbei: Adresa recunoscătoare la plecarea prinţului Ştirbei din Principat (datat Craiova, 1853) şi Neamului românesc, prea plecată plângere, care îl aşează pe între creatorii speciei la noi. El mânuieşte un limbaj violent şi sigur, traducând exact intensitatea indignării. Poseda arta dificilă a portretului moral, şi mai ales o retorică flexibilă, cu treceri repezi de la ironia subtilă la satiră (M.N. Rusu îl vede drept „Paul-Louis Courier al nostru”).

A mai publicat broşurile prounioniste Ce se cuvine să cerem de la Adunarea ad-hoc (Paris, 1856), Privire asupra trecutului şi prezentului Principatelor Moldo-Române (1857), O aruncătură de ochi asupra Unirii Principatelor Române (1857), semnată Un Român din Bucureşti, şi O aruncătură de ochi asupra administraţiei Valahiei de la 1849 la 1859, semnată Un Român.

Opera literară

  • O alegorie, în Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime între anii 1840-1866, ediţie îngrijită de C.D. Aricescu, Bucureşti, 1884;
  • Adresa recunoscătoare la plecarea prinţului Ştirbei din Principat (publicată de M.N. Rusu), 1973.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …