Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Moldova

În vremea în care în Moldova creşteau nemulţumirile populaţiei fata de politica regatului maghiar şi a feudalilor veniţi de peste Carpaţi şi se manifesta tendinţa noului stat de a se desprinde de Ungaria, creându-şi ierarhia sa feudală proprie, în Maramureş se petrecea un fapt oarecum asemănător. Politica dusă de regii maghiari de a desfiinţa vechile autonomii româneşti maramureşene, de a le încadra ierarhiei feudale a regatului maghiar, de a înlocui organizaţia voievodatului cu comitatul - menit să dea mai multă unitate regatului-întâmpină o puternică împotrivire din partea căpeteniilor locale.

Exponentul forţelor de rezistenţă din Maramureş era voievodul Bogdan, amintit în izvoare ca răzvrătit şi necredincios faţă de rege, încă din 1343. Folosind contradicţiile din sânul feudalilor români din Maramureş, regele maghiar Ludovic I de Anjou a reuşit să-l înlocuiască pe Bogdan din funcţia de voievod; el nu a putut însă desfiinţa instituţia, care, cu mici întreruperi, a continuat să existe.

Înfrânt în încercarea sa de a apăra autonomia Maramureşului, Bogdan se alătură mişcării din Moldova, îndreptată împotriva feudalilor supuşi regelui maghiar, şi ajunge, ales fiind de boierii moldoveni, conducătorul forţelor locale de rezistenţă. Profitând de conjunctura politică internaţională favorabilă pentru a desprinde teritoriul de la est de Carpaţi de regatul maghiar, de faptul că regele Ludovic era preocupat de conflictul cu Veneţia şi de problemele balcanice ce surveniseră după moartea lui Ştefan Duşan, precum şi de slăbirea presiunii tătare, Bogdan îndepărtează pe Bale, urmaşul lui Sas, credincios regelui maghiar, şi reuşeşte, în 1359, să pună capăt dependenţei Moldovei faţă de regatul maghiar.

Încercările regelui maghiar de a readuce Moldova sub dominaţia sa s-au dovedit zadarnice. Frecventele expediţii întreprinse în acest scop s-au izbit de împotrivirea hotărâtă a populaţiei. Cronicarul maghiar Ioan de Târnave arată că „regele Ludovic mai în fiecare an pornea război împotriva rivalilor şi rebelilor şi mai adeseori în contra moldovenilor”. În expediţiile purtate în Moldova, cu scopul de a readuce această ţară în situaţia de supunere faţă de coroana maghiară, regele Ludovic de Anjou a fost ajutat de o parte a feudalilor români din Maramureş, care îi rămăseseră credincioşi şi care reuşesc să aducă la ascultare faţă de rege pe unii dintre răzvrătiţi.

La 20 martie 1360, regele dăruia lui Dragoş, fiul lui Gyula, „credinciosul român din Maramureş”, mai multe sate „pentru slujbele dovedite în cele mai multe treburi şi războaie ale noastre, încredinţate şi date în seama lui şi mai cu osebire în reaşezarea României a Moldovei, potrivit iscusitei sale vrednicii, când a întors cu veghetoare grije şi cu neobosită strădanie pe calea statornicei credinţe ce trebuie păstrată către coroana regească, pe mulţi români răzvrătiţi, rătăciţi din calea credinţei datorate”.

În 1359, situaţia lui Bogdan în Moldova era asemănătoare cu aceea a lui Basarab, voievodul Ţării Româneşti, în 1330, şi ulterior cu a fiului acestuia, care, continuând politica tatălui său, caută - în aceeaşi perioadă în care voievodul Bogdan lupta împotriva regatului - să rupă şi el legăturile de dependenţă a ţării faţă de coroana maghiară. Coincidenţa de date e deosebit de importantă pentru a arăta paralelismul şi un oarecare sincronism, observate şi cu alte prilejuri în dezvoltarea istorică a celor două ţări româneşti. Situate la sud şi est de Carpaţi, ele s-au desprins treptat de sub suzeranitatea regatului feudal maghiar, pe măsură ce se consolidau raporturile feudale şi creştea puterea căpeteniilor politice locale. La mijlocul secolului al XIV-lea, stadiul de dezvoltare al celor două ţări era destul de avansat ca să permită crearea unor ierarhii feudale proprii.

În anii ce au urmat după 1359 se vădeşte acelaşi sincronism în efortul de emancipare politică a celor două state de la est şi sud de Carpaţi, de consolidare a noii organizări feudale. În 1364-1365, Ludovic de Anjou este silit pentru moment să renunţe la hotărârea de a îngenunchea pe Vladislav-Vlaicu, noul domn al Ţării Româneşti, care nu a putut fi adus în situaţia în care fusese Basarab la începutul stăpânirii sale.

Cât priveşte Moldova, din cauza eşecului încercării din anul 1365 de a-l supune pe Bogdan - care, „spre paguba majestăţii sale”, continua să domnească aci - regele maghiar se resemnează, încetează presiunea militară la răsărit de Carpaţi şi se mulţumeşte numai cu confiscarea averii lui Bogdan din Maramureş, pe care o dăruieşte voievodului Bale, cel alungat de pe tronul Moldovei. După 1365, data morţii lui Bogdan, regele maghiar, restabilind pacea cu Moldova, recunoştea de fapt schimbările petrecute la răsărit de Carpaţi.

În vremea domniei lui Bogdan, noul stat de sine stătător Moldova începe să-şi întindă hotarele înspre nord, sud şi est, prin înglobarea altor formaţiuni politice existente pe teritoriul de la est de Carpaţi. În legătură cu modul de organizare a statului moldovean, Misail Călugărul, interpolator al cronicii lui Grigore Ureche, ne-a păstrat o caracterizare plastică şi veridică. Despre primele domnii ale Moldovei, el spune: „Şi-ntr-acea începătură a fost domniia ca o căpitănie”. Interpolatorul avea în vedere atât limitele teritoriale ale statului condus de primii domni moldoveni, cât şi organizarea lăuntrică a acestui stat.

Deşi anul 1359 însemnează un moment hotărâtor în desăvârşirea procesului de formare a statului feudal independent moldovean, consolidarea deplină a acestuia se va desfăşura până aproape de sfârşitul secolului al XIV-lea, când hotarele sale ajung până la Marea Neagră. Sfârşitul acestui secol marchează momentul de cristalizare a cadrului politic în care avea să se desfăşoare istoria medievală a Moldovei. Formarea statelor feudale româneşti reprezintă un moment de cea mai mare importanţă în istoria patriei noastre. Procesul de cristalizare a lor cunoaşte un paralelism care trebuie subliniat.

Ca rezultat al dezvoltării societăţii de la sud şi est de Carpaţi pe calea feudalismului, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, învingând piedicile dominaţiei tătare, în Moldova, şi tendinţele de stăpânire ale regatului maghiar, în Ţara Românească, apar formaţiuni politice închegate: cnezatele şi voievodatele. Dezvoltarea forţelor interne şi slăbirea presiunii externe au dat posibilitate acestor formaţiuni să se consolideze şi să-şi lărgească teritoriile în ultima treime a veacului al XIII-lea (1272-1288), când voievodatele dintre Carpaţi şi Dunăre luptă pentru autonomie, iar la răsărit de Carpaţi apare o „ţară a românilor”.

Procesul de constituire a acestor formaţiuni în state feudale a urmat apoi un drum mereu ascendent, înlesnit şi de împrejurările externe: slăbirea dominaţiei tătare la răsărit de Carpaţi şi anarhia feudală din regatul Ungariei. Astfel, la începutul secolului al XIV-lea, statul feudal Ţara Românească se găsea pe o treaptă evoluată, iar în nordul Moldovei, „ţara românilor” juca un rol însemnat în viaţa politică din aceste părţi răsăritene. Recunoaşterea lui Basarab, în primii ani ai deceniului al treilea al veacului al XIV-lea, ca mare voievod în Ţara Românească a constituit un moment de mare însemnătate, care a influenţat şi procesul de constituire a statului feudal moldovean, a cărui oaste lua parte în acelaşi timp la războaiele feudale din nordul şi estul Europei.

Cucerirea independenţei Ţării Româneşti, în urma victoriei armatei sale la 1330, a dat un nou imbold desfăşurării procesului de formare a statului feudal Moldova; feudalii moldoveni apar la 1332 destul de puternici, manifestând tendinţa de a lua în stăpânire noi teritorii. Lupta alături de armatele maghiare, împotriva tătarilor, în deceniul al cincilea al secolului al XIV-lea, a constituit o etapă superioară în procesul de extindere a statului feudal Ţara Românească înspre răsărit şi de închegare într-o formaţiune statală mai puternică şi mai cuprinzătoare a teritoriului Moldovei. La capătul acestei etape, în 1359, Ţara Românească apare pe deplin consolidată, iar Moldova ca un stat de sine stătător, care-şi va asigura independenţa prin victoria obţinută împotriva încercărilor regelui maghiar de a o supune.

Check Also

Povestirile istorice în versuri în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Cronicile versificate şi îndeobşte povestirile istorice în versuri, care încearcă să fixeze, într-o limbă înţeleasă …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Manifestările plastice ale artei populare în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Condiţiile istorice de dezvoltare a artei populare româneşti Arta populară românească s-a elaborat în procesul …

Presa în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Drumul ascendent al tinerei burghezii naţionale trebuia susţinut şi printr-o serie de organe de publicitate, …