Dem. Bassarabeanu

Dem. (Dumitru) Bassarabeanu (24 septembrie 1900, Craiova - 29 octombrie 1968, Bucureşti) - poet şi publicist. Este fiul Elenei şi al lui Ilie Basarabeanu. Nimic nu prevestea, în şcolaritatea lipsită de probleme a lui Bassarabeanu, viaţa dezordonată, deriva unei boeme eşuând în spleen sau în excesul potatoric. Era încă elev de şcoală primară în Craiova când începe să scrie versuri. Licean, îşi vede tipărite inimoasele compuneri în revista „Micul templier” (1912).

Adolescenţa însă scoate la iveală fondul intim al lui Bassarabeanu, care este acela al unui inadaptabil, de o sensibilitate aproape maladivă. Pe neaşteptate, el se eclipsează din orizontul imediat al urbei, ceea ce face ca, în 1932, zvonul despre moartea lui să se întindă fulgerător. Câteva necroloage deplâng stingerea prematură a unui bard nefericit. În scurtă vreme, lucrurile se lămuresc. Din pricina firii sale dificile, Bassarabeanu, care între timp se apropiase de cercurile socialiste, trece din slujbă în slujbă. Din când în când, îşi face apariţia în salonul literar al Elenei Farago. Din 1936, figurează ca membru fondator în Societatea Scriitorilor Olteni, iar în 1946 avea să fie cooptat în Societatea Scriitorilor Români. Dar el, ca poet, nu mai avea nimic de spus.

După debutul precoce din „Micul templier”, Bassarabeanu trimite versuri la „Fulgerul studenţimii” şi la „Revista copiilor şi a tinerimei”. Folosind uneori pseudonime (Delajiu, D.B. Delajiu, D. Paltin, Dem. Paltin, D.B. Silvan), va fi prezent cu poezii (în multe cazuri fiind vorba de republicări) în peste o sută de ziare şi reviste, îndeosebi din Bucureşti şi Craiova: „Adevărul literar şi artistic”, „Flamura”, „Omul liber”, unde, în două rânduri (1923 şi 1925), a avut funcţia de prim-redactor, „Săptămâna”, „Conştiinţa culturală”, „Convorbiri literare”, „Ecoul Capitalei”, unde a fost secretar de redacţie, iar în 1931 - director, împreună cu G. Gheorghiu, „Vremea nouă”, la care, în primul număr, din 1932, figura ca prim-redactor, „Ramuri”, „Presa nouă”, în redacţia căreia a lucrat, „Gând şi slovă oltenească” şi multe altele.

Numeroase poeme au fost strânse în plachetele Frumoasele (1927), 13 poezii (1939) şi în volumul Versuri (1934). Fără să fie un profesionist al ziaristicii, Bassarabeanu practică, în articolele pe teme la ordinea zilei, o gazetărie de atitudine, degajată de atonia şi întunecările liricii lui monocorde. Reportajele vădesc şi simpatie, şi compasiune pentru dezmoşteniţii soartei. Broşura Pacea universală perpetuă (1935), încropită împreună cu Crăciun C. Dronca, dovedeşte că poetul oltean are acces la utopie. În notaţiile critice pe marginea unor scrieri literare, el preferă textele de substanţă „natural emotivă”.

În comentariul, cu ton panegiric, Poezia lui Al. T. Stamatiad (1937), criticul de circumstanţă îşi varsă năduful pe felul de a scrie, „anarhic, arbitrar şi absurd”, prin care cohorta de „dadaişti, futurişti, integralişti, ermetişti” nu ar face decât să producă o „bâiguitoare confuzie lirică”.

Pentru autorul unor poeme ca Romanţă şi Tu, sora mea, Durere..., totul este ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui îşi acomodează o ambianţă cutreierată de un „duh de jale”. „Alcoolizat”, în cârciuma îmbâcsită de fum de ţigară, trăindu-şi sfâşierile „între vis şi lut”, abulicul cunoaşte stări de dedublare, ruminând păreri de rău pentru „seninul” de odinioară. În atmosfera lâncedă, care împinge la sinucidere sau poate exaspera până la „delir”, „ritmuri funebre” însoţesc pulsaţiile dezordonate ale unui suflet agonizant. „Joc de hypnoze şi magie”, doar poezia are virtuţi consolatoare. Iubirea apare ca o experienţă mai degrabă traumatizantă. Camera, patul, oglinda constituie recuzita evocatoare a unei intimităţi defuncte. Reflex al deziluziei, căderea în desfrâu mai păstrează urmele unui idealism corupt.

Erotica lui Bassarabeanu e indecisă între viciu şi himeră. De fapt, poetul e un bacovian, care preia din lirica marelui „pontif al poeziei de atmosferă”, deturnându-le în poncif, nu doar tenta întunecată a unei viziuni sau o anume cadenţă a rostirii, ci şi un calapod pentru sintagme. Impresia de monotonie rămâne oricum preponderentă, chiar dacă poetul încearcă să-şi extindă claviatura de la romanţă, sonet, rondel şi psalm la pantum şi triolet, ba chiar, surprinzător, la odă.

Bassarabeanu pune mult zel în poezia ocazională. Apaticul se smulge, în asemenea momente, din marasmul unei existenţe tulburi, clamându-şi cu o dârzenie care îl face de nerecunoscut fie oţărârea, fie încrederea în „deşteptări răsturnătoare”. Sunt ţâşniri de energie care, ieşind din stereotipul „strofelor negre”, se complac în mecanica unei rostiri impersonale.

Opera literară

  • Frumoasele, Craiova, 1927;
  • Versuri, Craiova, 1934;
  • Poezia lui Al. T. Stamatiad, Bucureşti, 1937;
  • 13 poezii, Bucureşti, 1939.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …