Dezvoltarea comerţului şi a oraşelor în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Sporul cantitativ pe care-l cunoaşte producţia Moldovei şi Ţării Româneşti în secolul al XVIII-lea a îngăduit o intensificare a schimburilor pe piaţa internă şi o creştere a exportului de mărfuri, după cum, la rândul său, lărgirea pieţei - în proporţii care, de altminteri, nu trebuie exagerate - a stimulat producţia atât în domeniul agriculturii şi al ramurilor anexe, cât şi într-acel al meşteşugurilor.

Progresele economiei marfă-bani au însemnat noi breşe în poziţiile încă puternice ale economiei naturale, care-şi avea principalele puncte de sprijin în gospodăria ţărănească, într-o vreme când oraşele înseşi îşi mai satisfăceau o parte din nevoile alimentare prin propria lor producţie agricolă. Ele au contribuit în acelaşi timp la pregătirea terenului pentru dezvoltarea unor noi relaţii de producţie, a relaţiilor capitaliste.

Gospodăria ţărănească este obligată să arunce pe piaţă cantităţi tot mai mari de produse, pentru a face faţă unor sarcini fiscale din ce în ce mai grele. Creşterea în proporţii nemaiîntâlnite de la sfârşitul secolului al XVII-lea a exploatării turceşti şi participarea unei însemnate părţi a boierimii, băştinaşe sau de origine străină, la renta centralizată pe care o reprezentau impunerile de stat au silit ţărănimea, principala susţinătoare a birurilor, să-şi înstrăineze o parte tot mai însemnată a produselor obţinute, fără însă ca aceasta să însemne o creştere a nivelului său de viaţă sau crearea unor posibilităţi de investiţii.

Deşi schimbul dintre oraş şi sat se face în amândouă sensurile, achiziţiile ţărănimii de pe piaţă sunt încă reduse, ceea ce explică dezvoltarea relativ lentă a oraşelor şi precumpănirea în circulaţia de mărfuri a produselor agricole faţă de cele meşteşugăreşti. Dacă există în sânul ţărănimii o pătură înstărită care profită de legăturile cu piaţa, marea masă a ei se cufundă într-o stare de mizerie, evocată de numeroşi străini ajunşi prin părţile noastre.

O cantitate tot mai mare de produse este adusă pe piaţă de boieri şi mănăstiri. Posibilităţile de desfacere lărgite de care se bucură stăpânii de domenii duc, după cum s-a văzut, la creşterea rezervei senioriale, a cărei punere în valoare se realizează prin claca la care este constrânsă ţărănimea. Boierimea este în acelaşi timp principala consumatoare a produselor de import. Întrucât gospodăria boierească se face cu inventarul agricol al ţăranilor dependenţi, importul va consta în primul rând din produsele de lux cerute de clasa dominantă.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …