Diana, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Diana, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 11 din 1 februarie 1884.

A apărut pentru prima oară în volum în Poesii în 1890.

Eminescu începe elaborarea poeziei în epoca studiilor universitare în 1874 şi o continuă la Bucureşti în 1881-1882.

Se păstrează în trei manuscrise în trei versiuni.

Cercetătorii trimit pentru titlu la Diana din Louvre, reprodusă într-o gravură pe copertă la volumul lui Alexandru I. Odobescu, Pseudokinegheticos din 1874.

Mihai Eminescu

Diana

Ce cauţi unde bate luna

Pe-un alb izvor tremurător

Şi unde păsările-ntr-una

Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană

Şoptesc cu zgomotul de guri

Ce se sărută, se hârjoană

În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare

Vrei să priveşti un straniu joc,

O apă vecinic călătoare

Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,

E-o nouă viaţă-n orice zvon,

Şi numai tu gândeşti aiurea,

Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate

Şi glasul tainic de izvor?

S-auzi cum codrul frunza-şi bate,

S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,

Din valuri reci, din umbre moi,

S-apar-o zână liniştită

Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie

Mânuţe albe de omăt,

O faţă dulce şi bălaie,

Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,

Ea trece mândră la vânat

Şi peste frunze fără număr

Abia o urmă a lăsat.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …