Daniela Crăsnaru

Daniela Camen Crăsnaru (14 aprilie 1950, Craiova) - poetă şi proza­toare. Este fiica Victoriei (născută Dancău) şi a lui Petre Crăsnaru, farmacist.

După ce urmează Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova (1965-1969), va absolvi Facultatea de Filologie a Universităţii din acelaşi oraş (1973). Debutează în revista „Ramuri”, în 1967, iar editorial în 1973. Din 1975 este redactor la Editura Eminescu, iar după 1990, conduce Editura Ion Creangă. Debutul, cu volumul Lumină cât umbră, se desfăşoară în cea mai mare parte sub aripa învăluitoare a poeziei Constanţei Buzea. Inegală, adunând texte cu vârste diferite, această primă carte impune un „univers de diafanităţi şi frăgezimi vegetale, înscriind o sensibilitate dominată de obsesia purităţii” (Ion Pop).

De altminteri, Crăsnaru este un exemplu tipic de poet-punte între lirismul feminin al generaţiei ’60 (Ana Blandiana, Constanţa Buzea etc.) şi cel al generaţiei ’80 (Mariana Marin, Elena Ştefoi, Ioana Crăciunescu), evoluând de la tandreţe şi transparenţă la sarcasmul aluziv, cinism şi subversiune ca rezistenţă la cenzura realului, de la evanescenţă şi puritate la senzualismul nărăvaş şi notarea în priză directă a realităţii. Spaţiul de graţie (1976) surprindea prin unitatea de ton. Afilieri la îndemână sunt Lucian Blaga, Constanţa Buzea, Nichita Stănescu şi Ileana Mălăncioiu.

„Spaţiul de graţie” este unul de „rugă şi pândă”, loc de iniţiere, unde închiderea (a ochilor, a păsării în căuşul palmei, a petalelor „în” floare) este resimţită concomitent ca tensiune şi salvare, dublată fiind de figurile deschiderii gingaşe (spargerea, sfârtecarea, visul în turn, roua, mierea, aburul) ce catalizează relaţiile dintre elemente: „În lada de zestre / ninsoarea unei ierni de demult / se mai zbate. / Simţi tu / înfrigurarea şi spaima / acelui măr în singurătate.” Alte filiaţii evidente ar fi Grete Tartler şi Doina Uricariu. Ieşirea de sub zodia transparenţei, alterarea diafanului prin umor acidulat şi a reveriei prin concreteţea aproape nevrotică a asimilării realului s-au produs lent, în timp.

De la Arcaşii orbi (1978) şi Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, şi până la Vânzătorul de indulgenţe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detaşării şi autopersiflării amare, relati­vismul, adică resorturile „distanţării ironice” postmoderne, definesc o experienţă lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program / ninge după toate canoanele artei. / Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc. // La douăşpe ziua mă simt cel mai bine. / Creierul meu lucrează-n acord. Îşi pune mănuşile / îşi pune livreaua de protocol. / Creierul meu care atârna spre sălile de disecţie / sau de şedinţe, / rebelii, hormonii din demisol.”

Odată cu Şaizeci şi nouă de poezii de dragoste (1982), volum urmat de Niagara de plumb (1984), Emisferele de Magdeburg (1987), de antologia Fereastra în zid (1988) etc., textul se încarcă de tensiuni subversive, ca în cazul oricărui poet adevărat de la finele ceauşismului.

Aproape totul se poate citi în cheie politică sau, cel puţin, se poate defini prin conflictualitate faţă de prezent. Totul devine parcă figură a claustrării şi a ratării, fiecare vers degajă deopotrivă exasperare şi eliberare, motivul Clovnului, figurile Actorului (saltimbancul, casca­dorul aflat mereu în opoziţie cu un regizor dictatorial şi un scenariu prestabilit, invariabil procustian), ale versificatorului sarcastic, văzut ca un „mim plictisit”, compun un „autoportret cu măşti”, cum s-a spus, uneori dezabuzat, alteori revoltat de drama dedublării programate.

Universul iluziei într-o realitate labirintică însetată de iubire, dar subminată de capcanele prezentului cotidian dă substanţa povestirilor din volumele Marele premiu (1983) şi Pluta răsturnată (1990). Iluzia libertăţii (Circuitul tristeţii în natură), iluzia erotică (Nimicuri femeieşti), culpabilizarea (Faptul divers), cu fete care se pierd în tablouri, împlinindu-se în vis, dar şi cu notaţia băieţoasă a prozelor cu mediu studenţesc şi „ceaiuri în gaşcă”, umorul tandru şi mali­ţia bonomă dovedesc ceva mai mult decât simplul capriciu narativ al unei sensibilităţi poetice.

Opera literară

  • Lumină cât umbră, Bucureşti, 1973;
  • Spaţiul de graţie, Bucureşti, 1976;
  • Arcaşii orbi, Bucureşti, 1978;
  • Crângul hipnotic, Bucureşti, 1979;
  • Vânzătorul de indulgenţe, Bucureşti, 1981;
  • Şaizeci şi nouă de poezii de dragoste, Bucureşti, 1982; ediţia Bucureşti, 1995;
  • Carte pentru fata Gu, o fetiţă cum eşti tu, Bucureşti, 1982;
  • Marele premiu, Bucureşti, 1983;
  • Niagara de plumb, Bucureşti, 1984;
  • Poezii-jucării pentru cei mai mici copii, Bucureşti, 1985;
  • Emisferele de Magdeburg, Bucureşti, 1987;
  • O poveste cu mult soare despre cum te faci tu mare, Bucureşti, 1987;
  • Fereastra în zid, Craiova, 1988;
  • Pluta răsturnată, Bucureşti, 1990;
  • Austerloo, Bucureşti, 1998.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …