Dezvoltarea economică a oraşelor greceşti din Dobrogea în secolele V-I î.Hr.

Coloniile greceşti (şi acele din Dobrogea nu constituie, din acest punct de vedere, o excepţie) întreţineau cu oraşele de unde-şi trăgeau originea legături statornice, politice şi culturale, dar înainte de toate economice, trimiţând metropolelor materiile prime de care acestea duceau lipsă şi primind de la ele produse meşteşugăreşti precum şi unele „specialităţi” ale sudului egeean, cum ar fi untdelemnul şi vinul. Cea mai veche aşezare de acest fel din România, Histria, fiind o creaţie a milesienilor, era firesc ca săpăturile arheologice să ne ofere dovada schimburilor dintre ea şi Asia Mică, prelungite până la distrugerea Miletului de perşi, în pragul secolului al V-lea î.Hr.

Descoperiri de materiale ceramice provenite din atelierele Ioniei şi aflate în cele mai vechi straturi nu numai de cetate, dar şi din teritoriul ei rural (Tariverde), şi chiar în unele localităţi de pe malul sting al Dunării, nu lasă îndoială asupra faptului că, la mărfurile folosite pe loc, au venit să se adauge de timpuriu acelea răspândite prin intermediul histrienilor în interiorul pământului getic.

În schimbul produselor de peste mări, localnicii ofereau noilor veniţi prisosul lor de grâne, miere, ceară şi, mai ales, sclavi - la toate acestea adăugându-se, în cantităţi considerabile, peştele din Deltă, al cărui export spre Grecia avea să rămână de-a lungul întregii istorii a Histriei o îndeletnicire bănoasă a locuitorilor cetăţii.

Din capul locului, şi pentru multe veacuri, prosperitatea Histriei s-a întemeiat - după, cum s-a mai menţionat - pe un comerţ de tranzit a cărui amploare se oglindeşte în descoperirile arheologice şi ale cărui căi de pătrundere au fost şi ele reconstituite. „Pe la 500 î.Hr. - putea scrie în această privinţă Pârvan - Dunărea, până la confluenţa cu Siretul, era o apă grecească, iar pescarii şi negustorii din Histria cunoşteau foarte bine ţara geto-scită pe care o străbăteau necontenit în susul şi în josul acestei părţi a fluviului, cu braţele, canalele, lacurile şi afluenţii săi”. Către aceeaşi vreme, Callatis, întemeiată mai de curând, într-o regiune puţin prielnică legăturilor cu ţinuturile de dincolo de Dunăre, se mulţumea să exploateze resursele unui sol mănos, muncit de locuitorii lui dintotdeauna, aşteptând să-şi constituie pe seama acestora un teritoriu orăşenesc ale cărui prime mărturii documentare ne întâmpină în veacurile următoare.

Grâne, piei, peşte şi miere - toate aceste bogăţii ale pământului get - precum şi numeroşi sclavi, luau drumul porturilor din sud; până la o vreme, al porturilor Asiei, după sfârşitul războaielor medice drumul Pireului, principalul port al Aticii, devenit în urma constituirii Ligii de la Delos principalul port al lumii greceşti. Cât de mare trebuie să fi fost pe la mijlocul secolului al V-lea î.Hr. importanţa regiunilor din jurul Mării Negre ca surse de materii prime şi, totodată, ca pieţe de desfacere pentru producţia propriilor meşteri o dovedeşte, dacă mai era nevoie, expediţia din anul 427 î.Hr., condusă de Pericle, în privinţa căreia informaţiile oferite de izvoare sunt departe de a fi îndestulătoare, dar despre care putem fi siguri că a urmărit - după cum s-a menţionat - să întărească influenţa ateniană în bazinul pontic, strângând legăturile cu regatul Bosporan, instaurând regimuri prietene într-o serie de cetăţi guvernate oligarhic, obţinând intrarea în „imperiul” său maritim a mai multor colonii ale Miletului, din numărul cărora a făcut poate parte şi Histria.

Oricât de strânse vor fi devenit schimburile cu Atica în perioada ce merge de la sfârşitul secolului al VI-lea până spre sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr., ele n-au fost de bună seamă singurele legături comerciale întreţinute de coloniile dobrogene de-a lungul celor două veacuri „clasice” ale istoriei greceşti. Raporturi active trebuie să credem că au existat şi între ele şi unele cetăţi din Grecia ori Asia, precum şi între ele şi unele colonii de pe ţărmurile vestic şi nordic ale Mării Negre, în ciuda faptului că până astăzi dovezile documentare ale acestor relaţii se lasă aşteptate.

E oricum neîndoielnic că negoţul cu grâne, de care atârna în cea mai mare măsură bunăstarea coloniilor pontice, n-ar fi cunoscut amploarea pe care i-o atribuie izvoarele, dacă la desfăşurarea lui normală n-ar fi contribuit cetăţile situate de-a lungul căii de apă ce unea Pireul cu una sau alta din coastele Mării Negre. Din numărul acestora, menţiuni speciale se cuvin Bizanţului şi Cizicului (aşezate, primul, la intrarea în Strâmtori, al doilea pe ţărmul asiatic al Mării de Marmara), şi nu-i de mirare că într-un fel sau altul numele amândurora sunt menţionate în legătură fie cu istoria economică, fie cu istoria politică ori culturală a oraşelor dobrogene.

Check Also

Efectele cuceririi Angliei. Feudalitatea şi viaţa economică

De pe vremea regilor saxoni existaseră ţărani şi seniori, colibe şi castele, dar spiritul saxon …

Dobrogea în perioada 527-602

Cel mai de seamă reprezentant al împăraţilor ridicaţi din sânul ţărănimii romanizate din Balcani, a …

Sclavi, liberţi şi oameni liberi în producţia meşteşugărească în Dobrogea romană. „Collegiile”

În producţia meşteşugărească din Dobrogea romană exploatarea mâinii de lucru a sclavilor avea o veche …

Stăpânirea romano-bizantină în Dobrogea (secolele IV-VII d.Hr.)

Pierderea Daciei a fost o lovitură grea pentru imperiul roman. Populaţia daco-romană ce nu se …

Primii capitalişti englezi

După ce războiul şi ciuma au dus la spargerea cadrului feudal, cadrul ghildei şi al …