Dezvoltarea industrială, comercială şi edilitară a Craiovei la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 locuitori - era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcării etc. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primul deceniu al celui de al XX-lea, în Craiova se dezvoltă ateliere şi mici fabrici metalurgice, specializate în construirea de maşini şi unelte agricole, pentru a satisface nevoile agriculturii din zona Olteniei.

Pe scară mult mai mare, datorită profiturilor ridicate ce se obţineau, s-a dezvoltat industria uşoară. Mai toate stabilimentele industriale erau profilate în prelucrarea produselor agricole, aceasta fiind, de fapt, trăsătura caracteristică a industriei din Craiova. Ca atare, morile, brutăriile etc. vor ocupa un loc principal în ponderea industriei locale. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, existau în oraş mori de mare capacitate care asigurau atât necesităţile interne, cât şi o însemnată producţie destinată exportului.

Progrese apreciabile sunt consemnate în industria alcoolului. De asemenea, tăbăcăriile îşi lărgesc şi diversifică producţia. Printre tăbăcăriile mai mari se remarcă cea de la Bucovăţ-Craiova, înfiinţată în 1882, care prelucra, în 1904, 12.000-15.000 de piei. Industria textilă, care se bucura de avantajele legii pentru încurajarea industriei naţionale, nu s-a dezvoltat la nivelul aşteptat. Cea mai importantă întreprindere, Fabrica de barchete, încă de la 1893 lucra cu 43 de războaie de ţesut. În oraş mai existau două fabrici de dimie, una înfiinţată în 1878, care producea 9.000 metri anual şi alta, înfiinţată în 1902, care producea 8.000 metri anual. Fabrica de postav „Oltenia”, înfiinţată la începutul secolului, a ajuns să lucreze cu 200 de muncitori.

În Craiova, o dezvoltare importantă a înregistrat industria materialelor de construcţii: cărămizi, ţigle, ipsos etc. Dezvoltarea lor a fost posibilă datorită atât existenţei materiilor prime cât şi lucrărilor ce s-au realizat pentru modernizarea oraşului. Cele mai importante întreprinderi de acest fel erau „P. Andreescu”, înfiinţată în 1898, care producea circa 6.000.000 bucăţi de cărămidă, şi „Cernele”, specializată în producţia de cărămidă, ţiglă şi sobe de teracotă. Pentru prelucrarea lemnului existau ateliere unde se lucrau mobilă la comandă şi se construiau trăsuri şi cupeuri.

Dezvoltarea comerţului în Craiova la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a cunoscut un ritm viu. Dacă în 1890 se aflau în oraş 124 firme comerciale, în 1900 numărul acestora s-a ridicat la 341, iar în 1906 la 646, acest ritm de creştere menţinându-se şi în anii următori. Ca număr, predominau firmele comerciale coloniale, măcelării, cereale, articole de manufactură, băuturi spirtoase, pescării, fructe, articole de fierărie, lemne şi cherestea. Urmau firmele comerciale de galanterie, pielărie, papetărie, maşini agricole, maşini de cusut, articole electrice, ceasornicărie etc.

Majoritatea mărfurilor, cu excepţia cerealelor şi vitelor, se desfăceau din prăvălii sau depozite. Vitele şi cerealele se vindeau în târguri de săptămână. Cerealele se vindeau direct la magaziile proprietarilor de mori şi exportatorilor, care „erau lipsite de orice control” în ceea ce priveşte „măsurătoarea la predare şi răspunderea preţului”. Acest mod de desfacere a cerealelor era dezavantajos îndeosebi pentru micii producători de cereale, care erau speculanţi. Pentru a reglementa comerţul cerealier, comitetul Bursei din Craiova a decis să se înfiinţeze un târg permanent de cereale, care urma să-şi înceapă activitatea în noiembrie 1904.

Camera de comerţ şi industrie din Craiova dispunea peste câţiva ani ca cerealele şi derivatele lor să nu se desfacă decât în târgul de săptămână, „fiind oprită orice vânzare în oraş ca şi în raza de 5 km în jurul oraşului”; aceasta presupune că târgul „controlat” nu a funcţionat. Această cameră a hotărât să se înfiinţeze în oraş un obor de cereale permanent, însă abia după război acesta va funcţiona normal. Mari cantităţi de cereale cumpărau proprietarii de mori, mai ales Şt. Barbu Drugă şi alţi exportatori de cereale. Craiova era puternic prinsă în tranzacţiile europene, mai ales cu cereale.

Pentru cereale, exportatorii craioveni aveau legături cu firmele străine Alexander & Londra; J.C. Vauput, Anvers; Eduard Mayer, Dusseldorf; H. Cramer, Berlin şi Hamburg; N. Newmann, Rotterdam; Sohapringer & Weil, Zurich; J. Burgogne, Marsillia; G. Afenduli, Trieste; M.M. Cuvela, Napoli şi altele. În schimb se importau coloniale, ceasuri şi piese de ceasornicărie, articole de manufactură, maşini de cusut, maşini agricole, bijuterii. Majoritatea firmelor exportatoare dispuneau de mari capitaluri şi erau solicitate de firmele străine.

Structura comerţului în Craiova oglindeşte caracterul economiei judeţelor Olteniei, în care predomina agricultura. Spre finele secolului se afirmă şi comerţul bancar. La începutul secolului, în Craiova se aflau 6 bănci şi 2 case de schimb. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, dezvoltarea industriei, comerţului şi băncilor a dus la dezvoltarea numerică a burgheziei din Craiova şi la creşterea puterii economice şi politice a acesteia. Populaţia creşte astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraş al României, după Bucureşti, care depăşea cincizeci de mii locuitori.

La populaţia sporită a oraşului se cereau şi progrese în domeniul edilitar. Acestea s-au produs, dar destul de anarhic, dând unor cartiere înfăţişări din cele mai bizare. Despre o sistematizare propriu-zisă nu se putea vorbi. Marele boier sau marele bancher îşi construiau după bunul plac locuinţe, este drept, fastuoase şi adesea cu gust, dar ignorând cele mai elementare reguli urbanistice. După 1880, principalele sale străzi erau Calea Unirii, strada Justiţiei, Bulevardul Gării, pentru care se încearcă o oarecare sistematizare: se pavează cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir, aduse din Elveţia, Franţa sau Belgia. S-au făcut trotuare, iar pe marginea acestora au început să se planteze pomi.

Primele becuri electrice luminează Teatrul Theodorini, în 1887, iar oraşul îşi are, din 1895, uzina sa proprie, în urma unei concesiuni făcute casei Allgemaine Electricitats Geselleschaft. De asemenea, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, se introduc serviciile de salubritate publică, se construiesc canalul colector, băile comunale, abatorul şi o nouă piaţă. Se discută mult, ani la rând, dar se face puţin sau deloc, în privinţa aprovizionării cu apă a oraşului, a introducerii canalizării, a tramvaiului.

Sub aspect edilitar, la hotarul celor două secole Craiova a cunoscut evidente prefaceri. S-au construit astfel numeroase clădiri de utilitate publică sau particulare, s-au amenajat parcuri şi grădini, s-au ridicat câteva monumente publice. Noile clădiri sunt construite în diferite stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, românesc şi mai ales ecletic, de meşteri francezi, italieni, nemţi sau români şi cu materialele adesea de cea mai bună calitate, aduse din străinătate.

În ultima parte a secolului al XIX-lea au fost reconstruite la Craiova biserica Obedeanu şi biserica Sfântu Dumitru. Între 1901-1903 s-a amenajat Parcul Bibescu, pe suprafaţă ceva mai mică de 100 ha, în stil romantic, după planurile arhitectului peisagist francez E. Redont, precum şi Lunca Jiului, parc-pădure, pe o suprafaţă de 60 ha, ca şi parcul palatului Dinu Mihail. Un oraş modern era de neconceput fără statui şi monumente. Oficialităţile sau diverşi particulari au luat şi-n această direcţie o serie de iniţiative. Primele lucrări de acest gen şi-au făcut apariţia abia în primii ani ai celui de al doilea deceniu al secolului XX.

Check Also

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …

Craiova – un valoros for ştiinţific

Societăţile ştiinţifice craiovene (cu deosebire „Prietenii ştiinţei”) au întreţinut relaţii de rodnică colaborare cu secţiunile …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Craiova în anii creşterii primejdiei fasciste

Anii 1933 şi 1934 au fost bogaţi în manifestaţii de unitate muncitorească, comunişti, socialişti şi …

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …