Dezvoltarea economică a oraşelor din Dacia romană

Dezvoltarea oraşelor şi a vieţii orăşeneşti a fost legata de bogăţiile agricole sau miniere ale regiunii, de accesul pe care-l aveau în raport cu principala reţea rutieră a provinciei şi într-o oarecare măsură, de rolul lor ca puncte militare. Cu excepţia Sarmizegetusei romane, toate oraşele din provincia Dacia au înflorit pe vetrele vechilor aşezări dacice, a cărei toponimie au păstrat-o aproape regulat.

Traian şi succesorii săi au dus o largă politică de urbanizare în Dacia. Nucleele de dezvoltare a unor centre urbane sau aşezări rurale mai importante le-au constituit adesea grupurile de colonişti veniţi dintr-o anumită regiune. Acesta pare a fi cazul grupurilor de Asiani, Galatae şi Ponto-Bithyni, cunoscute epigrafic la Napoca, Germisara şi Apulum. Dar acest program de urbanizare nu a putut fi desfăşurat normal, din pricina caracterului predominant rural al regiunii, precum şi din cauza alarmei continue de la hotare.

Dintre oraşele Daciei romane, Drobeta s-a putut dezvolta rapid din punct de vedere economic şi urbanistic, graţie podului lui Traian, a drumurilor ce se legau aci şi a portului în care se încărcau mărfuri din întreaga Dacie. Prezenţa unor negustori străini în acest oraş îl indică drept centru de tranzacţii şi de export al multor mărfuri din Dacia. Vecina sa Dierna a avut o dezvoltare mai lentă, legată de funcţia sa de port, ca staţiune vamală şi ca loc de escală, pentru corăbiile ce se angajau a trece prin Cazane, apoi prin Porţile de Fier.

Romula situată în centrul unui mare şi bogat teritoriu agricol, s-a ridicat pe urmele unui modest sat dacic al cărui nume nu-l cunoaştem. La origine ea a fost o aşezare agrară, cu un mare număr de veterani, aşezaţi aci şi în teritoriul oraşului. Pe lângă situaţia de nod rutier, Romula şi-a dezvoltat puternic unele ateliere de producţie (ceramică, cărămidarii, geme etc.), care îşi răspândeau mărfurile în întreaga câmpie olteană. Înflorirea vieţii orăşeneşti a putut fi mult stimulată prin comerţul ce-l putea face cu populaţiile de la răsărit de Olt.

Pe teritoriul actualului Banat, în afară de Dierna, a ajuns la o dezvoltare orăşenească şi Tibiscum, ca o importantă întretăiere de drumuri comerciale şi centru agricol-păstoresc. El cunoaşte o înflorire mai însemnată numai pe timpul Severilor. Vecinătatea Sarmizegetusei i-a absorbit multe din posibilităţile economice pe care le avea la îndemână.

Sarmizegetusa, metropolă politică, culturală şi religioasă a provinciei, geografic nu se găseşte în centrul provinciei şi nici în mijlocul celor mai bogate regiuni agricole şi miniere ale Daciei. De asemenea, nu se ridică pe vatra unei aşezări dacice mai vechi şi nici nu a fost un centru militar însemnat. De aceea, din punct de vedere al vieţii economice, Sarmizegetusa a fost depăşită de Apulum mai favorizat ca aşezare. Ea a fost însă avantajată prin funcţia ce a deţinut ca sediu principal al administraţiei romane din Dacia, spre care se scurgeau multe bogăţii ale provinciei şi unde trebuiau ridicate edificii corespunzătoare. O inscripţie menţionează la Sarmizegetusa existenţa unui cântar public pentru cântărit mărfuri cu greutate mare.

Apulum a avut cea mai favorabilă aşezare economică şi administrativă dintre oraşele Daciei Superioare, ceea ce explică marea sa dezvoltare ca principal centru economic, militar şi administrativ al provinciei, în secolele II III d.Hr. El s-a dezvoltat şi a înflorit economic datorită văii Mureşului, vecinătăţii cu regiunea auriferă şi funcţiei deţinute de oraş ca centru administrativ.

Viaţa economică intensă a oraşului se deduce prin apariţia multor negustori locali, a unor colegii profesionale, a atelierelor de producţie pentru piaţă şi a activităţii unor proprietari de seamă, cum au fost familiile lui Aelius Antipater şi Aelius Marcellus. Oraşul avea şi un port la Mureş, unde se încărcau sare, lemne şi altele, spre a fi transportate cu plutele unui colegiu de nautae. Se făceau aci diferite tranzacţii comerciale la care tăbliţele cerate ne arată ca părtaşi şi pe soldaţii legiunii XIII Gemina, amestecaţi în comerţul cu sclavi.

După cum arată aşezarea sa geografică şi materialul epigrafic, întreaga dezvoltare a oraşului Ampelum se datorează funcţiei ce a îndeplinit-o, încă de la cucerirea provinciei, ca centru al regiunii exploatărilor de aur. Acest „oraş al minerilor” concentrase întreaga administraţie a exploatării aurifere, care l-a ajutat a promova din situaţia de vicus în aceea de municipium. Economic şi administrativ, Ampelum era puternic legat de oraşul Apulum.

Ridicarea economică a Potaissei apare înceată, până în momentul când se transferă aci legiunea a V-a Macedonica (167-168). Ştirile noastre privitoare la Napoca arată că înflorirea sa economică se datorează bogăţiei agricole a teritoriului său rural şi a aşezării la întretăierea mai multor drumuri.

Porolissum a fost cel mai nordic centru urban al provinciei, unde constituia pivotul de apărare a frontierei. Dar aşezarea de aci îşi datorează ridicarea sa economică, nu atât în funcţie de rolul unor canabae, cât mai ales prin schimburile comerciale ce se făceau cu populaţiile barbare dinafară graniţelor nordice ale provinciei.

În afară de oraşele amintite până aci, care au fost întemeiate de la început ori au fost ridicate ulterior la rangul de municipii sau colonii, în Dacia şi alte aşezări au ajuns la o însemnată dezvoltare economică şi administrativă, îndeplinind şi ele, într-o măsură mai mare sau mai mică, un rol asemănător cu cel al oraşelor.

Astfel, în Dacia sudică, Sucidava a cunoscut o dezvoltare urbanistică comparabilă întrucâtva cu a Drobetei. Ca port pe Dunăre, la capătul sudic al drumului Oltului, oraşul trimitea spre sudul grecesc o mare cantitate de mărfuri, mai ales cereale recoltate din câmpia Olteniei. La fel, în Dacia Superioară, o dezvoltare mai mare au luat localităţile Micia şi Germisara, datorită importanţei ce o deţineau ca centre economice pe valea Mureşului.

Micia dispunea de o puternică garnizoană militară, care-i asigura traficul pe Mureş în jos, până la vărsarea lui în Tisa, şi apăra în acelaşi timp regiunea minieră împotriva atacurilor iazigilor. Ea forma un punct de vamă, pentru exportul pe Tisa-Dunăre şi comerţul cu iazigii, situaţie care se reflectă într-o inscripţie locală, în care se venerează şi Genius commercii. Ambele centre erau legate economic de Sarmizegetusa, din a cărui territorium făceau parte, şi de Apulum.

În afară de acestea, s-au mai dezvoltat ca centre economice de oarecare importanţă şi cu un început de viaţă orăşenească, în Dacia Inferioară aşezările de caracter agricol în primul rând cele de la Enoşeşti (Acidava), Momoteşti (Rusidava), Cioroiul Nou, Răcari şi Bumbeşti, care erau şi centre ale unor teritorii cu caracter rural-militar, iar în Dacia Superioară localităţile Brucla (Aiud), Salinae (ocne de sare), Aquae (staţiune cu ape termale), Doştat (aşezare cu caracter agrar) şi altele.

O dezvoltare economică mai deosebită au avut şi unele dintre aşezările întemeiate în jurul castrelor, canabae. Nu există castru din Dacia lângă care să nu găsim aceste canabae, unde negustorul găsea clienţi pentru marfa adusă, iar populaţia vecină îşi putea desface produsele agricole ale micii ei gospodării. Prin faptul că soldaţii primeau o soldă, banul şi schimbul de mărfuri apăreau imediat în vecinătatea castrului. Astfel, unele canabae, luând o dezvoltare mai mare, ca de pildă cele de la Apulum, Potaissa şi Porolissum, au dat naştere oraşelor, iar altele, ca cele de la Micia, unor sate înfloritoare din punct de vedere economic.

Ca staţiuni balneare, romanii s-au folosit în primul rând, de actualele Băi Herculane (Ad Mediam), de apele termale de la Băile Geoagiului (Germisara), de cele de la Calan (Ad Aquas) şi, probabil, şi de altele, pe care nu le cunoaştem. Din mulţimea inscripţiilor şi sculpturilor găsite la Băile Herculane, rezultă că izvoarele termale de aici erau puse sub protecţia zeului Hercule, căruia bolnavii vindecaţi îi dau epitetele de: vindecătorul, sfântul, augustul, neînvinsul etc.

Alături de el, se mai venerau şi alţi zei ai sănătăţii, ca Aesculap şi Hygia, zeii şi geniile apelor vindecătoare şi alţii. Pentru căutarea sănătăţii vin aici oameni din toate provinciile învecinate. Băile sunt vizitate de către înalţii funcţionari şi bogătaşi ai provinciilor, cum au fost Calpurnius Iulianus, guvernatorul Moesiei sau cunoscutul mare proprietar funciar şi de sclavi din Apulum, Publius Aelius Antipater. Toţi îşi arată recunoştinţa faţă de zeii vindecători, ale căror ape îi scapă adesea de îndelungate suferinţe reumatice.

Apa calcaroasă şi feruginoasă de la Germisara avea proprietăţi radioactive. Baia termală de aci se găsea în apropierea castrului de la Cigmău şi a fost amenajată de către unităţi din legiunea XIII Gemina (după cum arată ştampilele pe cărămizi). Inscripţiile puse de bolnavii ce au vizitat aceste locuri se adresează zeilor vindecători, ca Hercule, Aesculap, Hygia şi Nimfele. Una dintre aceste închinări este redactată chiar în versuri.

În procesul exploatării bogăţiilor şi a populaţiei provinciei, oraşele au deţinut un loc însemnat. În general, oraşul este condus de elementele plutocratice venite prin colonizare, pe când la sat stau în primul rând cei supuşi prin cucerire şi sărăciţi, fiind şi acesta un aspect al antagonismului între sat şi oraş care apare şi în Dacia. La oraş este de asemenea şi centrul administraţiei de stat sau a teritoriului rural, al cămătarilor, al proprietarilor de ateliere şi prăvălii.

Oraşul posedă un însemnat număr de ateliere meşteşugăreşti care fac să crească producţia de mărfuri. În mare parte, aristocraţia funciară ce domiciliază la oraş şi posedă întinse terenuri în teritoriul vecin, este formată din veterani, care ocupă în acelaşi timp demnităţi municipale. Astfel la oraş circulaţia bănească este mai intensă, precum şi acumularea producţiei de bunuri aduse din teritoriul său, în detrimentul populaţiei rurale.

Check Also

Decebal şi cucerirea Daciei de către romani

Reunificarea triburilor dacice Ameninţarea tot mai serioasă pe care o reprezenta pentru Dacia prezenţa Romei …

Piaţa internă în România între 1864 şi 1878

Cu mult înainte de 1864 începuse a se forma în Moldova şi Ţara Românească o …

Dacia, Populaţie, Daco-romani

Originea poporului român şi a limbii române a constituit subiectul unor polemici istorice în centrul …

Caracterele generale ale perioadei de trecere la feudalism (secolele IV-X d.Hr.) în Dacia

Lupta maselor asuprite, precum şi atacurile triburilor libere dinafară, au dus la prăbuşirea sistemului sclavagist …

Regalitatea şi religia în Dacia

În secolele I î.Hr. – I d.Hr., societatea geto-dacică a cunoscut o perioadă de apogeu, …